Actualitate
20 de elevi din Neamț, calificați la etapa națională a concursului de robotică First Lego League
Pe 14 martie, a avut loc etapa regională a concursului de robotică First Lego League, etapă care s-a desfășurat în format on-line. Clubul Eu Codez din municipiul Piatra Neamț a participat cu 3 echipe. Etapa națională a concursului va avea loc pe 23 mai.
Cele trei echipe care au participat la această etapă au fost denumite „Eu codez roșu”, „Eu codez galben” și „Eu codez albastru”, elevii provenind de la Colegiile Naționale „Petru Rareș”, „Calistrat Hogaș”, Informatică, „Roman-Vodă”, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din orașul Târgu Neamț, Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”, dar și de la școlile nr. 2, 3, 5 Piatra Neamț și „Mihai Eminescu” din Buhuși.
,,Concursul a constat într-o discuție on-line cu juriul, discuție în care echipele au trebuit să prezinte ce studii au făcut despre sedentarism, ce soluții au găsit pentru a-i face pe cei din jur să facă mișcare și cum le-au implementat. Copiii de la clubul nostru au considerat că e mai ușor să convingi oamenii să facă mișcare, dacă aceștia se și distrează în timp ce fac diverse activități. Timp de 4 luni au lucrat pentru a definitiva proiectele lor pe care le puteți vedea pe site-ul eunjoc.ro. Echipa Eu Codez Roșu a realizat un joc pornind de la clasicul șotron. Jocul lor se numește pătrățele, iar cei care îl joacă trebuie să țină minte ordinea în care se aprind ledurile pe cele 6 pătrățele ale jocului și să sară în aceeași ordine. Nivelurile cresc în dificultate, aprinzându-se mai multe pătrățele, și scurtându-se timpul în care trebuie să sari. Echipa Eu Codez Galben a realizat jocul BOCCIA, un joc original în care aparatul pe care ei l-au realizat aruncă mingi, iar echipele trebuie să le prindă și să le pună în niște tuburi. Echipa care pune în tub prima 10 mingi câștigă jocul.
Echipa Eu Codez Albastru a dezvoltat o aplicație în genul jocurilor Mistery de pe PC, doar că acest joc se desfășoară în aer liber, invitând oamenii să facă cei 8000 de pași zilnici, într-un mod plăcut. Trebuie să ajungi în toate punctele însemnate pe harta din aplicație și să scanezi QR codurile pe care le găsești. Aceasta îți va deschide pagina unui indiciu. Trebuie să găsești toate cele 8 indicii și să le pui cap la cap pentru a descoperi ucigașul.
După deliberarea juriului, am aflat și câștigătorii. Vom merge cu 2 echipe la etapa națională. Eu Codez Galben care a obținut premiul pentru VALORILE FUNDAMENTALE, juriul considerând că au lucrat foarte bine ca o echipă și au reușit să se ajute și să se înțeleagă unii pe alții pentru a-și duce proiectul la stadiul de prototip și marele premiu. FIRST LEGO LEAGUE a fost câștigat de echipa Eu Codez Albastru pentru că s-au remarcat și la proba de robotică, și la proiectul de inovare”, ne-a declarat trainerul Cristina Ciurezu, din cadrul Asociației Eu Codez.
Felicitări!

Actualitate
A vrut să își pregătească o cafea în rulotă, însă butelia a explodat
Cristian C. de 45 de ani din comuna Vânători Neamț (Nemțișor) a fost gasit de catre pompieri cu arsuri de gradul II și III pe 90% din suprafața corpului, a fost preluat și transportat de echipajul SMURD TIM (de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț) la UPU Piatra-Neamț.
Actualitate
Accident la Oglinzi
Eveniment rutier în afara localității Târgu-Neamț
La data de 6 noiembrie a.c., ora 15:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieșirea din localitate Târgu-Neamț spre Răucești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe DN15C, în afara localității Târgu-Neamț, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism care se deplasa pe același sens, care la rândul lui s-ar fi angajat într-o manevră de depășire a unui autoturism.
Pentru a evita impactul, femeia ar fi efectuat viraj la stânga, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând într-un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei minore, în vârstă de 4 ani, pasager în același vehicul.
Ambii conducători auto au fost testati alcoolscopic rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
insp.pr. Ciofu Ramona




Actualitate
Top 10 cei mai ieftini furnizori de energie, la trei luni de la liberalizarea pieței
Clasamentul furnizorilor de energie electrică după prețul final plătit de români s-a schimbat față de iulie, prima lună de liberalizare a pieței. Deși Hidroelectrica rămâne cea mai avantajoasă opțiune, marii furnizori și-au redus și ei tarifele față de perioada imediat următoare liberalizării, iar topul nu mai este ocupat predominant de firmele de tip trader.
Aceste schimbări au loc pe piața de energie electrică, care a fost deschisă complet începând cu 1 iulie 2025. Până atunci, prețurile la energie erau plafonate: 0,68 lei/kWh pentru un consum de până la 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 300 kWh și 1,3 lei/kWh pentru consumul ce depășește 300 kWh. Diferența dintre prețul real al pieței și aceste plafoane a fost acoperită de bugetul de stat.
Începând cu 1 iulie, toți consumatorii plătesc integral prețul de piață. De la 1 septembrie, o componentă reglementată a facturii – tariful pentru serviciile de sistem – a înregistrat o ușoară majorare, dar impactul acesteia asupra valorii finale a facturii va fi nesemnificativ.

SURSA: hotnews.ro
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 5 aniZbor lin, prieten drag!



