Connect with us

Actualitate

Oamenii legii au fost la datorie de Paștele Catolic

Publicat

pe

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț au fost la datorie în acest sfârșit de săptămână, de Paștele Catolic. Peste 200 de poliţişti au acționat în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț și cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Printre prioritățile polițiștilor s-a numărat prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității, dar şi intervenția rapidă, la nevoie sau când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

,,Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanții celorlalte instituții, au fost angrenați în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări. Pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului, poliţiştii rutieri au fost prezenți pe principalele drumuri naționale și judeţene.

Aducem în atenţia faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în perioada 3 – 4 aprilie 2021, s-a permis circulaţia în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00 – 02.00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5 la 1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00.

Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză legală și adaptată la condiţiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic. Atunci când sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112!”, au transmis reprezentanții Poliției Neamț.

 

Actualitate

O seară de suflet la Baza Hipică: Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene

Publicat

pe

De

Piatra Neamț – Joi, 27 iunie 2026, de la ora 18:00, Baza Hipică din Piatra Neamț va deveni, pentru câteva ore, locul de întâlnire dintre trecut și prezent, dintre cuvântul scris și sufletul comunității. Gelu Cracană, autor independent și pasionat de istoria locurilor, lansează două volume menite să salveze de la uitare povești, oameni și momente de aur ale Neamțului.

Evenimentul, intitulat sugestiv „Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene”, promite să fie mai mult decât o simplă lansare de carte. Este o invitație deschisă tuturor celor care simt că „rădăcinile nu se uită” și că fotbalul de altădată, tribunele pline și eroii fără reclame merită un loc în memoria colectivă.

Două volume, două suflete diferite, aceeași iubire de Neamț

Primul volum, „Oamenii Stâncii”, este o reverență în fața satului Ștefan cel Mare – o așezare care poartă numele marelui domnitor, dar care își datorează farmecul, de fapt, oamenilor săi. Cartea adună povești, tradiții și portrete de suflet ale comunității care a rezistat vremurilor, la fel ca stânca pe care și-a clădit existența.

Cel de-al doilea volum, „ACSM Ceahlăul (Volumul 3)”, completează o trilogie de suflet dedicată fotbalului nemțean. Nu este o cronică rece de statistici, ci o „pagină de istorie sportivă scrisă din nostalgie”, după cum însuși autorul mărturisește. Cartea vorbește despre gloria unui fotbal curat, despre momentele care au făcut generații întregi să spere, dar și despre greutățile prezentului, pe care autorul le privește cu luciditate.

„Cărțile sunt bucăți de suflet salvate de la uitare”

Gelu Cracană a realizat această dublă lansare cu resurse proprii, din pasiune și din responsabilitate față de moștenirea culturală locală. În invitația sa, autorul transmite:

„Cărțile nu sunt doar foi tipărite, ci bucăți de suflet salvate de la uitare. Prezența dumneavoastră ar fi cel mai frumos premiu pentru un autor independent.”

Unde ne întâlnim?

Gazda serii este Baza Hipică Piatra Neamț, iar organizatorii mulțumesc special domnului Costache Lupu pentru găzduirea generoasă. Intrarea este liberă, iar evenimentul se dorește a fi o reuniune a celor care încă mai cred că amintirile merită trăite din nou, împreună.

Joi, 27 iunie 2026, ora 18:00 – locul unde hârtia prinde viață, iar fotbalul nemțean își reia, măcar pentru o seară, zborul.

Vă așteaptă cu drag, cărți, povești și un suflet nemțean: Gelu CRACANĂ.

Continua sa citesti

Actualitate

3 ani de SmartyKids în Târgu-Neamț, 9 trofee de la Mamaia: aniversare cu superputeri matematice

Publicat

pe

De

Sunet de valuri și premii pentru calcule realizate la secundă: așa a început vara la SmartyKids Târgu-Neamț, centrul educațional care împlinește luna aceasta 3 ani de activitate în orașul nostru. 9 copii din cadrul centrului au petrecut ziua copilului participând la Supergeniada, concursul de aritmetică mentală ce a avut loc la Mamaia și a reunit sute de copii din România și Republica Moldova.

Fiecare dintre aceștia s-au întors acasă câștigători. Astfel, Augustin Blendea și David Carcea au primit titlul de Campioni la categoria lor de vârstă, Alexandru Ungureanu, Matei David, Eliza Vicovanu și Miruna Cozma și-au revendicat locul I, iar Teodor Nemțanu, Ana-Maria Avasâlcăi și Ianis Ciolac au obținut locul II, ca urmare a eforturilor lor susținute și a antrenamentului constant.

Dacă nu ai auzit până acum despre aritmetica mentală, aceasta este o tehnică japoneză inovativă de predare a matematicii care îmbină viteza de calcul, formulele și vizualizarea mentală a abacului pentru a-i ajuta pe copii să stăpânească lumea numerelor mai ușor și cu mai multă încredere. În plus, copiii de la SmartyKids învață să își construiască o stimă de sine sănătoasă și să fie perseverenți, iar rezultatele se pare că nu întârzie să apară!

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Un nou incident la Târgu Neamț: doi copii s-au urcat pe un vagon, iar unul dintre ei a fost electrocutat

Publicat

pe

De

În jurul orei 15:40, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că doi copii s-au urcat pe un vagon de tren staționat în Gara din orașul Târgu-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ și IPJ.
Ajunse la locul indicat, forțele de intervenție au constatat că un copil în vârstă de aproximativ 12 ani care s-a urcat pe vagonul trenului a fost electrocutat. Băiatul, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spital.
Celălalt copil nu prezinta leziuni.

Continua sa citesti

Popular