Personalități
Vizita Tovarășului Nicolae Ceaușescu în zona Tîrgu Neamț
Cel mai iubit fiu al poporului, tovarășul Nicolae Ceaușescu a făcut mai multe vizite oficiale de lucru în Neamț, din 1965 și până în 1989. Prima dintre acestea, la care ne vom referi în cele ce urmează are legătură și cu zona Tîrgului Neamț, fiind prima efectuată de tovarăș în septembrie 1966. Au mai urmat și altele, în mai 1970, iunie 1973, iulie 1975, septembrie 1980, dar fără a mai trece și prin Tîrgu Neamț.
Pe 8 septembrie 1966, după o scurtă oprire la Piatra Neamț se îndreaptă spre Mănăstirea Neamț și Cetatea Neamț, unde după vizită a ținut o cuvântare celor prezenți, unde a declarat:„Ne aflăm în Cetatea Neamțului, care, secole de-a rândul, a constituit un puternic punct de apărare împotriva acelora care au încercat să cotropească țara noastră, să împiedice poporul nostru să-și făurească o viață liberă și independentă…Istoria legendară a Cetății Neamțului…este o dovadă a forței și invincibilității poporului român. Mulți au încercat să cucerească aceste meleaguri frumoase și înfloritoare, dar așa cum scria Eminescu, «cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ». Ei nu au putu îngenunchea poporul nostru și nimeni nu-l va putea îngenunchea niciodată. România se va înălța tot mai mândră sub soare! Moldovenii, muntenii, transilvănenii-românii au fost întotdeauna oameni pașnici, primitori, n-au râvnit niciodată la avutul altora, dar ei și-au apărat întotdeauna cu vitejie patria, glia strămoșească, și aceasta a făcut ca țara noastră să se înalțe continuu și să devină un stat puternic, înfloritor.ˮ
Pe 9 septembrie, un popas la Humulești, unde urmașii lui Creangă l-au întâmpinat cu „Bine ați venit în casa strămoșului nostru Ion!ˮ. Tot în acea zi, un popas în comuna Vînători, la Casa marelui Mihai Sadoveanu, unde tovarășul a petrecut „mai multe ceasuri de cugetare și reflecție.ˮ
În afară de aceste vizite oficiale, tovarășul efectua aproape în fiecare toamnă, în ultima decadă din septembrie, o vizită de vânătoare la cabana de la Nemțișor.
Prof. Emanuel Bălan
Surse:
- Marian Ștefan, Valeriu Buduru, Pe pământurile istoriei românești, „Magazin Istoricˮ, an XVII, nr. 1, 1983, pp. 34-35;
- http://fototeca.iiccr.ro/search.php
Actualitate
VIDEO Ștefan Țîrdea – premiul I la Festivalul Național „Dan Moisecu”
În perioada 8-9 octombrie 2025, Centrul Multifuncțional „Jean Constantin” din Constanța a găzduit cu succes cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Concurs Național „Dan Moisescu”, un eveniment dedicat păstrării și promovării cântecului popular autentic.

Festivalul a reușit să scoată în evidență noi talente din rândul tineretului pe secțiile vocală și instrumentală, iar serile de spectacol au fost încunate de recitaluri de excepție susținute de Laura Olteanu, Marian Cozma, Marcela Fota, Oana Bozga, Elena Plătică și Alice Ghile, având acompaniamentul de prestigiu al Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”, condus de maestrul Cezar Cazanoi.
Unul dintre momentele cele mai luminoase ale festivalului a fost triumful tânărului Ștefan Țîrdea, care a cucerit Premiul I. În toiul acestei competiții de elită, el a împărtășit o declarație care captează cu adevărat spiritul noii generații de artiști:

🔹 „Mă simt onorat să fiu câștigătorul premiului întâi la festivalul național, “Dan Moisescu” de la Constanța, alături de o generație extrem de talentată și valoroasă.
🔹 Chiar dacă am fost 19 concurenți în cadrul concursului, ceea ce ne unește pe noi este sprijinul reciproc și dorința de a promova cântecul popular. Împreună construim noua generație a cântecului popular românesc și ne susținem unii pe alții, indiferent de rezultat.
🔹 Pentru mine, cel mai mare câștig este sprijinul colegilor mei. Această susținere reciprocă ne întărește ca generație și ne ajută să evoluăm împreună. Felicitări tuturor colegilor mei!
Gânduri bune tuturor! ❤️🙏”
Acest mesaj a rămas ca un ecou puternic al evenimentului, demonstrând că adevăratul triumf, așa cum o arată și exemplul lui Ștefan Țîrdea, constă în unitate, pasiune și frumusețea muzicii pe care o aduc în viață.
Actualitate
FOTO/VIDEO:Ștefan-Bogdan Țîrdea, câștigător absolut la Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular „Mamaia”
Tânărul interpret a cucerit Premiul I în secțiunea Soliști Vocali, cea mai competitivă categorie a festivalului, care a avut loc în perioada 27-29 august pe scena din stațiune.

Cu această ocazie, solistul a exprimat o recunoștință profundă față de cei care i-au stat alături. „Sunt profund recunoscător și fericit pentru acest succes. Mulțumesc din inimă tuturor celor care m-au sprijinit și mi-au fost alături!”, a declarat Țîrdea.
El a adus mulțumiri speciale Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” și, nu în ultimul rând, membrilor juriului. Solistul a încheiat declarația cu un mesaj profund spiritual, un adevărat reflex al credinței și tradiției românești: „Totdeauna, lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”.
Festivalul de la Mamaia rămâne unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale verii, cu rolul vital de a păstra, promova și reînvia cele mai autentice valori ale folclorului românesc. Competiția a reunit cei mai buni soliști, instrumentiști și formații folclorice din țară, într-o adevărată celebrare a patrimoniului cultural național.




Victoria lui Ștefan-Bogdan Țîrdea reprezintă nu doar un succes personal, ci și un motiv de mândră pentru întreaga comunitate artistică constănțeană, confirmând dinamismul și excelența școlii folclorice de la Marea Neagră.
Actualitate
Stareța de la Mănăstirea Slatina s-a născut și a învățat la Târgu –Neamț- HUMULEȘTI
Mănăstirea Slatina are din octombrie 2024, o nouă stareță, monahia Serafima Gherasim. Aceasta a primit noua slujire în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva în prezența Episcopul vicar Damaschin Dorneanul care a hirotesit-o stavroforă, la eveniment fiind prezenți arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, clerici de la Centrul Eparhial Suceava și preoți din împrejurimi.
Noua stareță, stavrofora Serafima Gherasim, pe numele de mirean Ela Gherasim s-a născut în Humuleștiul lui Creangă, unde a urmat și cursurile gimnaziale iar apoi pe cele liceeale la Colegiul Tehnic „Ion Creanga” Târgu- Neamț, absolvite în 2008. Urmează cursurile universitare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de istorie și geografie, specializarea Relatii Internationale si Studii Europene în perioada 2008-2011, apoi Masteratul de Ştiinţe Politice – Politici Publice şi Mangement Instituţional, în cadrul Facultății de Filosofie și Știinte Social-Politice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași, între 2011-2013. Între 2010 și 2011 a fost președintele Asociației Studenților din Universitatea Suceava.

Mănăstirea Slatina a fost ctitorită în perioada 1553-1564 de domnul Alexandru Lăpușneanu, fiind prima ctitorie dintr-o listă care mai cuprinde, între altele, Mănăstirile Tazlău, Bistrița și Pângărați (Neamț), Bogdana (Rădăuți) și Dochiariu (Muntele Athos).
Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 14 octombrie 1558 de mitropolitul Grigorie Roșca, în prezența unui sobor de 116 preoți și diaconi, potrivit cronicarului Grigore Ureche. Chiliile monahilor, casa domnească, zidul de incintă și alte clădiri au fost construite ulterior, sub îndrumarea starețului Iacob Molodeț (cel Vrednic). În urma Decretului 410/1959, Mănăstirea Slatina a fost desființată, iar călugării au fost alungați. În august 1962, viața monahală a fost reluată aici, dar cu obște de călugărițe. Conform unor surse, se pare că scriitorul Mihail Sadoveanu a intervenit pentru redeschiderea mănăstirii.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 4 aniZbor lin, prieten drag!









