Connect with us

Actualitate

Adi Constantin, şoferul din judeţul Neamţ,ajutat de colegii lui de pe comunitate

Publicat

pe

Şoferul bolnav, abandonat în Spania de patron şi lăsat fără bani, a fost ajutat de colegii lui de pe comunitate cu bani pentru a putea mânca şi pentru a se putea trata.

Şoferi care nu îl cunoşteau i-au trimis bani pentru a-şi putea plăti cazarea şi pentru a-şi cumpăra alimente.

Adi Constantin, un tânăr din judeţul Neamţ, angajat ca şofer la o firmă de transport din judeţ, se afla în cursă, în urmă cu câteva zile, când a descoperit că s-a îmbolnăvit de varicelă.

Şoferul a ajuns în oraşul Algeciras din Spania şi şi-a sunat patronul pentru a-l anunţa că nu mai poate continua cursa, având în vedere că este bolnav.

Mai mult, el i-a cerut bani patronului său, moment în care acesta din urmă s-a enervat şi l-a lăsat fără bani.

Povestea şoferului bolnav a făcut înconjurul internetului, iar în scurt timp, şoferii români de pe comunitate s-au mobilizat exemplar şi l-au ajutat cu diverse sume de bani de care tânărul avea nevoie pentru a-şi plăti cazarea şi pentru a-şi cumpăra mâncare.

„Colegul bolnav de varicelă este bine momentan, este cazat la un hotel. Nu vreau să-mi fac reclamă, vreau doar să-i arăt jegului de patron cu această postare că eu sunt șofer și tot ajut deși n-am puterea financiară a unui “patron”. I-am trimis colegului 55 de euro pentru că avea 7 euro pe card și are nevoie să mănânce cât mai multe fructe, să se hidrateze. Repet, n-am făcut-o pentru reclamă ci pentru un exemplu despre cum ar fi fost normal să abordezi situația asta, gunoiule… Noi nu ne abandonăm frații pe drumuri lăsându-i in voia sorții!”, a scris un şofer român care i-a trimis bani tânărului abandonat în Spania.

SURSA:observator.tv

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Spune PUF și începe magia!

Publicat

pe

De

Atelierele gratuite de teatru și joacă pentru copii ajung la Biblioteca Kirileanu din Neamț

Un simplu „PUF!” spus chiar și în gând poate deschide o lume întreagă de poveste. Iar atunci când „PUF ” se întâlnește cu „BADABUM”, copiii și părinții devin împreună creatorii unui univers plin de muzică, mișcare și imaginație.

Pe 30 și 31 mai, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț, cei mici (3–6 ani), alături de părinți și bunici, sunt invitați la „PUF se întâlnește cu BADABUM”, o serie de 4 ateliere gratuite de poveste și joacă, unde teatrul și lectura devin experiențe vii și participative.

Evenimentul propune o întâlnire blândă între copil, adult și poveste, într-un spațiu sigur și ludic, unde râsul, muzica și mișcarea dau naștere unor lumi noi. Experiența începe cu universul interactiv al lui PUF cel Ghiduș, un spectacol a cărui dramaturgie se construiește împreună cu cei mici, prin dialog și adaptare în timp real la imaginația și reacțiile lor. Continuă cu lectura poveștii „Valiza roz”, adusă de invitatul special Badabum, lectură care se transformă treptat într- o altă activitate co-participativă, atelier de muzică și explorare creativă.

Atelierele vor avea loc:

30 mai (sâmbătă): 10:00 – 11:00 și 11:30 – 12:30

31 mai (duminică): 10:00 -11:00 și 11:30 – 12:30

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face prin completarea unui formularul online, întrucât locurile sunt limitate: https://forms.gle/pFL1LY3agLESQWM18

Durata unui atelier este de aproximativ 50 de minute.

Un proiect care merge mai departe

Prezența la Biblioteca Kirileanu face parte dintr-un turneu care aduce acest tip de experiență teatrală în mai multe orașe și comunități, inclusiv Iași, Piatra-Neamț, Roznov, Bicaz și Pângărați. Scopul proiectului este de a oferi copiilor preșcolari acces la o experiență teatrală profesionistă, senzorială și participativă, adaptată vârstei lor, contribuind astfel la dezvoltarea emoțională, cognitivă și creativă. În același timp, proiectul susține relația copil–părinte ca spațiu de descoperire și conectare autentică.

Despre universul BADABUM

„PUF se întâlnește cu BADABUM” face parte dintr-un demers mai larg dezvoltat de Asociația Punctart . Printre inițiativele complementare se numără și „Badabum – Povești care cresc”, un program educațional-cultural dedicat copiilor între 3 și 12 ani, care încurajează lectura, dezvoltarea inteligenței emoționale și încrederea în sine. Prin joacă și explorare, copiii descoperă lectura ca pe un spațiu viu, creativ și personal.

Echipa artistică „PUF se întâlnește cu BADABUM”: Catrinel Bejenariu – actriță și Daniel Chirilă – regizor și dramaturg

Organizator: Asociația Punctart și Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț

Parteneri: Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu Neamț“, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț, AER Piatra-Neamț, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, Liceul „Gh. Ruset Roznovanu” Roznov, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Pângărați, Primăria Pângărați, Inspectoratul Școlar Județean Neamț

Parteneri media: Scena.ro, Viva FM, ItsyBitsy, EduPedu, Daily Magazine, filme-cărți

Proiectele PUF cel Ghiduș și Badabum – Povești care cresc sunt co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național.

* Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectelor sau de modul în care rezultatele proiectelor pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continua sa citesti

Actualitate

CONCURSUL NAȚIONAL DE SĂRITURI PESTE OBSTACOLE ȘI DRESAJ -DEPOZITUL DE ARMĂSARI DUMBRAVA

Publicat

pe

De

Depozitul de armăsari Dumbrava, cunoscut și sub denumirea de „Herghelia Regală” sau „Grajdurile Măriei Sale”, vă așteaptă într-un cadru de poveste, fiind o destinație turistică ecvestră de elită.

Situat în comuna Timișești, la doar 10 km de Târgu Neamț, complexul combină legenda literară din scrierile lui Mihail Sadoveanu cu eleganța a peste un secol de tradiție regală în creșterea cailor de rasă.

Cunoscut încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, acesta a găzduit grajdurile domnitorului. Depozitul propriu-zis a fost înființat între anii 1900-1904 ca Depozitul de Remontă al Armatei, fiind administrat de Domeniile Regale până în 1911. De-a lungul timpului a trecut prin diverse transformări, ajungând sub administrarea Regiei Naționale a Pădurilor în anul 2002.


Depozitul găzduiește astăzi armăsari din opt rase diferite, inclusiv semigreu, Shagya Arabă, Cal de Sport, Lipițan, Cal de Bucovina, Huțul, Furioso și Pursânge Englez. Pe lângă activitatea de reproducție, acesta promovează sportul ecvestru, oferind cursuri de echitație, dresaj, sărituri peste obstacole, interacțiune directă cu armăsarii de elită, demonstrații ecvestre, cât și organizarea de concursuri naționale de obstacole și de dresaj. De asemenea, vizitatorii pot experimenta turismul ecvestru prin plimbări călare, trasee cu trăsura și trasee cu sania, într-un cadru natural perfect pentru deconectare.

Vă așteptăm cu mic, cu mare în această locație deosebită din județul Neamț, cu istorie bogată și un rol important în creșterea și ameliorarea raselor de cai.

Program vizitare:
Marți – Joi: 10:00 – 15:00
Vineri: 10:00 – 14:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 13:00
Luni: Închis

Tel. contact: 0741 121 704

Pentru a lua parte la aceste activități este nevoie de programare în prealabil.

Continua sa citesti

Actualitate

Sâmbătă, 2 mai, slujba de înmormântare pentru Viorel Măstăcăneanu, la Biserica Sfântul Ioan

Publicat

pe

De

Viorel Măstăcăneanu

Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a domnului Viorel Măstăcăneanu.

Ne alăturăm celor care l-au cunoscut și apreciat și transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor îndurerați.

Programul funeraliilor:

  • Depunerea corpului neînsuflețit a avut loc azi, joi, la Capela Bisericii Sfântul Ioan din cartierul Mărăței.
  • Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 2 mai 2026, la Biserica Sfântul Ioan.
  • Înurmarea va avea loc în jurul orei 13:00 la Cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din cartierul Vânători.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Continua sa citesti

Popular