Connect with us

Actualitate

Bogdan Ene – Aur la Campionatul Național de Culturism și Fitness la Juniori

Publicat

pe

Tânărul din Piatra Neamț, în vârstă de 19 ani, a participat în perioada 23-24 octombrie la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness la Juniori din Cluj Napoca.

Bogdan Ene, legitimat la Clubul Sportiv „Steel-Man” Târgu-Neamț și antrenat de către Gligor Mosor, s-a clasat pe locul 6 Campionatul Mondial de Juniori și pe locul 1 la Campionatului Național.

Locul 1 la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness a fost câștigat tot de un român, așadar România a devenit Campioană Mondială.

„România a adus aurul, nu de mine pentru că m-am clasat pe poziția 6 la Campionatul Mondial de Juniori dar un sportiv român a adus aurul la categorie, ceea ce este cel mai important. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținere și încurajări, mulțumesc părinților mei, prietenilor mei, clubului C.S. Steel-Man, mulțumesc lui Claudiu Ionuț Zaharia pentru dietă și suportul moral, mulțumesc domnului Mosor Gligor pentru că a venit până în Cluj și m-a susținut și m-a ajutat cum a putut mai bine. Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc celor din Lotul Național pentru că m-au selectat și au avut încredere în mine că voi reuși. România a obținut aurul!”a scris Bogdan Ene pe profilul său de Facebook.

„Țin să îl felicit pe Bogdan Ene pentru performanța atinsă deoarece datorită numărului mic de participanți datorită pandemiei s-au comasat 2 categorii unde a și participat Bogdan. Felicit și pe părinții lui Bogdan Ene pentru suportul acordat lui și de asemenea pentru încurajarea spre excelență în sport.
Mulțumim antrenorilor de lot Costel Torcea și Gusty Moldovan pentru selecția lui Bogdan pentru mondiale.
Mulțumim FRCF – Federația Română de Culturism și Fitness !

Îi încurajez pe toți tinerii și nu numai să practice sportul și de ce nu să ajungă la performanța lui Bogdan Ene.” a declarat

Mosor Gligor,  președintele Clubului Sportiv Steelman și îndrumătorul lui Bogdan.
Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Reparații la podul de peste Ozana

Publicat

pe

De

Au inceput lucrările de reparații la ansamblul de poduri de pe DN 15B, km 44+852, Târgu Neamț, județul Neamț.

Deocamdată, lucrările se desfășoară pe sensul de mers Tg. Neamț – Piatra Neamț și constau în frezarea părții carosabile. Urmează reparații cu mixtură asfaltică și, în funcție de condițiile meteo, schimbarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație.

Reamintim că, în perioada lucrărilor, traficul pe acest obiectiv se desfășoară dirijat.

Continua sa citesti

Actualitate

Revelion 2026 – Strajerii Cetatii – LaDomnizza

Publicat

pe

De

Anul Nou merită să te găsească într-un loc cu adevărat special!
La Domnizza te invităm să întâmpinăm împreună Revelionul 2026 într-o atmosferă elegantă, cu muzică live, preparate rafinate și momente memorabile.

🍽️ Meniu de Revelion
• Aperitiv festiv cu gusturi fine și atent selecționate
• Sturion cu legume, din propria noastră crescătorie.
• Pulpă de rață cu piure de trufe și sos de fructe de pădure.

🍬 Candy Bar

🥂 Băuturi Incluse
• Vinul casei – Cramele Recas
• Țuică tradițională
• Cafea, sucuri, apă

🎉 Atmosferă & Distracție
• Muzică live cu BEBE BAND
• Datini și obiceiuri de Anul Nou
• Show de artificii la miezul nopții

🎟 Locuri limitate • 590 lei/persoană
📞 Rezervări: 0728 333 133

Continua sa citesti

Actualitate

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class vă pregătesc surprize de Ziua Națională

Publicat

pe

De

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class pregătesc, cu emoție și lumină, surprize de Ziua Națională. În micul atelier al muzicii, unde visele se împletesc cu armoniile, cei mici lucrează la un omagiu adus României. Inițiativa își propune să le deschidă copiilor poarta către valorile adevărate ale neamului, pentru ca prin artă să descopere sensul adânc al unității și farmecul inconfundabil al identității noastre.

Muzica devine firul magic al acestei călătorii: cântecele românești, pline de căldură și duioșie, ridică poduri nevăzute între trecut și viitor, sădind în sufletele tinere mândria de a purta mai departe o moștenire luminoasă.

Elena Ioniță mărturisește că aceste activități modelează, încet și frumos, viitori adulți nu doar talentați, ci și profund legați de rădăcinile lor.

Continua sa citesti

Popular