Actualitate
PREMIERUL ILIE BOLOJAN – ÎNTÂLNIRE CU ADMINISTRAȚIILE DIN NEAMȚ ȘI SUCEAVA
Premierul Ilie Bolojan: La sediul primăriei din Târgu Neamț, am avut o întâlnire cu reprezentanții administrațiilor locale din județele Neamț și Suceava: prefecții celor două județe, primarii municipiilor reședință de județ și președinții consiliilor județene.








Am discutat trei subiecte:
Sprijin pentru zonele afectate de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie.
Programul Anghel Saligny.
Derularea investițiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
1. Sprijin pentru zonele afectate de inundații
Am convenit ca, până săptămâna viitoare, să fie finalizate evaluările pagubelor la infrastructura publică — drumuri, poduri distruse, diguri de protecție, rețele de utilități — în așa fel încât, în prima săptămână din septembrie, să putem aloca fondurile necesare pentru refacerea totală a infrastructurii. Această măsură este esențială pentru reluarea normală a activităților în comunitățile afectate.
2. Programul Anghel Saligny
În ceea ce privește programul Anghel Saligny, capacitatea de a aloca fonduri suplimentare importante anul acesta și anul viitor este redusă. Totuși, pentru continuarea investițiilor, am căzut de acord asupra unei programări multianuale pe trei ani, care să permită finalizarea lucrărilor. De asemenea, am discutat punerea la punct a unei scheme de creditare pentru constructorii acestor lucrări, pentru a asigura continuitatea proiectelor.
3. Proiectele finanțate din fonduri europene prin PNRR
Am discutat proiectele finanțate din fonduri europene în reședințele de județ din Suceava și Neamț. S-a clarificat formula de prioritizare a acestora prin PNRR, astfel încât, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să fie stabilite toate detaliile privind asigurarea finanțării acestor proiecte.
Am considerat întotdeauna că, atunci când un oficial vizitează un județ, este necesar să aibă o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale. Asta am făcut astăzi și voi continua să fac și în perioada următoare.
Mulțumesc colegilor care au participat la discuțiile de astăzi. Voi susține întotdeauna că dialogul și colaborarea între Guvernul României și autoritățile locale pun lucrurile în mișcare în administrație.
SURSA: Guvernul României
Actualitate
DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț, își deschide porțile în iunie!
DestinEdu își deschide porțile în iunie!
La DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț transformăm învățarea limbii franceze într-o experiență creativă și autentică. Mai mult decât un centru de limbi străine, suntem un spațiu unde franceza prinde viață prin cursuri interactive, ateliere de lectură, jocuri de societate și improvizație teatrală bilingvă.
Adresat copiilor, adolescenților și adulților, DestinEdu își propune să aducă împreună oameni pasionați de limbă, cultură și dezvoltare personală, într-un mediu cald și prietenos, unde fiecare participant își poate descoperi vocea și încrederea.
Cursuri demo de limba franceză pentru copii
La DestinEdu, fiecare sesiune demo este o invitație de a descoperi limba franceză într-un mod autentic și plăcut, alături de alți copii pasionați de învățare și explorare.
Grupele sunt organizate pe categorii de vârstă, pentru a oferi fiecărui copil o experiență potrivită nevoilor sale:
8–10 ani (ciclul primar)
8 iunie 2026
16:15 – 17:45
11–14 ani (gimnaziu)
9 iunie 2026
16:15 – 17:45
15–18 ani (liceu)
10 iunie 2026
16:15 – 17:45
Locurile sunt limitate!
Participarea se face doar pe bază de înscriere, până pe 4 iunie, completând formularul de pe site: https://francaisprof.com/destinedu-centru-educational…
Ne găsiți în Târgu Neamț, Strada Tudor Vladimirescu, nr. 3A
Vino să descoperi bucuria de a învăța franceza altfel — prin comunicare, creativitate și conexiuni autentice.

Actualitate
Spune PUF și începe magia!
Atelierele gratuite de teatru și joacă pentru copii ajung la Biblioteca Kirileanu din Neamț
Un simplu „PUF!” spus chiar și în gând poate deschide o lume întreagă de poveste. Iar atunci când „PUF ” se întâlnește cu „BADABUM”, copiii și părinții devin împreună creatorii unui univers plin de muzică, mișcare și imaginație.

Pe 30 și 31 mai, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț, cei mici (3–6 ani), alături de părinți și bunici, sunt invitați la „PUF se întâlnește cu BADABUM”, o serie de 4 ateliere gratuite de poveste și joacă, unde teatrul și lectura devin experiențe vii și participative.
Evenimentul propune o întâlnire blândă între copil, adult și poveste, într-un spațiu sigur și ludic, unde râsul, muzica și mișcarea dau naștere unor lumi noi. Experiența începe cu universul interactiv al lui PUF cel Ghiduș, un spectacol a cărui dramaturgie se construiește împreună cu cei mici, prin dialog și adaptare în timp real la imaginația și reacțiile lor. Continuă cu lectura poveștii „Valiza roz”, adusă de invitatul special Badabum, lectură care se transformă treptat într- o altă activitate co-participativă, atelier de muzică și explorare creativă.
Atelierele vor avea loc:
● 30 mai (sâmbătă): 10:00 – 11:00 și 11:30 – 12:30
● 31 mai (duminică): 10:00 -11:00 și 11:30 – 12:30
Participarea este gratuită, iar înscrierea se face prin completarea unui formularul online, întrucât locurile sunt limitate: https://forms.gle/pFL1LY3agLESQWM18
Durata unui atelier este de aproximativ 50 de minute.
Un proiect care merge mai departe
Prezența la Biblioteca Kirileanu face parte dintr-un turneu care aduce acest tip de experiență teatrală în mai multe orașe și comunități, inclusiv Iași, Piatra-Neamț, Roznov, Bicaz și Pângărați. Scopul proiectului este de a oferi copiilor preșcolari acces la o experiență teatrală profesionistă, senzorială și participativă, adaptată vârstei lor, contribuind astfel la dezvoltarea emoțională, cognitivă și creativă. În același timp, proiectul susține relația copil–părinte ca spațiu de descoperire și conectare autentică.
Despre universul BADABUM
„PUF se întâlnește cu BADABUM” face parte dintr-un demers mai larg dezvoltat de Asociația Punctart . Printre inițiativele complementare se numără și „Badabum – Povești care cresc”, un program educațional-cultural dedicat copiilor între 3 și 12 ani, care încurajează lectura, dezvoltarea inteligenței emoționale și încrederea în sine. Prin joacă și explorare, copiii descoperă lectura ca pe un spațiu viu, creativ și personal.
Echipa artistică „PUF se întâlnește cu BADABUM”: Catrinel Bejenariu – actriță și Daniel Chirilă – regizor și dramaturg
Organizator: Asociația Punctart și Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț
Parteneri: Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu Neamț“, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț, AER Piatra-Neamț, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, Liceul „Gh. Ruset Roznovanu” Roznov, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Pângărați, Primăria Pângărați, Inspectoratul Școlar Județean Neamț
Parteneri media: Scena.ro, Viva FM, ItsyBitsy, EduPedu, Daily Magazine, filme-cărți
Proiectele PUF cel Ghiduș și Badabum – Povești care cresc sunt co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național.
* Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectelor sau de modul în care rezultatele proiectelor pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Actualitate
CONCURSUL NAȚIONAL DE SĂRITURI PESTE OBSTACOLE ȘI DRESAJ -DEPOZITUL DE ARMĂSARI DUMBRAVA
Depozitul de armăsari Dumbrava, cunoscut și sub denumirea de „Herghelia Regală” sau „Grajdurile Măriei Sale”, vă așteaptă într-un cadru de poveste, fiind o destinație turistică ecvestră de elită.
Situat în comuna Timișești, la doar 10 km de Târgu Neamț, complexul combină legenda literară din scrierile lui Mihail Sadoveanu cu eleganța a peste un secol de tradiție regală în creșterea cailor de rasă.
Cunoscut încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, acesta a găzduit grajdurile domnitorului. Depozitul propriu-zis a fost înființat între anii 1900-1904 ca Depozitul de Remontă al Armatei, fiind administrat de Domeniile Regale până în 1911. De-a lungul timpului a trecut prin diverse transformări, ajungând sub administrarea Regiei Naționale a Pădurilor în anul 2002.

Depozitul găzduiește astăzi armăsari din opt rase diferite, inclusiv semigreu, Shagya Arabă, Cal de Sport, Lipițan, Cal de Bucovina, Huțul, Furioso și Pursânge Englez. Pe lângă activitatea de reproducție, acesta promovează sportul ecvestru, oferind cursuri de echitație, dresaj, sărituri peste obstacole, interacțiune directă cu armăsarii de elită, demonstrații ecvestre, cât și organizarea de concursuri naționale de obstacole și de dresaj. De asemenea, vizitatorii pot experimenta turismul ecvestru prin plimbări călare, trasee cu trăsura și trasee cu sania, într-un cadru natural perfect pentru deconectare.
Vă așteptăm cu mic, cu mare în această locație deosebită din județul Neamț, cu istorie bogată și un rol important în creșterea și ameliorarea raselor de cai.
Program vizitare:
Marți – Joi: 10:00 – 15:00
Vineri: 10:00 – 14:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 13:00
Luni: Închis
Tel. contact: 0741 121 704
Pentru a lua parte la aceste activități este nevoie de programare în prealabil.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 6 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



