Connect with us

Actualitate

BAC 2021: O singură medie de 10 în județul Neamț

Publicat

pe

Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, pe site-ul dedicat (http://bacalaureat.edu.ro/IndexHarta.aspx), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021. Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

,,Pentru promoția curentă, rata de promovare este 74,05% (76,72% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 37,04% (44,16% – sesiunea iunie-iulie 2020). Au promovat 2286 de candidați, dintr-un total de 3222 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 2186 de candidați provin din promoția curentă, iar 100 de candidați din promoțiile anterioare. Un candidat a obținut media 10. Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

• 28 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 81 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 21/Istorie – 60);
• 232 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării”, au comunicat reprezentanții ISJ Neamț.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie

Actualitate

ANUNȚ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Publicat

pe

De

HTML AND MORE CONSULT S.R.L. prin CREȚU Paul-Alexandru, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ,,COSTRUIRE ANEXĂ GOSPODĂREASCĂ, REGIM DE ÎNĂLȚIME P, AMENAJĂRI EXTERIOARE’’, propus a fi realizat în orașul Târgu-Neamț, str. Cetății, nr. 77A, județul Neamț.

Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul DJM Neamț, din Piatra-Neamţ, Piaţa 22 Decembrie, nr. 5, telefon 0233/215049, în zilele de luni – joi între orele 9 – 1400 şi vineri între orele 9 – 1200 şi la domiciliul/sediul HTML AND MORE CONSULT S.R.L., din sat/comuna Vânători-Neamț, str. Ion Creangă, nr. 111, județul Neamț, în zilele de luni – joi între orele 9 – 1400 şi vineri între orele 9 – 1200.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul DJM Neamț din Piatra-Neamţ, Piaţa 22 Decembrie, nr. 5.


Data: 04.09.2026

Continua sa citesti

Actualitate

Școala începe cu reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket!

Publicat

pe

De


Clopoțelul se pregătește să sune din nou, iar pregătirile pentru noul an școlar sunt deja în toi. La Aurora Multimarket găsești rechizite și produse utile pentru școală, cu reduceri de până la 70%, până pe 13 septembrie.

Un nou an școlar vine cu emoții, planuri și, bineînțeles, o mulțime de lucruri de pregătit. De la caiete și instrumente de scris până la ghiozdane, penare și produse pentru activități creative, la Aurora Multimarket poți bifa mai ușor lista pentru școală și, în același timp, să ai grijă de buget.

Tu ești pregătit de școală?

În agitația dinaintea primei zile, e ușor să uiți câte ceva. Tocmai de aceea, am pregătit un mic ajutor pentru tine.

Aruncă o privire peste lista și vezi ce mai ai de bifat.
 

 
Până pe 13 septembrie, te așteptăm în Aurora Multimarket cu reduceri de până la 70% și produse începând de la doar 1 leu.

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
 👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 
 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Actualitate

Ce face chitara la Târgu Neamț? Vă strică planurile de stat acasă! Estival de Chitară la sfârșit de august

Publicat

pe

De

În ultimul weekend din august, canapeaua pierde în fața chitarei, căci Estivalul de Chitară aduce la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț două concerte cu artiști fabuloși și repertorii complet diferite: de la tango, valsuri și ritmuri latino-americane la operă, romanțe și canțonete napoletane. Maxim Belciug, Gabriel Bălașa și Alexandra Știrban sunt protagoniștii celor două seri, care promit să ofere publicului două călătorii muzicale construite în jurul unuia dintre cele mai versatile instrumente: chitara.

Dacă nu aveați încă planuri pentru ultimul weekend din august, acum aveți. Iar dacă gândeați cumva să stați acasă și nu faceți nimic, s-ar putea să trebuiască să schimbați planul. Pe 29 și 30 august, Estivalul de Chitară ajunge la Târgu Neamț și propune două seri de muzică live aparte, ca pe marile scene ale lumii.

Prima seară, sâmbătă, 29 august, pe scenă urcă superchitaristul Maxim Belciug și percuționistul Gabriel Bălașa, într-un concert de „muzică albastră”. Denumirea nu trebuie căutată în dicționarele muzicale: este formula sub care cei doi artiști adună tangouri, valsuri, ritmuri latino-americane, sonorități exotice și improvizație, într-un spectacol în care chitara, percuția și handpanul trec cu naturalețe de la visare la exuberanță. Este și o bună ocazie de a renunța la prejudecata că un concert de chitară presupune neapărat liniște solemnă, repertoriu auster și un public preocupat să nu tușească între părțile lucrării. Dimpotrivă : un concert de chitară e o mare bucurie, iar chitara a fost dintotdeauna un mare călător: a trecut prin palate și taverne, prin muzica savantă și prin cea populară, prin Spania și America Latină, a însoțit dansul, serenada, melancolia și petrecerea. Pe 29 august le aduce pe toate și la Târgu Neamț.

Pe 30 august, atmosfera se schimbă. Este seară de operă, iar soprana Alexandra Știrban, originară din Târgu Neamț, revine în orașul natal și pe scena pe care s-a format ca artist, pentru un concert susținut alături de Maxim Belciug. De data aceasta, chitara lasă ritmul primei seri și intră în dialog cu vocea. Programul pornește din lumea barocului și a operei și ajunge la romanță și canțoneta napoletană, într-un recital conceput atât pentru melomani, cât și pentru cei care poate n-au intrat niciodată într-o sală de operă. 

Pentru cei care locuiesc în Târgu Neamț, Estivalul de Chitară este ocazia perfectă pentru o călătorie muzicală fantastică, de la Ozana la Napoli și Buenos Aires, fără a pleca din oraș. Iar pentru ceilalți, poate fi tocmai pretextul pentru o mică vacanță la sfârșit de vară. La Târgu Neamț, oraș răsfățat de istorie și natură, ai ce să faci toată ziua, iar seara mergi la concert, la festival. Un plan perfect pentru ultimul weekend din august, cu avantajul că nici nu te pune să alegi între turism și cultură: la Târgu Neamț, pe 29 și 30 august, amândouă încap perfect în aceeași zi.

Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55, Târgu Neamț, și încep la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro, eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.

Așadar, ce face chitara la Târgu Neamț? Vă oferă un motiv foarte bun să nu rămâneți acasăpe 29 și 30 august.

Continua sa citesti

Popular