Connect with us

Actualitate

Controale la unitățile de cult din județul Neamț! Au fost date amenzi în valoare de 8.000 de lei

Publicat

pe

În luna aprilie, cadrele Inspecției de Prevenire au executat un număr total de 83 controale din care 5 la unități administrativ teritoriale, 8 la operatori economici și 69 la instituții de pe raza județului Neamț și au răspuns la 6 petiții. În cadrul acestor controale au fost constatate 486 de nereguli, 4 dintre acestea fiind soluționate pe timpul controlului, iar 402 fiind sancționate cu 398 avertismente și 4 amenzi în cuantum de 18000 lei. Totodată pe linia avizării autorizării au fost un număr de 46 de solicitări, fiind emise 6 avize și 8 autorizații de securitate la incendiu.

Potrivit ISU Neamț, premergător Sărbătorilor Pascale au fost controlate 38 de unități de cult, constatându-se 214 nereguli, fiind sancționate cu 175 avertismente și 3 amenzi în cuantum de 8.000 lei.

Cea mai importantă neregulă constatată a fost funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu a următoarelor obiective:

  • Mănăstirea „Întâmpinarea Domnului” din comuna Alexandru cel Bun;
  • Biserica Ortodoxă „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din municipiul Piatra Neamț;
  • Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din comuna Pângărați;
  • Mănăstirea ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” – Arhondaric (cazare pelerini) din comuna Poiana Teiului;
  • Mănăstirea Neamț – Centrul social cultural ,,Sfântul Paisie” din comuna Vânători Neamț.

Principalele nereguli constatate în urma controalelor au fost identificate ca fiind următoarele:

  • o parte din clădiri nu sunt echipate cu instalație de iluminat de securitate pentru evacuare;
  • o parte din spații nu sunt echipate cu instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu;
  • ușile unor biserici nu se deschid în sensul fluxului de evacuare, iar lățimea acestora nu asigură necesarul de evacuare.
  • instalația de stingere a incendiilor cu hidranți interiori nu este în stare de funcționare la parametrii nominali;
  • instalația electrică nu este verificată periodic cu personal autorizat (tablouri electrice, circuit electric de iluminat şi forţă) și nu se exploatează potrivit reglementărilor tehnice :
  • corpurile de iluminat incandescent ce atârnă direct de firele electrice, neprotejate cu globuri;
  • conductori electrici neizolați, montați în contact direct cu materiale combustibile (lemn);
  • aparataje (prize, întrerupătoare) montate în contact direct cu materiale combustibile (lemn/PVC);
  • legături imperfecte ale cablurilor de alimentare cu energie electrică;
  • siguranțe necalibrate la tabloul electric;
  • o parte din clădiri nu sunt echipate cu instalație de protecție împotriva descărcărilor electrice atmosferice;
  • coșurile de fum nu sunt protejate față de materialele combustibile la trecea prin astereala de lemn şi nu sunt verificate si curăţate periodic cu personal autorizat.

,,Pe timpul activităților desfășurate au fost distribuite 792 de afișe și pliante cu privire la modul de comportare în cazul producerii unei situații de urgență”, au mai transmis reprezentanții ISU Neamț.

 

Actualitate

BREMAD NEAMȚ SRL – Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

Publicat

pe

De

BREMAD NEAMȚ SRL prin BREABĂN MIHAIL, cu sediul în satul Drăgănești, str. Principală nr.223, comuna Drăgănești, jud. Neamțanunţă publicul interesatasupraluării deciziei etapei de încadrare, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “Construire bloc de locuințe colective P+3E”, propus a fi amplasatîn str. Veronica Micle, nr. 18C, bloc R7, pe terenul identificat cu NC 59727, orașul Târgu-Neamț, județul Neamț.

Proiectul deciziei etapei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț din mun. Piatra Neamț, P-ța 22 Decembrie nr.5 în zilele de luni – joi, între orele 8,00 – 14.00 şi vineri între orele 8,00-12,00, tel. 0233/219.695, precum şi la următoarea adresă de internet https://djmnt.anmap.gov.ro/anunturi-de-incadrare-solicitari-de-acord-de-mediu-2026/

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei etapei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a Direcției Județene de Mediu Neamț.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț.

16.04.2026

    Titular,

                                                      BREMAD NEAMȚ SRL

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO „Roagă-te și crede” – Un îndemn din suflete curate, în Săptămâna Patimilor

Publicat

pe

De

În mijlocul Săptămânii Patimilor, când cerul se lasă mai aproape de pământ, iar inimile credincioșilor bat în ritmul jertfei Mântuitorului, un nou videoclip priceasnă aduce o rază de liniște și speranță.

Lansat într-una dintre cele mai încărcate duhovnicește perioade din calendarul creștin, videoclipul cântării „Roagă-te și crede” vine ca un îndemn la reflecție și rugăciune. Cu un mesaj profund emoționant, priceasna devine mai mult decât o simplă interpretare muzicală – ea este o mărturisire de credință.

Glasuri îngerești, inimă curată

Interpretarea aparține copiilor din Elly’s Music Class, grupurile de canto coordonate cu dăruire de Elena Ionița. Glasurile lor curate și sincere redau o sensibilitate aparte, transmițând ascultătorului acea pace sufletească atât de căutată în aceste zile de tânguire și așteptare.

Fiecare notă este pătrunsă de smerenie și speranță. În loc de ostentație, copiii aleg simplitatea, iar în loc de virtuozitate de dragul ei, ei oferă rugăciune curată. Tocmai această nevinovăție reușește să redea esența credinței: pocăința, încrederea în Dumnezeu și lumina Învierii care se întrezărește dincolo de patimă.

O echipă din Târgu Neamț și un loc binecuvântat

Piesa a fost înregistrată la studio-ul din Târgu Neamț, sub bagheta tehnică și artistică a lui Florin Anegroaei, iar imaginile videoclipului au fost surprinse la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Humulești – locul de cult ce poartă pecetea sfințeniei și a tradiției românești autentice.

Filmările au fost realizate de aceeași echipă profesionistă și unită prin credință, formată din:

  • Gheo Damian
  • Giani Pralea
  • Florin Anegroaei

Aceștia au reușit să imortalizeze cadre care îmbină armonios solemnitatea bisericii, prospețimea copiilor și intensitatea duhovnicească a Săptămânii Patimilor.

Mai mult decât o cântare – un îndemn la introspecție

„Roagă-te și crede” nu este doar o priceasnă. În aceste zile sfinte, ea devine un îndemn la întoarcerea către valorile spirituale autentice. Credincioșii sunt chemați să își deschidă inima, să lase deoparte grijile lumești și să regăsească liniștea interioară.

Într-o lume adesea zgomotoasă și grăbită, un astfel de demers artistic amintește că adevărata frumusețe vine din rugăciune. Iar când această rugăciune este îmbrăcată în glasuri de copii, ea devine și mai puternică, mai curată, mai apropiată de Dumnezeu.

„Roagă-te și crede” rămâne, astfel, o mărturie vie a faptului că, în Săptămâna Patimilor, nevoia de speranță și lumină este mai profundă ca oricând – iar răspunsul vine prin credință.


Echipa Elly’s Music Class și toți cei implicați în realizarea acestui proiect oferă, prin această lansare, un dar duhovnicesc întregii comunități. Un dar care ne amintește că, oricât de grea ar fi calea, acolo unde este rugăciune, acolo este și mântuire.

Continua sa citesti

Actualitate

Programul de colectare – Sărbători Paște 2026

Publicat

pe

De


AUDIO

Pentru a evita ca zona Târgu-Neamț să fie sufocată de gunoi chiar în zilele de sărbătoare, SC ROSSAL SRL Tg Neamț anunță un program special de colectare a deșeurilor municipale pentru Zona 3, valabil în perioada Paștelui. Măsura este necesară pentru a asigura continuitatea serviciilor și pentru a preveni disconfortul creat de acumularea deșeurilor în zilele libere legale.

Colectarea deșeurilor reziduale programată inițial pentru data de 13 aprilie 2026 (luni, a doua zi de Paște) se modifică astfel:

Orașul Târgu Neamț

Colectarea va avea loc în data de 10 aprilie 2026, pentru următoarele zone:

str. Daciei
str. Prundului
str. Vânătorului
str. Gheorghe Doja
str. Vadului
str. Viitorului
Primărie

Aleea Eternității
str. B.P. Hașdeu
str. Eternității
Spital
str. Radu Teoharie până la Liceul Vasile Conta
str. Cuza Vodă – Spicu – Pizzerie

str. Uzinei
str. Radu Teoharie până la Inco
str. Abator
str. Gloriei


Comune arondate

  • Comuna Tupilați – colectare pe 10 aprilie 2026
  • Comuna Drăgănești – colectare pe 10 aprilie 2026
  • Comuna Răucești – sat Oglinzi – colectare pe 14 aprilie 2026
  • Comuna Țibucani – colectare pe 14 aprilie 2026

Duminică, 12 aprilie, este prima zi de Paște. În doar câteva zile, orașul trece de la tumultul pregătirilor de sărbătoare la realitatea resturilor menajere. Dacă programul nu este respectat, disconfortul apare rapid: containere pline, mirosuri, imagine neplăcută.

De aceea, operatorul face apel la cetățeni să scoată deșeurile conform noului calendar.

SC ROSSAL SRL mulțumește locuitorilor pentru sprijin și înțelegere și îi invită să respecte programul actualizat pentru a contribui împreună la menținerea unei zone curată și bine gospodărită.

Continua sa citesti

Popular