Connect with us

Eveniment

Calendarul zilei de 25 februarie

Publicat

pe

1707: Se năştea dramaturgul şi libretistul italian Carlo Goldoni, cel care a reformat commedia dell’arte (d. 1793)

1817: Era inaugurat Muzeul Brukenthal din Sibiu, cel dintâi din România

1834: Se năştea Alexandru Depărăţeanu, poet şi dramaturg (d. 1865)

1836: Samuel Colt patenteaza revolverul in Statele Unite

1842: Se năştea scriitorul german Karl May, pseudonim al lui Karl Nohenthal (d. 1912)

1866Mihai Eminescu debuta în revista “Familia” cu poezia “De-aş avea…”

1899: Murea baronul german Paul Julius von Reuter, fondatorul agenţiei internaţionale de ştiri Reuters (n. 1816)

1925Miron Cristea devenea primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

1939: Se năştea prozatorul Virgil Duda (d. 2017)

1943: Se năștea George Harrison, membru al legendarei trupe britanice The Beatles (d. 2001)

1961Kuwaitul îşi proclama independenţa, ziua devenind sărbătoare națională

1966: Se năștea actrița americană Tea Leoni

1971: Se năștea cântărețul canadian Daniel Powter

1972: Naveta spaţială sovietică Luna 20, lansată la 14 februarie 1972, se întorcea pe Terra, aducând mostre de sol selenar

1994: În timpul unei rugăciuni a palestinienilor la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist extremist israelian împuşca mortal 29 de persoane

2004: Murea inginerul canadian Donald Hings, inventatorul radioului portabil (n. 1907)

2006: Populația Terrei atingea pragul de 6 miliarde și jumătate de locuitori

2007: Filmul francez “Vă găsesc fermecător”, în care Medeea Marinescu interpretează rolul principal feminin,  câştiga premiul César pentru debut

2012 : Cel mai valoros tezaur subacvatic, anume 17 tone de monede de aur şi argint, scufundate odată cu fregata Nuestra Senora de las Mercedes‘, în 1804, era restituit Spaniei de SUA

2014: Vechiul PNL decidea ieşirea din coaliţia de guvernare cu PSD, pe fondul unor dispute aprinse

2014: Murea celebrul chitarist spaniol Paco de Lucia, cel care a revoluţionat arta flamenco, modernizând stilul tradiţional de flamenco, asociindu-l cu muzica jazz sau chiar rock (n. 1947)

2015: O masivă avalanşă ucidea peste 300 de persoane în Afganistan

2016: Înceta din viaţă actorul american Anthony “Tony” Burton, cunoscut mai ales pentru rolul antrenorului Tony “Duke” Evers din franciza “Rocky”  (n. 1937)

2017: Un camion intra în mulţimea care asista la o paradă de Mardi-Gras în oraşul american New Orleans, mai mulţi spectatori fiind răniţi

2018: Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang ajungeau la final, Norvegia ocupând primul loc în clasamentul medaliilor

2019: Cântăreţul american R. Kelly pleda nevinovat în faţa acuzaţiilor de viol

2020: Înceta din viață fostul dictator egiptean Hosni Mubarak, îndepărtat de la putere în 2011 în urma unei revolte populare (n. 1928)

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

„CREANGĂ… LA EL ACASĂ” – Concurs județean cultural-artistic la Târgu Neamț

Publicat

pe

De

În perioada 5-6 mai 2025, la Târgu Neamț, se desfășoară concursul județean „Creangă… la el acasă”, dedicat promovării talentelor din domeniul cultural-artistic. Evenimentul, înscris în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară al județului Neamț, este organizat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă” și aduce în prim plan creația literară, interpretarea artistică și proiectele culturale ale elevilor.

Programul evenimentului:

Luni, 5 mai 2025:

  • Ora 9:00 – Deschiderea oficială a concursului.
  • Orele 10:00-13:00 – Activitate pe secțiuni:
    • Creație literară
    • Proiecte culturale
    • „Citește, rogu-te…” (secțiune dedicată lecturii)
  • Orele 9:00-13:00 – Secțiunea Interpretare artistică, cu:
    • Muzică și dans popular
    • Teatru
  • Ora 13:00 – Premierea concurenților.

Marți, 6 mai 2025:

  • Continuarea activităților la Casa Culturii din Târgu Neamț.

O oportunitate pentru tinerii talentați

Concursul reprezintă o platformă ideală pentru elevii pasionați de literatură, artă și cultură, oferindu-le șansa de a-și expune talentul și de a fi apreciați într-un cadru competitiv. Prin varietatea secțiunilor, evenimentul stimulează creativitatea și încurajează participarea activă a tinerilor la viața culturală a județului.

Organizatorii

Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț, prin această inițiativă, confirmă angajamentul său în dezvoltarea educației și a artei în rândul tinerilor, păstrând vii valorile culturale ale zonei.

Pentru mai multe informații, participanții și vizitatorii pot urmări programul detaliat al evenimentului sau pot contacta organizatorii.

Continua sa citesti

Actualitate

Conferința „Dependența de nefericire” – Un dialog despre dependențe și sănătate mintală la Casa Culturii Ion Creangă

Publicat

pe

De

Centrul de tratare a adicțiilor „Sf. Ștefan” organizează miercuri, 27 aprilie 2025, începând cu ora 16.00, conferința cu tema „Dependența de nefericire”. Evenimentul va avea loc la Casa Culturii Ion Creangă din Târgu Neamț.

Conferința se adresează specialiștilor din domeniile sănătății mintale, educației și asistenței sociale, dar și publicului larg interesat de problemele legate de dependențe. Printre participanți se numără pr. Iulian Negru, inspector al Arhiepiscopiei Iașilor, care va aduce o perspectivă spirituală asupra subiectului.

Programul evenimentului va aborda patru teme principale: dependențele de substanțe precum alcoolul, drogurile și medicamentele; adicțiile comportamentale legate de jocurile de noroc, internet și rețelele sociale; importanța intervenției timpurii și a prevenției în rândul tinerilor; precum și rolul crucial al familiei și comunității în procesul de recuperare.

Conferința reprezintă o oportunitate valoroasă pentru profesioniști și persoane interesate de a discuta despre cele mai recente abordări în domeniul tratamentului dependențelor, de a schimba experiențe și de a stabili colaborări viitoare. Participanții vor avea ocazia să învețe de la experți cu experiență practică în domeniu și să participe la dialoguri constructive despre metode eficiente de prevenire și tratare.

Evenimentul este deschis tuturor persoanelor interesate, intrarea fiind liberă. Pentru informații suplimentare, pot fi contactați reprezentanții Centrului „Sf. Ștefan”.

Această conferință se remarcă prin abordarea interdisciplinară a fenomenului dependențelor, reunind perspective din domeniile medicinei, psihologiei, asistenței sociale și spiritualității. Organizatorii speră că evenimentul va contribui la creșterea gradului de conștientizare a acestor probleme în comunitate și la îmbunătățirea serviciilor oferite persoanelor afectate.

Continua sa citesti

Actualitate

Tzitzi-Poc ajunge pe 25 mai la Târgu Neamț

Publicat

pe

De

O călătorie educativă și magică pentru copii și părinți în 11 orașe din România

București, 31 martie 2025 – Asociația Tzitzi-Poc lansează un turneu național impresionant cu spectacolul „Noi suntem supereroii noștri”, o experiență interactivă și plină de învățăminte pentru copii cu vârste între 4 și 10 ani, dar și pentru întreaga familie. Turneul va vizita 11 orașe din țară, între 4 și 28 mai 2025, aducând cu el o poveste captivantă despre curaj, descoperirea de sine și puterea din fiecare dintre noi.

„Noi suntem supereroii noștri” – mai mult decât un spectacol, o lecție de viață

Povestea spectacolului ne transportă într-o lume unde minunile au dispărut din exterior, dar trăiesc în inima oamenilor. Tzitzi și Poc, protagoniții aventurii, pornesc într-o călătorie plină de provocări pentru a-i învinge pe Lordul Umbrelor și a elibera superputerile oprite ale copiilor. Prin muzică, teatru și efecte vizuale, tinerii spectatori învață că adevărații eroi nu poartă capețe, ci își descoperă puterile interioare.

Dezvoltat sub supraveghere psihologică, spectacolul abordează teme precum depășirea fricilor, încrederea în sine și importanța conexiunii emoționale.

Psih. Mirona Păun, creatoarea poveștii, spune:
„Într-o lume în care entertainmentul este adesea sinonim cu agitația, acest spectacol creează un spațiu de liniște și prezență. Povestea noastră este o punte între copii și părinți, o călătorie în lumea interioară, unde înveți că superputerile vin din inimă, nu din magie.”

Programul turneului – unde și când

Spectacolul va fi prezent în următoarele orașe:

  • 4 mai, 10:30 – București, Palatul Național al Copiilor
  • 9 mai, 18:30 – Alba Iulia, Teatrul de Păpuși „Prichindel”
  • 10 mai, 11:00 – Hunedoara, Centrul Cultural „Corviniana”
  • 11 mai, 11:00 – Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”
  • 13 mai, 18:30 – Cisnădie, Casa de Cultură
  • 14 mai, 18:30 – Târgu Mureș, Teatrul Ariel
  • 23 mai, 18:30 – Focșani, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”
  • 24 mai, 11:00 – Râmnicu Sărat, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”
  • 25 mai, 11:00 – Târgu Neamț, Casa Culturii „Ion Creangă”
  • 27 mai, 18:30 – Bârlad, Teatrul „Victor Ion Popa”
  • 28 mai, 18:30 – Botoșani, Casa Tineretului

Biletele sunt disponibile pe platforma Eventbook.

Echipa din spatele magiei

  • Regie: Alexandra Pribeagu
  • Poveste: Mirona Păun
  • Muzică originală: Ionuț Cosmin Grigore
  • Distribuție: Maria Mădălina Nicola, Rudy-Alexandra Nica
  • Lumini: Ruxandra Ilie
  • Grafică afiș: Claudia Mihai Pandi

Parteneri și susținători

Proiectul beneficiază de sprijinul partenerilor:

  • Autonom (partener de mobilitate)
  • Itsy Bitsy (partener media)
  • Teatrul de Păpuși „Prichindel” (Alba Iulia)
  • Societatea Culturală Arlechin (Botoșani)
  • Centrul Județean de Voluntariat Botoșani

Despre Asociația Tzitzi-Poc

Tzitzi-Poc este un program de educație socio-emoțională pentru copii (3-10 ani), părinți și educatori, care folosește teatrul și metode creative pentru a dezvolta reziliența și inteligența emoțională. Comunitatea online a proiectului ajunge la peste 48.000 de părinți și educatori, iar resursele sale au fost accesate de peste 1.000.000 de utilizatori doar în luna martie.

„Noi suntem supereroii noștri” este mai mult decât un spectacol – este o invitație la explorare, conexiune și descoperirea eroului din fiecare copil.

Vino și tu în lumea Tzitzi-Poc!

Continua sa citesti

Popular