Connect with us

Actualitate

NEAMŢ MUSIC FESTIVAL

Publicat

pe

ÎNCEPE NEAMŢ MUSIC FESTIVAL, INCLUS ANUL ACESTA ÎN PROGRAMUL PRESTIGIOSULUI FESTIVAL „GEORGE ENESCU”

Neamț Music Festival a ajuns la cea de-a treia ediție și le propune melomanilor nemțeni un periplu muzical de patru zile, pe durata cărora vor putea experimenta bucuria întâlnirii cu muzica, într-o mare varietate de expresii ale ei.
Această a treia ediție la care a ajuns festivalul găzduit de județul Neamț reprezintă o încununare a succesului celorlalte două ediții anterioare. Dovada recunoașterii calității înalte a actului artistic este includerea Neamț Music Festival în circuitul prestigiosului Festival Internațional „George Enescu“. Așa se face că pe 15 septembrie, semnalul sonor al Festivalului „Enescu“ va răsuna și la Piatra-Neamț, municipiul reședință de județ alăturându-se celor zece orașe importante ale României în care are lor cea mai extinsă ediție de până acum a evenimentului de talie internațională (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Bacău, Bârlad, Târgovişte, Satu-Mare).

Prima seară de festival (12 septembrie) și Concertul de Gală (15 septembrie) vor avea loc la „Cinema Mon Amour” – fostul cinematograf „Dacia”, începând cu ora 19:00. Pe 13 septembrie, evenimentul se va muta la Rubik Hub – Ștrandul din Piatra-Neamț, iar sâmbătă, 14 septembrie, la Cetatea Neamț.

Mândru de ediţiile anterioare, Daniel Ciobanu, pianist și director artistic al Neamț Music Festival, declară:

„La a treia ediţie, intrarea evenimentului sub aripa generoasă şi strălucitoare a Festivalului Internaţional «George Enescu» nu doar ne face să credem că ne aflăm pe drumul cel bun, dar ne dă şi trambulina de pe care să sărim şi mai sus, pentru ca lucrurile minunate care se întâmplă în fiecare început de toamnă lângă Pietricica să se vadă până departe, în toate cele patru zări.
Anul acesta, busola festivalului îşi îndreaptă nordul către dualitate. E poate cea mai simplă şi nimerită definiţie a lumii, într-un singur cuvânt. Din mulţimea de dualităţi sonore posibile, fiecare dintre cele patru zile ale festivalului va etala un scenariu diferit.
Pe 12 septembrie, în prima zi, o provocare: dualitatea stânga-dreapta a degetelor! Eu, faţă în faţă cu agilitatea nordică a experimentatului pianist şi profesor lituanian Petras Geniušas! Cu alte cuvinte, două piane şi două generaţii. Vineri, 13 septembrie, festivalul atacă dualitatea artistică cea mai fierbinte a actualităţii, clasic-modern, putând fi văzuţi în duel doi pianişti excepţionali: italianul Pietro Bonfilio, cunoscut deja publicului nemţean din ediţia trecută, şi israelianul Omri Mor, celebru jazzman şi artist polivalent. Sâmbătă, 14 septembrie, temperatura festivalului creşte vertiginos, iar dualitatea vechi-nou primeşte un boost formidabil prin punerea în scenă a unui concert integral de jazz în decorul istoric al Cetăţii Neamţ, sub titlul «Jazz on the Rocks». După încălzirea din ziua precedentă, Omri Mor se întoarce în trio, în combinaţia clasică de pian, contrabas şi percuţie. După două zile de distracţie serioasă, «Neamţ Music Festival» închide cercul duminică, 15 septembrie, întorcându-se la matcă. Pianul îmbracă iarăşi fracul şi se întoarce în acustica familiară a interiorului. La «Cinema Mon Amour», un val impetuos de tineri va descinde pe scenă în interpretarea celei mai celebre dualităţi pianistice din istorie, jucată de eroii romantici Chopin şi Liszt. Orchestra Română de Tineret, cel mai în vogă ansamblu simfonic din România, dirijată de Gabriel Bebeşelea, noul star al baghetei autohtone, va acompania alternanţa la putere a genialilor virtuozi ai trecutului, readuşi la viaţă de urmaşi pe măsură. Un tur de forţă, o explozie de energie sonoră şi vitală, o încheiere fulminantă cu solişti laureaţi ai unor mari concursuri internaţionale, care sperăm noi, va atrage nu doar protecţia, ci şi mândria Festivalului «Enescu»”.

La rândul său, Carmen Elena Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, adaugă:

 

„Nu putem decât să așteptăm cu mare emoție și acest minunat eveniment la care lucrăm alături de pianistul cunoscut în toată lumea, Daniel Ciobanu. Așteptăm publicul să achiziționeze bilete și sperăm, la jumătatea lui septembrie, să ne bucurăm de atmosfera de poveste pe care o aduce muzica clasică. Până atunci urmărim să punem totul la punct, să pregătim festivalul în cel mai mic amănunt și să avem satisfacția a încă unei ediții reușite“.

 

 

SURSA :Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

O simulare AI a stârnit entuziasm în Târgu Neamț: statui cu Ștefan cel Mare, Creangă și „Pupăza din tei” în sensurile giratorii

Publicat

pe

De

Târgu Neamț – Un simplu exercițiu de imaginație a captat atenția internauților și a generat sute de reacții. În urmă cu câteva zile, un utilizator de Facebook a postat o simulare realizată cu inteligența artificială, în care sensurile giratorii din oraș erau înfrumusețate cu statui ale unor personalități și simboluri locale: Ștefan cel Mare, Ion Creangă și celebra „Pupăză din tei”.

Ideea a prins rapid viață în mediul online, strângând sute de comentarii și aprecieri. Mulți au salutat propunerea ca pe o inițiativă originală de a aduce un omagiu istoriei și culturii zonei, transformând intersecțiile într-un spațiu public cu identitate locală.

Deși rămâne doar o simulare pentru moment, discuția despre integrarea unor elemente de patrimoniu în infrastructura urbană pare să fie bine primită de comunitatea virtuală. Rămâne de văzut dacă această idee va prinde contur și în realitate. Până atunci, Târgu Neamțul visează la un oraș cu sensuri giratorii „povestite” de mari personalități.

Continua sa citesti

Actualitate

Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

Publicat

pe

De


Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

În perioada 24-26 iulie 2026, pitorescul locaș dintre Văratec și Agapia (județul Neamț) va prinde viață într-un mod cu totul special. Sub cerul liber al Moldovei, răsare la orizont prima ediție a Festivalului AGAPE – un eveniment care își propune să redea publicului gustul autentic al comuniunii, al liniștii și al frumuseții românești.

Pentru cei care caută mai mult decât un simplu concert sau o ieșire la iarbă verde, AGAPE vine ca o adiere de binecuvântare. Intrarea este liberă, iar organizatorii au pregătit un program care hrănește atât sufletul, cât și mintea.

Cine se află în spatele evenimentului?

De la idee la concretizare sunt pași mulți și muncă pe măsură. Festivalul AGAPE este rodul implicării a patru persoane cu expertize complementare, fiecare având un rol esențial în arhitectura acestui proiect inedit:

  • Camelia Capitanu – inițiatoarea Festivalului AGAPE, jurnalist și realizator TV. Este sufletul proiectului, cea care a simțit nevoia unui astfel de spațiu de regăsire și a aprins scânteia acestei prime ediții.
  • Simona Adiaconiței – co-fondator al Festivalului AGAPE și specialist în Social Media. Ea este puntea de legătură cu comunitatea, asigurându-se că mesajul festivalului ajunge la cât mai mulți oameni dornici de frumos.
  • Viorela Chiper – președinte al Asociației Puzzle OptimEast și organizator de evenimente. Cu o experiență vastă în logistică și managementul proiectelor, Viorela este motorul care transformă viziunea în realitate.
  • Larisa Alui-Gheorghe – specialist în resurse umane. Larisa veghează la buna funcționare a echipei și la armonia din culise, asigurându-se că fiecare detaliu uman este gestionat cu profesionalism și căldură.

Această combinație între media, comunitate, logistică și relații umane garantează un eveniment bine ținut, dar profund ancorat în valorile autentice.

Ce își propune Festivalul AGAPE?

Festivalul nu este doar un eveniment, ci o experiență. Scopul său declarat este acela de a oferi participanților un răgaz binemeritat, petrecut aproape de natură și de Dumnezeu. Organizatorii își doresc ca timp de trei zile, vizitatorii să redescopere frumusețea binefăcătoare a meleagurilor nemțene, într-o atmosferă autentic românească.

Este o chemare la tihnă, la despovărare și la reconectare cu valorile care ne definesc ca popor.

Programul ediției – O incursiune duhovnicească și culturală

Programul primei ediții a fost gândit cu multă emoție și bucurie, fiind un mix între spiritualitate profundă și frumusețe artistică. Două sunt momentele de rezistență ale festivalului:

  • Conferința „Provocări Contemporane” – susținută de Pr. Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos. Prezența părintelui athonit este, fără îndoială, inima spirituală a festivalului. Cuvintele sale pline de duh și înțelepciune sunt menite să aline sufletele și să apropie participanții de Dumnezeu, așezându-se în tihnă în inimile celor prezenți.
  • Recitalul de pricesne al artistei Paula Hriscu. Îndrăgita interpretată va încânta publicul cu un repertoriu ales, plin de sensibilitate și trăire, aducând pe scenă emoția pură a cântecului religios românesc.

Pe lângă aceste momente speciale, cele trei zile (24-26 iulie) vor fi presărate cu activități gândite pentru toate vârstele, toate având ca fir roșu bucuria comuniunii într-un cadru mirific.

  • 📍 Locație: Văratec, Agapia (județul Neamț) – o zonă încărcată de istorie și spiritualitate, celebră pentru mănăstirile și peisajele sale de poveste.
  • 🎟️ Acces: Intrarea este LIBERĂ, pentru ca bucuria acestui eveniment să fie la îndemâna tuturor.
  • 📝 Rezervare: Deși accesul este gratuit, pentru o mai bună organizare și pentru a vă asigura un loc în acest cadru de suflet, organizatorii recomandă cu căldură rezervarea prealabilă. Pentru a vă confirma prezența, accesați link-ul pus la dispoziție de echipa festivalului.

Echipa AGAPE ne invită să primim acest proiect cu același entuziasm cu care a fost creat. Așadar, notați în calendare: 24-26 iulie 2026, la Văratec, Neamț – pentru o experiență autentică, în care sufletul cântă, natura îmbrățișează, iar cerul pare mai aproape. Vă așteptăm la AGAPE!

Continua sa citesti

Actualitate

Ministerul Educației și Cercetării a publicat în data de 12 iulie 2026 rezultatele finale ale candidaților la prima sesiune a Examenului Național de Bacalaureat 2026, după etapa de soluționare a contestațiilor.

Publicat

pe

De

La nivelul județului Neamț, rata cumulată de promovare (pentru toate promoțiile) după etapa de soluționare a contestațiilor este de 76,71% (față de 74,30% înainte de contestații).

Pentru promoția curentă, rata de promovare după soluționarea contestațiilor este de 80,07 % (față de 78% înainte de etapa depunerii contestațiilor).

La proba E.a) – Limba și literatura română – au fost depuse 537 de contestații, pentru 308 candidați nota obținută după contestații fiind mai mare. Pentru 21 de candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 208 candidați nota obținută a fost modificată prin descreștere. Cea mai mare creștere a fost de 2 puncte, iar cea mai mare descreștere a fost de 1,30 puncte.

La proba E.c) – Proba obligatorie a profilului au fost depuse 405 contestații, pentru 264 de candidați nota obținută după contestații fiind mai mare. Pentru 14 candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 127 de candidați nota obținută a fost modificată prin descreștere. Cea mai mare creștere a fost de 1,50 puncte (la disciplina Istorie), iar cea mai mare descreștere a fost de 1,40 puncte (la disciplina Matematică).

La proba E.d) – Proba la alegere a profilului și specializării au fost depuse 442 de contestații, pentru 270 de candidați nota obținută după contestații find mai mare. Pentru 31 de candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 141 de candidați nota obținută a fost modificată prin descreștere. Cea mai mare creștere a fost de 2,20 puncte (la disciplina Logică, argumentare și comunicare), iar cea mai mare descreștere a fost de 1,35 puncte (la disciplina Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană).

După etapa de soluționare a contestațiilor, un candidat a obținut media generală 10, iar Colegiul Național „Roman Vodă”, municipiul Roman a înregistrat o rată de promovare de 100%

Situația numerică a candidaților care au obținut nota 10 la fiecare dintre probe s-a îmbunătățit după soluționarea contestațiilor, după cum urmează:

17 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română (17 candidați înainte de contestații);

108 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (100 candidați înainte de contestații);

89 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (84 candidați înainte de contestații).

FELICITĂRI candidaților pentru rezultate, profesorilor pentru atentă îndrumare!
Mulțumiri părinților pentru susținere!

http://bacalaureat.edu.ro

Continua sa citesti

Popular