Connect with us

Actualitate

Punguța cu 2 cărți, proiect-pilot pentru încurajarea lecturii cu copiii, începând de la naștere

Publicat

pe

Neamț, 5 decembrie. Asociația OvidiuRo susține astăzi, la Humulești, evenimentul de lansare a proiectului-pilot pentru încurajarea lecturii cu copiii, începând de la naștere – Punguța cu 2 cărți – cu scopul de a-i expune pe părinții din zone defavorizate la mesaje despre importanța cititului împreună cu cei mici. 300 de familii din mai multe județe din țară – inclusiv Neamț – și din Republica Moldova vor participa luna aceasta la ateliere de literație susținute în comunitatea lor și vor primi câte un kit de lectură – 2 cărți ilustrate, potrivite vârstei mici, pentru acasă. Proiectul este implementat cu suportul Kaufland România, iar obiectivul OvidiuRo este ca în 2020 să aducă Punguța cu 2 cărți în casele cât mai multor familii sărace, la nivel național.

Astăzi, în Humulești, OvidiuRo susține o sesiune de formare pentru profesori de învățământ preșcolar din mai multe județe, cei care vor coordona ei înșiși în perioada următoare întâlnirile cu părinții și cu copiii mici, în comunitatea lor – și le vor oferi kitul de 2 cărți ilustrate.  Formarea este precedată de o sesiune de lectură cu părinții și copiii.

 

Prin lansarea proiectului-pilot Punguța cu 2 cărți, OvidiuRo extinde intervențiile pe care le aduce începând cu 2016 în zone defavorizate – centrate pe literație și pe dezvoltarea vocabularului – de la preșcolari (3-6 ani) la copiii mici (0-3 ani), astfel încât copiii aflați în situație de risc să înceapă grădinița – și apoi școala – mai bine pregătiți, reducând astfel riscul de abandon școlar timpuriu. Potrivit rezultatelor testelor PISA 2018 făcute publice zilele acestea, România are cele mai slabe rezultate din ultimii ani, scorul obținut  – o medie de 44% analfabetism funcțional – fiind în scădere față de ultimele două testări la care țara noastră a participat (2012 și 2015), la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe.

 

*De ce este important să le citim copiilor, chiar de la naștere?

Dezvoltarea optimă a creierului uman depinde de limbaj. Cuvintele pe care un copil le aude sau numărul lor au o importanță majoră pentru dezvoltarea cognitivă, mai ales în primii 5 ani, când se formează majoritatea legăturilor neuronale. Copiii din familii defavorizate aud de trei ori mai puține cuvinte noi decât colegii lor, în primii ani de viață. De aici, un decalaj educațional greu de surmontat și care de cele mai multe ori se traduce, mai târziu, în rate mai mici de promovabilitate, abandon școlar sau analfabetism funcțional. De cele mai multe ori, părinții săraci nu cunosc beneficiile cititului pentru copiii lor, nu își permit să cumpere cărți și nici nu au acces direct la acestea.

 

 

*Citiți-le copiilor cel puțin 20 de minute în fiecare zi!

De ce? Pentru că cititul împreună cu cei mici le îmbogățește vocabularul prin expunerea la cuvinte noi, le dezvoltă imaginația, le antrenează memoria și concentrarea și le stârnește pofta de cunoaștere.

  • Pentru copiii mici, alegeți poezii sau povești scurte, care conțin multe repetiții, care au ilustrații colorate și puțin text pe pagină.
  • Când citiți o carte pentru prima dată, discutați despre copertă cu cei mici. Puneți întrebări precum: Despre ce credeți că este vorba în carte? Citiți-le titlul cărții, numele scriitorului și al ilustratorului.
  • Când citiți, asigurați-vă că cei mici văd imaginile din carte (țineți cartea deschisă spre ei).
  • Invitați copiii să vă ajute să dați paginile cărții. Încercați să nu întrerupeți firul poveștii cu întrebări sau comentarii, mai ales dacă citiți o carte pentru prima dată.
  • Citiți cu intonație și încercați să vă schimbați vocea în funcție de personaj. Citiți rar, astfel încât copiii să își poată imagina ceea ce ascultă.
  • La finalul poveștii, rezervați-vă timp pentru a o discuta cu cei mici: Ce personaj v-a plăcut cel mai mult? De ce?

 

 

*Mesajele de mai sus sunt extrase dintr-un ghid scris de Jim Trelease (www.trelease-on-reading.com) și dezvoltate cu sprijinul Citim Împreună România.

Despre Asociația OvidiuRo

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. 

 

Odată cu intrarea în vigoare a Legii Fiecare Copil în Grădiniță, în februarie 2016 – inspirată din programul pilotat de asociație în perioada 2010 – 2015 – FCG – OvidiuRo a continuat să fie prezent la firul ierbii, în cele mai sărace comunități, unde una din cele mai întâlnite probleme identificate a fost lipsa cărților și a resurselor educaționale de calitate din grădinițele rurale. Au urmat o serie de proiecte care au adus cărțile și literația mai aproape de copii, părinți și profesori: caravane de citit (Caravana Fiecare Copil în Grădiniță 2016, Caravana Poftă de Carte 2017, Caravana Fiecare Copil Merită o Poveste 2018), Ateliere de Vară sau centre de lectură și științe Povești sub Lupă, toate susținute de formări pentru profesorii – voluntari participanți la proiecte.

 

În septembrie 2018, OvidiuRo a lansat Fiecare copil merită o poveste – un program pilot de stimulare a lecturii în grădinițe și acasă și de dezvoltare a vocabularului, ce aduce în fiecare din județele țării o serie de intervenții ce au ca scop îmbogățirea vocabularului preșcolarilor și dezvoltarea competențelor de comunicare, astfel încât copiii din medii rurale și urbane defavorizate să aibă șansa unui start corect la școală. În total, până la finalul acestui an, 1500 de educatoare au beneficiat de formări intensive, iar alte 25.000 au primit kituri de lectură; 450 de GrădiBiblioteci au fost donate pentru tot atâtea săli de grupă, în grădinițe – reprezentând un raft și un kit de minim 15 cărți ilustrate.

 

Vara aceasta, în perioada iulie – august, OvidiuRo a desfășurat Atelierele de Vară Șotron 2019, un modul educațional de care au beneficiat, în total, 6000 de copii din 37 de județe, cu susținerea voluntară a 1200 de profesori care au susținut modulul de 12 zile, cu un total de 480 de Ateliere desfășurate, la nivel național.

 

În total, prin proiectele OvidiuRo, aproximativ 100.000 de cărți ilustrate de ficțiune și non-ficțiune au ajuns în grădinițe și acasă la copii, în perioada septemberi 2018 – decembrie 2019.

 

Raportul anual al OvidiuRo, 2018 – 2019: AICI.

Mai multe detalii despre proiectele noastre regăsiți pe www.ovid.ro.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

După două ediții pline de zâmbete, povești și bucurii împărtășite,„Oborul Copiilor” revine cu forțe proaspete!

Publicat

pe

De

Un loc în mijlocul naturii, unde copiii nu doar se joacă… ci cresc, creează și învață să fie ei înșiși.

Curioși. Creativi. Liberi.

Mici artiști și meșteri aiviitorului.

Anul trecut am trăit povești magice alături de păpușari, artiști, frați din Bucovina, din Ținutul Dornelor, din Hangu și Pipirig… și mulți oameni frumoși care au adus viață în comunitate.
Anul acesta ne întoarcem la simplitate. La esență. La lucrurile care contează cu adevărat.
Locuri de creație.
Meșteri și artiști populari din Ținutul Zimbrului.
Atelier de gătit cu un bucătar păstrător de rădăcină.
Vânătoarea de comori, organizată de tinerii OptimEasti din Târgu Neamț, revine și rămâne alături de noi pentru a crea acele experiențe care ne duc înapoi în timp, în lumea jocului și a descoperirii.
Copiii învață să creeze, să vândă, să ajute cauze nobile, să se bucure… și să ducă mai departe rădăcinile creației și ale bucuriei.

Continua sa citesti

Actualitate

13 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu. Peste 3.000 de pelerini la Mănăstirea Petru Vodă, Neamț.

Publicat

pe

De

Pe 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu a plecat la Domnul. Astăzi, la 13 ani de la acest moment, mănăstirea din județul Neamț a adunat peste trei mii de credincioși veniți din toată țara să se roage la mormântul duhovnicului pe care mulți îl venerate deja ca pe un sfânt, chiar înainte de canonizarea oficială.

Cei prezenți la parastas, mărturisesc că nu a văzut niciodată atâta lume la o asemenea slujbă.

Cine a fost Părintele Iustin Pârvu? Un om care a trăit aproape tot ce poate fi trăit într-o singură existență.

S-a născut în 1918, în Poiana Largului. La 17 ani era frate la Mănăstirea Durău. La 22 de ani — preot. Între 1942 și 1944 a fost preot militar pe frontul de est, până la Odesa și Don. La 30 de ani, a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție — Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, închisoarea Pitești. A refuzat să-și lepede credința. A primit alți patru ani. A ieșit din închisoare în 1964 cu trupul zdrobit, dar cu credința neatinsă.

În 1991, la 73 de ani, a pus temelia Mănăstirii Petru Vodă — pe care a închinat-o martirilor români ai închisorilor comuniste. A mai construit un schit de maici, un azil de bătrâni și un centru de plasament pentru copii.

Chilia lui era, după cum se spunea, „îngropată în popor”. Oamenii veneau de pretutindeni. Vin și astăzi.

https://www.facebook.com/reel/1632339834487276

„Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor și martirilor, cu atât și viața noastră se va ușura și vom fi într-o conviețuire cu cei de pe pământ și cu cei din ceruri.”

Veșnică să-i fie pomenirea.

Continua sa citesti

Actualitate

O seară de suflet la Baza Hipică: Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene

Publicat

pe

De

Piatra Neamț – Joi, 27 iunie 2026, de la ora 18:00, Baza Hipică din Piatra Neamț va deveni, pentru câteva ore, locul de întâlnire dintre trecut și prezent, dintre cuvântul scris și sufletul comunității. Gelu Cracană, autor independent și pasionat de istoria locurilor, lansează două volume menite să salveze de la uitare povești, oameni și momente de aur ale Neamțului.

Evenimentul, intitulat sugestiv „Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene”, promite să fie mai mult decât o simplă lansare de carte. Este o invitație deschisă tuturor celor care simt că „rădăcinile nu se uită” și că fotbalul de altădată, tribunele pline și eroii fără reclame merită un loc în memoria colectivă.

Două volume, două suflete diferite, aceeași iubire de Neamț

Primul volum, „Oamenii Stâncii”, este o reverență în fața satului Ștefan cel Mare – o așezare care poartă numele marelui domnitor, dar care își datorează farmecul, de fapt, oamenilor săi. Cartea adună povești, tradiții și portrete de suflet ale comunității care a rezistat vremurilor, la fel ca stânca pe care și-a clădit existența.

Cel de-al doilea volum, „ACSM Ceahlăul (Volumul 3)”, completează o trilogie de suflet dedicată fotbalului nemțean. Nu este o cronică rece de statistici, ci o „pagină de istorie sportivă scrisă din nostalgie”, după cum însuși autorul mărturisește. Cartea vorbește despre gloria unui fotbal curat, despre momentele care au făcut generații întregi să spere, dar și despre greutățile prezentului, pe care autorul le privește cu luciditate.

„Cărțile sunt bucăți de suflet salvate de la uitare”

Gelu Cracană a realizat această dublă lansare cu resurse proprii, din pasiune și din responsabilitate față de moștenirea culturală locală. În invitația sa, autorul transmite:

„Cărțile nu sunt doar foi tipărite, ci bucăți de suflet salvate de la uitare. Prezența dumneavoastră ar fi cel mai frumos premiu pentru un autor independent.”

Unde ne întâlnim?

Gazda serii este Baza Hipică Piatra Neamț, iar organizatorii mulțumesc special domnului Costache Lupu pentru găzduirea generoasă. Intrarea este liberă, iar evenimentul se dorește a fi o reuniune a celor care încă mai cred că amintirile merită trăite din nou, împreună.

Joi, 27 iunie 2026, ora 18:00 – locul unde hârtia prinde viață, iar fotbalul nemțean își reia, măcar pentru o seară, zborul.

Vă așteaptă cu drag, cărți, povești și un suflet nemțean: Gelu CRACANĂ.

Continua sa citesti

Popular