Eveniment
Calendarul zilei de 23 noiembrie
1710: Începe a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova (23 nov. 110 – 11 iul. 1711)
1843: Ion Ghica a inaugurat cursul de Economie politica la Academia Mihăileană de la Iași, cu lecția „Despre importanța economiei politice”.
1864: Este înfiintat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național de Antichități din capitală, având în colecție piesele Tezaurului de la Pietroasa. Din anul 1990 muzeul se va numi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
1889: A fost instalat, într-un cazinou din San Francisco, primul tonomat din lume.
1940: Ion Antonescu, șeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit.
1945: A luat sfârșit sistemul de raționalizare a alimentelor impus în SUA, pe durata celui de-al doilea război mondial.
1971: China a devenit membru permanent al Consiliului de securitate al ONU.
1980: Naţionala de rugby a României obţinea o victorie istorică împotriva Franţei, scor 15-0, pe stadionul Giuleşti din Bucureşti
1991: Freddie Mercury anunță public că are SIDA; a murit a doua zi.
1999: Premiul „Pana de aur pentru libertatea presei” a fost acordat de Asociația Mondiala a Ziarelor (AMJ) ziaristului sirian Nizar Nayyouf, deținut din 1991 într-o închisoare militară din Damasc.
2000: Sunt repatriate rămășițele pământești ale lui Nicolae Rădescu, ultimul prim–ministru democrat al României înainte de comuniști (6 dec. 1944 – 28 feb. 1945); silit să demisioneze, părăsește România la 17 iunie 1946, stabilindu-se în SUA.
2002: Președintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush, a sosit la București, într-o vizită oficială. Este cel de-al patrulea președinte american care a vizitat România, după Gerald Ford, Richard Nixon și Bill Clinton.
2003: Revoluția Trandafirilor din Georgia: Președintele Georgiei, Eduard Șevarnadze, a demisionat. Decizia intervine după trei săptămâni de proteste ale opoziției, inițiate la 2 noiembrie.
2005: Ellen Johnson Sirleaf câştiga alegerile prezidenţiale din Liberia, devenind prima femeie aleasă la conducerea unei ţări africane
2006: Otrăvit cu polonium, fostul spion rus Aleksandr Litvinenko murea la Londra (n. 1962)
2011: Înceta din viaţă soprana catalană Montserrat Figueras, desemnată „Artist pentru Pace” (n. 1942)
2011: La capătul a 11 luni de proteste, Ali Abdullah Saleh renunţa la prerogativele de preşedinte al statului Yemen
2012: Murea actorul american Larry Hagman, celebru pentru rolul JR Ewing din serialul Dallas (n. 1931)
2016: Fost director al CFR, Mihai Necolaiciuc era condamnat la 8 ani de închisoare pentru devalizarea companiei feroviare de stat
2017: Înceta din viaţă actriţa Stela Popescu (n. 1935)
2019: Rinocerul de Sumatra devenea oficial o specie dispărută după decesul ultimului exemplar
Actualitate
Turul României 2026 a debutat istoric la Chișinău și poposește două zile la Piatra-Neamț
Competiția ciclistă traversează pentru prima dată ambele maluri ale Prutului.
Start istoric în Turul României la ciclism. Ediția de anul acesta a debutat la Chișinău, marcând o premieră absolută în istoria competiției de pe ambele maluri ale Prutului. Cu un traseu spectaculos de peste 800 de kilometri, plutonul profesionist va traversa Moldova și Carpații, municipiul Piatra-Neamț fiind din nou punct strategic în cel mai important eveniment ciclist al țării.

Inaugurat în anul 1934 și inspirat de celebra Marea Buclă din Turul Franței, Turul României reprezintă o tradiție de aproape un secol în sportul românesc. Piatra-Neamț nu este la prima sa apariție pe harta competiției; de-a lungul deceniilor, relieful nemțean și trecătorile montane din zona Ceahlăului au oferit unele dintre cele mai dramatice și spectaculoase etape din istoria Turului.
Joi, 10 septembrie, linia de sosire a Etapei a II-a va fi amplasată în centrul orașului Piatra-Neamț, la capătul unei curse de 150 de kilometri pornite din Iași. Vineri, 11 septembrie, plutonul va lua startul festiv din Piața Ștefan cel Mare către Băile Balvanyos, pe o etapă maraton de 200 de kilometri. Traseul continuă apoi spre Brașov, Ploiești și se va încheia duminică, 13 septembrie, cu marea finală din Piața George Enescu din București.
Revenirea caravanei cicliste la Piatra-Neamț reconfirmă poziția județului pe harta marilor evenimente sportive internaționale, oferind nemțenilor ocazia de a vedea la lucru unii dintre cei mai buni rutieri ai Europei de Est.
Actualitate
,,Tabăra din satul meu”- La Parohia Sfânta Parascheva din satul Țolici
,,Tabăra din satul meu”, ediția I, 25-26.08.2025
La Parohia Sfânta Parascheva din satul Țolici, comuna Petricani, protopopiatul Târgu-Neamț, s-a desfășurat timp de două zile ,,Tabăra din satul meu” o acțiune inițiată de preotul paroh Ioan Nemțanu cu o echipă de profesori, preoteasa Ioana Nemțanu și enoriașii Adriana și Costantin Mantea.
Cu ajutorul a șase voluntari (elevi și studenți din grupul catehetic ,,Bucuria”), cei treizeci și șase de copii participanți, cu vârste între trei și cincisprezece ani, au participat la activități diverse, antrenante și relaxante care le-au pus în valoare creativitatea, puterea, istețimea, demonstrând că rugăciunea și jocul se pot împleti armonios.
Prima zi a fost extrem de dinamică, a cuprins rugăciune, cântec, jocuri sportive, de creație, de perspicacitate, într-o succesiune care a permis tuturor să se exprime și să se pună în valoare.
Rugăciunea împreună a deschis și a doua zi, care a schimbat dinamica primei zile prin incursiuni în aspecte ale creștinismului pe care copiii ar trebui să le cunoască: Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie, Rugăciunea, Sfinții, au fost pașii jocului ,,Drumul spre comoară prin credință” care a provocat pe fiecare participant. ,,Comoara” a fost simbolică (mesajul fiind iubirea, prietenia, dragostea creștinească) și la final fiecare copil a înțeles că rugăciunea curată este calea spre mântuire și va purta mereu crucea ocrotitoare. În același timp, s-au desfășurat și activități de creație, ateliere educative pentru diferite categorii de vârstă, jocuri de echipă și concursuri de care s-au bucurat copiii participanți din satul Țolici, din Târpești, din Târgu-Neamț și din Piatra-Neamț.














































































La încheiere, părinte Sofian Costea de la Mănăstirea Sihăstria a transmis grupului gândul cel bun și învățătură cu mult folos duhovnicesc, a îndrumat la rugăciune, post, spovedanie și euharistie, la iertare și iubire. Copiii au interpretat la sfârșit ,,Tânărul în căutarea libertății”, cântecul ,,Taberei din Țolici, satul meu” și au fost recompensați de coordonatori, spre amintirea zilelor din curtea Bisericii Sfânta Parascheva.
Astfel de activități apropie pe copii de Sfânta Biserică și îi ajută să înțeleagă învățăturile creștine.
Actualitate
„CREANGĂ… LA EL ACASĂ” – Concurs județean cultural-artistic la Târgu Neamț
În perioada 5-6 mai 2025, la Târgu Neamț, se desfășoară concursul județean „Creangă… la el acasă”, dedicat promovării talentelor din domeniul cultural-artistic. Evenimentul, înscris în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară al județului Neamț, este organizat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă” și aduce în prim plan creația literară, interpretarea artistică și proiectele culturale ale elevilor.

Programul evenimentului:
Luni, 5 mai 2025:
- Ora 9:00 – Deschiderea oficială a concursului.
- Orele 10:00-13:00 – Activitate pe secțiuni:
- Creație literară
- Proiecte culturale
- „Citește, rogu-te…” (secțiune dedicată lecturii)
- Orele 9:00-13:00 – Secțiunea Interpretare artistică, cu:
- Muzică și dans popular
- Teatru
- Ora 13:00 – Premierea concurenților.
Marți, 6 mai 2025:
- Continuarea activităților la Casa Culturii din Târgu Neamț.
O oportunitate pentru tinerii talentați
Concursul reprezintă o platformă ideală pentru elevii pasionați de literatură, artă și cultură, oferindu-le șansa de a-și expune talentul și de a fi apreciați într-un cadru competitiv. Prin varietatea secțiunilor, evenimentul stimulează creativitatea și încurajează participarea activă a tinerilor la viața culturală a județului.
Organizatorii
Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț, prin această inițiativă, confirmă angajamentul său în dezvoltarea educației și a artei în rândul tinerilor, păstrând vii valorile culturale ale zonei.
Pentru mai multe informații, participanții și vizitatorii pot urmări programul detaliat al evenimentului sau pot contacta organizatorii.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 9 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 3 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 6 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Stiri localeacum 6 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 4 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



