Connect with us

Personalități

Personalități ale Ținutului Neamț (XV). CONSTANTIN BÂRLIBA, actorul născut la Vînători Neamț

Publicat

pe

S-a născut la  20.05.1937, fiind cel de-al șaptelea copil și ultimul în familia lui Gheorghe M. Bârliba. Își începe studiile la  Școala Arhimadrit Chiriac Nicolau și tot aici a urmat și clasele gimnaziale, după ce a întrerupt un an, după clasa a patra, revenind la școala la insistențele directorului de atunci prof. Constantin V. Papuc. În vacanțe, era nelipsit din formațiile artistice care se organizau la Căminul Cultural. După absolvirea liceului şi efectuarea stagiului militar, va reveni la Piatra-Neamţ (se pare, instructor artistic la Casa de Cultură). Aici o cunoaşte pe marea actriţă Leopoldina Bălănuţă (repartizată la Piatra Neamţ) care l-a îndemnat sa dea examen la IATC Bucureşti.[1]

La absolvire este repartizat la Teatrul “Victor Ion Popa”  din Bârlad, de unde se va transfera, în scurt timp la Teatrul Naţional din Iaşi. Se va căsători cu Violeta Varlam (studentă la Drept), care, la absolvire, se va întoarce în Bucureşti unde o va urma şi Constantin, care se va angaja la Teatrul “Ion Creangă”. Aici va juca timp de 15 ani, până la trecerea sa în veşnicie. După divorţul şi, la scurt timp, moartea Violetei, se va recăsători cu actriţa Elena Tutulan cu care are un copil, Cristina-Elena (n.11.06.1980).Constantin Bârliba a încetat din viaţă într-un spital din Bucureşti, după o banală operaţie, în ziua de 2 iunie 1990, şi este înmormântat în Cimitirul Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din satul natal.

După o activitate de 30 ani pusă în slujba teatrului românesc, Constantin Bârliba are un palmares alcătuit de numeroase roluri pe care le-a interpretat în teatrele prin care a trecut, precum şi în cele peste 30 de filme în care a jucat. Faptul ca a lucrat cu mari personalităţi ale filmului şi teatrului românesc (Radu Beligan, Draga Olteanu Matei, Ion Lucian, Marin Moraru, Octavian Cotescu), precum şi faptul ca s-a bucurat de aprecierea unor nume de referinţă în teatru şi film precum Teofil Vâlcu sau Mircea Danieliuc, demonstrează cu prisosinţă că a fost un actor care a slujit scena şi ecranul cu credinţă şi talent. El este simpaticul tractorist din “Toamna bobocilor” (sau “Iarna bobocilor”), filme în care Draga Olteanu Matei şi Marin Moraru (actori uriaşi) au făcut nişte roluri de neuitat deşi au jucat într-un film schematic şi tezist, tipic vremurilor din anii 70.[2]

Fimografia sa cuprinde, peste 30 de file din care amintim: Drumeț în calea lupilor (1988); Buletin de București (1982); Comoara (1982); Acțiunea Autobuzul (1978); Septembrie (1978); Iarna bobocilor (1977); Pintea (1976); Ștefan cel Mare-Vaslui 1475 (1975); sau Toamna bobocilor (1975).[3]

 

Prof. Emanuel Bălan

 

[1] Constantin Tomșa, Personalități ale culturii din județul Neamț, Editurile Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, p. 87.

[2] http://zch.ro/actorul-constantin-barliba-77-de-ani-de-la-nastere/.

[3] https://www.cinemagia.ro/actori/constantin-birliba-62188/ ; https://www.imdb.com/name/nm0126956/.

Actualitate

Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

Publicat

pe

De


Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

În perioada 24-26 iulie 2026, pitorescul locaș dintre Văratec și Agapia (județul Neamț) va prinde viață într-un mod cu totul special. Sub cerul liber al Moldovei, răsare la orizont prima ediție a Festivalului AGAPE – un eveniment care își propune să redea publicului gustul autentic al comuniunii, al liniștii și al frumuseții românești.

Pentru cei care caută mai mult decât un simplu concert sau o ieșire la iarbă verde, AGAPE vine ca o adiere de binecuvântare. Intrarea este liberă, iar organizatorii au pregătit un program care hrănește atât sufletul, cât și mintea.

Cine se află în spatele evenimentului?

De la idee la concretizare sunt pași mulți și muncă pe măsură. Festivalul AGAPE este rodul implicării a patru persoane cu expertize complementare, fiecare având un rol esențial în arhitectura acestui proiect inedit:

  • Camelia Capitanu – inițiatoarea Festivalului AGAPE, jurnalist și realizator TV. Este sufletul proiectului, cea care a simțit nevoia unui astfel de spațiu de regăsire și a aprins scânteia acestei prime ediții.
  • Simona Adiaconiței – co-fondator al Festivalului AGAPE și specialist în Social Media. Ea este puntea de legătură cu comunitatea, asigurându-se că mesajul festivalului ajunge la cât mai mulți oameni dornici de frumos.
  • Viorela Chiper – președinte al Asociației Puzzle OptimEast și organizator de evenimente. Cu o experiență vastă în logistică și managementul proiectelor, Viorela este motorul care transformă viziunea în realitate.
  • Larisa Alui-Gheorghe – specialist în resurse umane. Larisa veghează la buna funcționare a echipei și la armonia din culise, asigurându-se că fiecare detaliu uman este gestionat cu profesionalism și căldură.

Această combinație între media, comunitate, logistică și relații umane garantează un eveniment bine ținut, dar profund ancorat în valorile autentice.

Ce își propune Festivalul AGAPE?

Festivalul nu este doar un eveniment, ci o experiență. Scopul său declarat este acela de a oferi participanților un răgaz binemeritat, petrecut aproape de natură și de Dumnezeu. Organizatorii își doresc ca timp de trei zile, vizitatorii să redescopere frumusețea binefăcătoare a meleagurilor nemțene, într-o atmosferă autentic românească.

Este o chemare la tihnă, la despovărare și la reconectare cu valorile care ne definesc ca popor.

Programul ediției – O incursiune duhovnicească și culturală

Programul primei ediții a fost gândit cu multă emoție și bucurie, fiind un mix între spiritualitate profundă și frumusețe artistică. Două sunt momentele de rezistență ale festivalului:

  • Conferința „Provocări Contemporane” – susținută de Pr. Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos. Prezența părintelui athonit este, fără îndoială, inima spirituală a festivalului. Cuvintele sale pline de duh și înțelepciune sunt menite să aline sufletele și să apropie participanții de Dumnezeu, așezându-se în tihnă în inimile celor prezenți.
  • Recitalul de pricesne al artistei Paula Hriscu. Îndrăgita interpretată va încânta publicul cu un repertoriu ales, plin de sensibilitate și trăire, aducând pe scenă emoția pură a cântecului religios românesc.

Pe lângă aceste momente speciale, cele trei zile (24-26 iulie) vor fi presărate cu activități gândite pentru toate vârstele, toate având ca fir roșu bucuria comuniunii într-un cadru mirific.

  • 📍 Locație: Văratec, Agapia (județul Neamț) – o zonă încărcată de istorie și spiritualitate, celebră pentru mănăstirile și peisajele sale de poveste.
  • 🎟️ Acces: Intrarea este LIBERĂ, pentru ca bucuria acestui eveniment să fie la îndemâna tuturor.
  • 📝 Rezervare: Deși accesul este gratuit, pentru o mai bună organizare și pentru a vă asigura un loc în acest cadru de suflet, organizatorii recomandă cu căldură rezervarea prealabilă. Pentru a vă confirma prezența, accesați link-ul pus la dispoziție de echipa festivalului.

Echipa AGAPE ne invită să primim acest proiect cu același entuziasm cu care a fost creat. Așadar, notați în calendare: 24-26 iulie 2026, la Văratec, Neamț – pentru o experiență autentică, în care sufletul cântă, natura îmbrățișează, iar cerul pare mai aproape. Vă așteptăm la AGAPE!

Continua sa citesti

Actualitate

13 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu. Peste 3.000 de pelerini la Mănăstirea Petru Vodă, Neamț.

Publicat

pe

De

Pe 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu a plecat la Domnul. Astăzi, la 13 ani de la acest moment, mănăstirea din județul Neamț a adunat peste trei mii de credincioși veniți din toată țara să se roage la mormântul duhovnicului pe care mulți îl venerate deja ca pe un sfânt, chiar înainte de canonizarea oficială.

Cei prezenți la parastas, mărturisesc că nu a văzut niciodată atâta lume la o asemenea slujbă.

Cine a fost Părintele Iustin Pârvu? Un om care a trăit aproape tot ce poate fi trăit într-o singură existență.

S-a născut în 1918, în Poiana Largului. La 17 ani era frate la Mănăstirea Durău. La 22 de ani — preot. Între 1942 și 1944 a fost preot militar pe frontul de est, până la Odesa și Don. La 30 de ani, a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție — Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, închisoarea Pitești. A refuzat să-și lepede credința. A primit alți patru ani. A ieșit din închisoare în 1964 cu trupul zdrobit, dar cu credința neatinsă.

În 1991, la 73 de ani, a pus temelia Mănăstirii Petru Vodă — pe care a închinat-o martirilor români ai închisorilor comuniste. A mai construit un schit de maici, un azil de bătrâni și un centru de plasament pentru copii.

Chilia lui era, după cum se spunea, „îngropată în popor”. Oamenii veneau de pretutindeni. Vin și astăzi.

https://www.facebook.com/reel/1632339834487276

„Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor și martirilor, cu atât și viața noastră se va ușura și vom fi într-o conviețuire cu cei de pe pământ și cu cei din ceruri.”

Veșnică să-i fie pomenirea.

Continua sa citesti

Actualitate

Talent încurajat de la o vârstă fragedă: inițiativa Danielei Rotariu

Publicat

pe

De

Un gest care inspiră: Daniela Rotariu susține copiii talentați prin artă și implicare

Daniela Rotariu continuă să fie un sprijin real pentru copiii talentați, în special pentru cei pasionați de desen. Prin implicarea sa, îi încurajează să își dezvolte talentul artistic, ghidându-i spre activități creative precum realizarea de desene pentru cărți dedicate copiilor sau chiar pictarea de icoane.

Un exemplu emoționant este colaborarea cu Nicole Manea, o fetiță din clasa a V-a, care a ilustrat cea de-a patra carte pentru copii a Danielei Rotariu, destinată copiilor din comuna Răucești. Prin acest gest, Daniela și-a dorit nu doar să promoveze talentul unui copil, ci și să ofere un impuls și o motivație tuturor celor mici, arătându-le că pot reuși atunci când sunt susținuți.

Pentru Daniela, desenul nu este doar o formă de exprimare, ci și o modalitate prin care copiii își pot descoperi sensibilitatea, răbdarea și încrederea în propriile forțe. Ea crede că, prin muncă și încurajare constantă, fiecare copil talentat poate evolua și își poate transforma pasiunea într-o direcție de viitor.

Pe lângă susținerea copiilor talentați, Daniela Rotariu se implică activ și în sprijinirea centrelor pentru copiii cu probleme, dorind să aducă lumină, speranță și bucurie în viețile celor care au cea mai mare nevoie de atenție și grijă.

Prin aceste inițiative, Daniela nu doar că susține talentul, ci contribuie la formarea unor caractere puternice, oferind copiilor șansa de a crește frumos, atât artistic, cât și uman.

Continua sa citesti

Popular