Actualitate
195.000 lei amenzi, aplicate furnizorior de energie de către ANPC
Alte 195.000 lei amenzi, aplicate furnizorior de energie de către ANPC, pentru facturi defectuoase, în întreaga țară
Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflat sub directa coordonare a președintelui Mihai Culeafă și a directorului general Paul Anghel, a finalizat alte 22 de acțiuni de control la companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale către consumatorii casnici.
Ca atare, comisarii ANPC au aplicat alte 10 amenzi contravenționale în valoare de 195.000 lei, la care s-a adăugat și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.
Dintre cele mai importante abateri constatate în timpul verificărilor, au fost:
- nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021
- furnizarea de energie electrică, fără licență
- nerespectarea termenului de facturare și facturarea coasată pe două luni
- informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea
- contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
- practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.
Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.
În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).
Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate.
Aceștia sunt invitați să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro.
SURSA: http://economie.gov.ro
Actualitate
VIDEO AvaDol și Fereastra ADF s-au mutat într-un sediu nou, cu un SHOWROOM mai mare și parcare generoasă pentru clienți
Lucrurile frumoase nu cer grabă, vor spațiu, loc să fie admirate și confort pentru a ni le imagina puse în valoare. Tocmai de aceea și mai ales din respect pentru clienți și frumos, Fereastra ADF Târgu-Neamț și AvaDol își deschid larg porțile într-un spațiu nou, menit să aducă în fața clienților splendoarea lemnului. Noul showroom se află în Humulești, pe strada Ion Creangă și așteaptă pe toată lumea dornică să admire măiestria lucrurilor care nu se demodează niciodată.
Spațiul actual este unul mult mai mare, mai spațios și oferă posibilitatea de a alege inspirat. Aceasta nu este doar o altă adresă. Face parte din povestea care zi de zi se clădește cu răbdare, respect și pentru lucrul bine făcut.






Ieri a avut loc sfințirea noului spațiu, iar de pe data 16 februarie noul showroom va fi deschis pentru publicul larg.
Actualitate
Video – Concert caritabil pentru Ionuț
Piatra-Neamț s-a mobilizat pentru a-l ajuta pe Ionuț. Vineri, 6 februarie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură, a avut loc concertul umanitar „Cu dragoste, pentru Ionuț”, eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru tratamentul copilului de 13 ani.
Pe scena concertului au urcat mai mulți artiști care au răspuns fără ezitare acestui demers caritabil: trupa ATN, Bee Patrol, Amily, Mihaela Costan, Tibi Ioniță, dar și cunoscutul artist Mircea Rusu, care a decis să se alăture evenimentului din dorința de a sprijini această inițiativă.

Actualitate
Ținutul Neamțului, în Top 10 destinații turistice pentru 2026
Ținutul Neamțului a fost inclus pe locul patru în clasamentul celor mai bune destinații turistice din România pentru 2026, realizat de Clubul Presei de Turism – FIJET România. Destinația a fost apreciată pentru patrimoniul cultural, peisajele naturale și experiențele autentice. Premierea oficială va avea loc la Târgul de Turism al României, în perioada 12-15 februarie 2026.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 3 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



