Actualitate
ȚINUTUL ZIMBRULUI – Proiectul european Smart Village, rezultate și eveniment de multiplicare
Conceptul de sat inteligent este tot mai actual. Satele inteligente implică: dezvoltarea potențialului local, uman, de mediu și economic; revitalizarea și îmbunătățirea serviciilor publice de bază; îmbunătățirea condițiilor de viață; dezvoltarea competențelor digitale și sprijinirea educației la distanță. Cu alte cuvinte se dorește dezvoltarea comunităților rurale apelând la resursele, valorile locale, pentru a crea noi locuri de muncă și a reînnoi generațiile.
Asociația Ținutul Zimbrului a avut inițiative în domeniul dezvoltării durabile încă de la înființare, din 2015. Iar în ultimii 2 ani a implementat un proiect european pe tema satelor inteligente.
Turism rural în sate inteligente – dezvoltarea afacerilor prin economie circulară și inovare socială ( – developing rural tourism businesses through circular economy ans social innovation) finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene a fost implementat împreună cu parteneri din Belgia (EUROGEO VZW), Bulgaria (Rusenka Targovsko Industrialna Kamara), Grecia (Aintek Symvouloi Epicheiriseon Efarmoges Ypsilis Technologias Ekpaidefsi Anonymi Etaireia), Italia (European Digital Learning Network), Irlanda (CCS Digital Education Limited), România (Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, S.C. Hello Bucovina Travel & Tours S.R.L.), Slovenia (UPI – ljudska univerza Zalec) în perioada septembrie 2020 – decembrie 2022.
Prin intermediul proiectului se dorește să se vină în sprijinul persoanelor adulte aflate în risc de excluziune socială din cauza obstacolelor economice din zonele rurale, care să învețe cum să dezvolte o nouă afacere și să contribuie la dezvoltarea comunității în care trăiesc.
Toți cei interesați să dezvolte o afacere în domeniul turismului se pot inspira din materialele realizate în cadrul proiectului: curs de pregătire, un chit care poate fi folosit de către cei care vor să predea un astfel de curs, o platformă educațională, o aplicație mobilă. Mai multe informații găsiți pe site-ul proiectului: https://smart-village-project.com/. Toate materialele dezvoltare în cadrul proiectului sunt traduse în limbile partenerilor, pentru a fi de folos și celor care nu stăpânesc limba engleză.
Așa cum fiecare partener a organizat un eveniment de multiplicare pentru a prezenta rezultatele și a invita să fie folosite, Asociația Ținutul Zimbrului a organizat un astfel de eveniment pe 15 decembrie, la care au participat reprezentanți ai pensiunilor, producători locali, meșteri populari, reprezentanți ai organizațiilor locale, ai grupurilor de acțiune locală și ai agențiilor de turism.
Noi aici, în Ținutul Zimbrului ne bucurăm de prezența multor oameni pasionați, dornici să păstreze tradițiile, cultura, ce iubesc natura și tot ce ne înconjoară. Credem că acestea sunt ingredientele potrivite pentru a iniția afaceri locale care nu doar să pună în aplicare ce știe, poate antreprenorul, dar poate că prin produsele/ serviciile oferite sprijină și alți membri ai comunității, folosind produsele sau competențele pe care aceștia le au. Și așa, pe lângă dezvoltarea de afaceri locale, crește nivelul de trai la nivel local, se dezvoltă colaborarea la nivel de comunitate și întreaga zonă are de câștigat.
Asociația Ținutul Zimbrului se ocupă cu dezvoltarea sustenabilă și promovarea destinației de ecoturism cu același nume care se suprapune peste Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamț, orașul Târgu Neamț, comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Vânători Neamț.
Actualitate
Lansare videoclip „Strune de Lumină”: Un proiect muzical de suflet de la Agapia
Un grup de elevi pasionați de muzică de la Liceul Teologic „Cuvioasa Parascheva” Agapia a lansat recent un cover emoționant al piesei „Primăvara românească” (Semnal M).
Piesa și videoclipul au fost create cu multă muncă, emoție și, după cum spun chiar ei, „cu ajutorul lui Dumnezeu”.
„Strune de Lumină” este format din elevi talentați uniți de dorința de a promova muzica românească și valorile frumoase. Grupul reunește chitariști dedicați, care doresc să aducă bucurie și să transmită mesaje pozitive prin cântec.
Printre membrii grupului se numără Andrei Antonia, Andrei Ioana, Anisia Monica, Asofiei Ștefan, Cîlță Andreea, Ciobanu Elisabeta, Citârcă Cristina, Crețu Natalia, Diaconu Maria, Dumitriu Denisa, Gandrabură Maria, Gandrabură Teodora, Ghervasia Alisa, Ghervasia Luciana, Gușoaia Alvaro, Gușoaia Antonia, Gușoaia Constantin, Gușoaia Elena, Gușoaia Irina, Gușoaia Narcis, Gușoaia Neculai, Gușoaia Teodora, Hurghiș Elisabeth, Ionită Irina, Irimia Anastasia, Irimia Larisa, Istrate Ana, Istrate Elena, Istrate Teodora, Licău Ștefania, Nistor Teofana, Toader Carla și Toader Rebeca.
Îndrumătoarea lor, Gaftiniuc Alina, Educatoare la Grădinița cu Program Prelungit / Normal, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia, a sprijinit cu drag acest proiect.
„Am realizat acest cover cu multă drag și sperăm că va aduce bucurie tuturor celor care îl ascultă”, spun membrii grupului.
Videoclipul „Primăvara românească” este o invitație la o călătorie muzicală plină de frumos și spiritualitate, o adevărată odă adusă primăverii românești. Urmărește-l și descoperă magia muzicii create de elevii de la Agapia!
Actualitate
Copilăria se sărbătorește la Aurora Multimarket – cu reduceri de până la -75%!
1 Iunie se apropie, iar părinții știu deja ce înseamnă asta: zâmbete, cadouri și multă bucurie pentru cei mici. În perioada 25 mai – 7 iunie, Aurora Multimarket dă startul unei campanii dedicate copilăriei, cu reduceri de până la -75% la sute de produse.
Cadouri, surprize și idei pentru toate vârstele
Fie că este vorba despre o jucărie nouă, dulciurile preferate sau rechizite colorate, în magazinele Aurora Multimarket părinții pot găsi ușor cadouri și surprize potrivite pentru orice copil și orice buget.
Rafturile sunt pregătite cu produse colorate, personaje îndrăgite și multe articole care transformă cumpărăturile într-o experiență distractivă pentru întreaga familie. Campania este gândită special pentru părinții care vor să pregătească ceva frumos de Ziua Copilului, fără să cheltuie prea mult.


Suntem mai aproape de tine
Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.
Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.
Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:
- Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
Actualitate
DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț, își deschide porțile în iunie!
DestinEdu își deschide porțile în iunie!
La DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț transformăm învățarea limbii franceze într-o experiență creativă și autentică. Mai mult decât un centru de limbi străine, suntem un spațiu unde franceza prinde viață prin cursuri interactive, ateliere de lectură, jocuri de societate și improvizație teatrală bilingvă.
Adresat copiilor, adolescenților și adulților, DestinEdu își propune să aducă împreună oameni pasionați de limbă, cultură și dezvoltare personală, într-un mediu cald și prietenos, unde fiecare participant își poate descoperi vocea și încrederea.
Cursuri demo de limba franceză pentru copii
La DestinEdu, fiecare sesiune demo este o invitație de a descoperi limba franceză într-un mod autentic și plăcut, alături de alți copii pasionați de învățare și explorare.
Grupele sunt organizate pe categorii de vârstă, pentru a oferi fiecărui copil o experiență potrivită nevoilor sale:
8–10 ani (ciclul primar)
8 iunie 2026
16:15 – 17:45
11–14 ani (gimnaziu)
9 iunie 2026
16:15 – 17:45
15–18 ani (liceu)
10 iunie 2026
16:15 – 17:45
Locurile sunt limitate!
Participarea se face doar pe bază de înscriere, până pe 4 iunie, completând formularul de pe site: https://francaisprof.com/destinedu-centru-educational…
Ne găsiți în Târgu Neamț, Strada Tudor Vladimirescu, nr. 3A
Vino să descoperi bucuria de a învăța franceza altfel — prin comunicare, creativitate și conexiuni autentice.

-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 6 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



