Mihail Vasiliu, a văzut lumina zilei la 17 martie 1898.  A urmat cursurile școlii primare în orașul natal, iar mai apoi Liceul internat din Iași, între 1910-1916. După absolvirea liceului urmează cursurile Școlii militare de ofițeri de artilerie și geniu, refugiată la Iași, unde va fi elev între 1 octombrie 1916 și 1 iunie 1917. La terminarea școlii este avansat sublocotenent  de artilerie și încadrat comandant de pluton la Regimentul 3 artilerie grea, participând la luptele de la Mărășești. După terminarea războiului este avansat succesiv la gradul de locotenent și comandant de companie. În toamna anului 1923, după absolvirea Școlii speciale de artilerie de la Timișoara, este numit șef secție la Arsenalul Armatei. În 1925, este avansat căpitan, pentru ca în perioada 1927-1929, să urmeze cursurile Școlii Superioare de Război, fiind încadrat în 1931, șef al Biroului operații la Divizia 21 infanterie, de unde în noiembrie 1936 este mutat la Divizionul 3 tunuri munte din Rășnov, ca ajutor de comandant iar mai apoi de comandant. Pentru o scurtă perioadă, martie 1940-noiembrie 1941, locotonent-colonel Vasiliu a lucrat în cadrul Marelui Stat Major, ca șef al secției Studii.

Din noiembrie 1941, este numit șef al statului-major al Diviziei 8 Infanterie din Cernăuți, participând la luptele din Crimeea și peninsula Taman, apoi din mai 1943, șef de stat-major al Regimentului 42 artilerie, până în mai 1944, când în calitate de colonel, este șef de stat major al artileriei Diviziei 1 Munte, participând la luptele din Cuban, Crimeea și Sevastopol.

În august 1944, este numit subșef al Secției 1 din Marele Stat Major, pentru ca de la 2 septembrie 1944, să fie numit șef de stat-major în Comandamentul Militar al Capitalei, funcție deținută până la 1 noiembrie 1945. După o scurtă trecere pe la Armata a III-a, în iunie 1946 este numit comandant al artileriei Diviziei 6 Infanterie din Roman, fiind avansat brigadier. În august 1947 este numit șef de stat-major al Regiunii Militare București, funcție pe care o va îndeplini până la 30 septembrie 1949. În noiembrie același an este numit la comanda Regiunii 3 Militare Cluj, până în mai 1952, când cade în disgrația noului regim  deoarece „și-a manifestat neîncrederea în temeinicia regimului instalat la 23 august 1944, și se lasă influențat de zvonuri reacționare”, fiind trecut trecut în rezervă la 3 mai 1952, la numai 54 de ani.

 Prof. Emanuel Bălan

[1] Vasile Apostol, Urmașii demni ai plăieșilor cetății Neamț, p. 114-117.