Actualitate
VIDEO – Mugur Mihăescu, revoltat de situația sumbră din România. Mesajul lui „Garcea”
Actorul Mugur Mihăescu, care deține trei localuri în Centrul Vechi, a criticat dur afirmațiile premierului referitoare la posibilitatea ca unele cluburi să fie închise după orele 23:00 pentu a evita aglomerațiile în contextul crizei coronavirusului. Antreprenorul Mihăescu a amintit de perioada comunismului în care drepturile și libertățile cetățenilor erau restrânse.
Mihăescu a amintit că regula închiderii localurilor în timpul serii era o practică pe care a impus-o Nicolae Ceaușescu:
„Am mai trăit vremuri în care cluburile erau închise la ora 23:00, am mai trăit vremuri în care televizorul era închis la ora 22:00! Nu aș vrea să le mai trăiesc, pentru că omul ăla care a făcut treaba asta nu a avut un Crăciun prea fericit după aia.
Eu îl sfătuiesc pe domnul Orban să fie foarte atent în declarații, pentru că s-ar putea ca cei care îl sfătuiesc să nu facă prea bine nici domniei sale, nici Guvernului. Sunt de acord să verifice domnia sa cluburile care respectă legea, dar să nu ne bage pe toți la oală că nu suntem nici ăia care ne sculăm în picioare la congrese, nici nimeni”, a declarat Mugur Mihăescu.
Mugur Mihăescu: Este un guvern care nu poate să stăpânească o situație

Mugur Mihăescu, actorul cunoscut din grupul de umor Vacanța Mare și afacerist în domeniul HoReCa este de acord cu respectare legilor și cu controalele autorităților, însă nu și cu închiderea localurilor în timpul serii, măsură care i-ar afecta financiar pe antreprenori
„Fiecare trebuie să respecte legea, categoric! Dacă dânsul nu are capacitatea și guvernul pe care îl conduce să facă controale, atunci nu este vina noastră! Înseamnă că este un guvern care nu poate să stăpânească o situație”, a declarat Mugur Mihăescu, sâmbătă, la Antena 3.
Vrea domnul Orban să închidă anumite cluburi, să ajutăm la treaba asta pe care dânsul o propune. Sigur că da! Să plătească din banii regiilor de stat pe cei din mediul privat și nu numai cluburile. Vorbesc aici de sportivi, de artiști, vorbesc de cei din transporturi și atunci le vom închide.
Nu să ne pună să ne împrumutăm la bănci și pe urmă să plătim tot noi”, a punctat afaceristul.
Orban: Sunt unele cluburi care, sincer, părerea mea e că ar trebui închise
Orban a afirmat sâmbătă că autoritățile iau în calcul posibilitatea închiderii unor cluburi în timpul nopții „Sunt unele cluburi care, sincer, părerea mea e că ar trebui închise. Și aici va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, ca după ora 22 sau 23 să se închidă astfel de activități. Va trebui să facem o analiză și dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea normelor putem să luăm astfel de decizii”, a spus Ludovic Orban.
sursa:gandul.info
Actualitate
Ferma de capre Agapia își redeschide porțile cu bucurie!
După o pauză scurtă, ne întoarcem mai pregătiți ca niciodată să vă aducem pe masă gustul autentic și sănătos al laptelui de capră din inima ținutului Neamțului!
De azi, începând cu ora 11:00 în fiecare zi, vă așteptăm cu brațele deschise la fermă pentru:
- Lapte de capră proaspăt muls – 100% natural, fără adaosuri, direct de la rasa alpină franceză (Alpine Française) – capre adaptate perfect dealurilor noastre verzi și curate
- Produse lactate din lapte de capră – telemea proaspătă, caș moale, urdă dulceagă, iaurt și chefir natural, toate preparate artizanal, cu drag și grijă
Auto-servire direct la fermă Vino să alegi singur ce-ți place! Locație: Agapia, Strada Principală, nr. 78 (înainte de mănăstire, în poalele munților Neamțului – aer curat, peisaj de poveste și capre fericite pe deal!)
Reluăm și LIVRĂRILE LA DOMICILIU Comandă telefonic și îți aducem proaspăt la ușă, în Târgu Neamț, zonele învecinate sau chiar mai departe!

Telefon / WhatsApp pentru comenzi și detalii: 0757 352 056
NOU! Precomenzi pentru iedul de Paște Dacă vrei un ied tânăr, sănătos și crescut natural pentru masa de Paște, acum e momentul să faci precomandă! Locurile sunt limitate – sună-ne cât mai repede!
De ce laptele de capră de la Ferma Agapia e alegerea ta ideală?
- Mai ușor de digerat decât laptele de vacă
- Bogat în vitamine (A, B, C), calciu, potasiu și acizi grași esențiali
- Gust fin, cremos, cu dulceață naturală – exact cum era „la bunici”
- Producție mică, familială – calitate înainte de cantitate
- Capre hrănite cu fân proaspăt, lucernă de pe dealuri și multă libertate
Ferma de Capre Agapia – cel mai delicios și sănătos lapte din ținutul Neamțului! Aici tradiția moldovenească se împletește cu grija pentru sănătate și natură.
Vino să ne vizitezi, să deguști un pahar proaspăt și să vezi cu ochii tăi cum arată o fermă adevărată, unde animalele au nume și fiecare produs poartă pasiune.
Te așteptăm zilnic de la ora 11:00! Sună la 0757 352 056 pentru comenzi sau detalii.
Hai să ne revedem la un lapte bun și o poveste frumoasă din Agapia! 🐐❤️
Actualitate
Târgu Neamț – Apă cu presiune redusă și întreruperii temporare
Compania Județeană APA SERV S.A. anunță locuitorii din orașul Târgu Neamț despre o nouă problemă la rețeaua de apă, cauzată de avarii succesive pe conducta magistrală de aducțiune din zona Preutești.
Astfel, începând de astăzi, 28 ianuarie 2026, ora 15:00, și până mâine, 29 ianuarie 2026, ora 14:00, se va furniza apă cu presiune redusă, existând posibilitatea întreruperii temporare complete a alimentării cu apă potabilă în anumite zone ale orașului.
Vor fi afectați în mod direct utilizatorii de pe următoarele străzi:
- Mărășești
- Aleea Zimbrului
- Codrului
- precum și etajele superioare ale blocurilor situate pe străzile Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare și Cuza Vodă
Această situație se datorează problemelor recurente de pe magistrala Preutești – Târgu Neamț, o conductă veche care alimentează întreaga zonă nord a județului și care a generat multiple intervenții în ultimii ani (similar cu anunțuri din 2025 și chiar mai devreme).
Recomandări pentru locuitori Compania roagă toți consumatorii din zonele menționate să își asigure rezerve suficiente de apă pentru consum și uz casnic pe toată durata intervalului afectat. Este util să umpleți recipiente curate (sticle, găleți, bidonașe) în avans, să prioritizați consumul esențial și să evitați utilizarea inutilă a apei (spălat rufe, dușuri lungi etc.) până la revenirea la normal.
Pentru orice nelămurire sau informații suplimentare, puteți contacta Dispeceratul APA SERV, care funcționează non-stop, la numărul de telefon 0233 233 340. De asemenea, actualizări pot fi găsite pe site-ul oficial al companiei: www.apaserv.eu (secțiunea Întreruperi – Zona NORD).
Actualitate
Cadouri de Ziua Îndrăgostiților cu reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket
Luna iubirii vine cu surprize speciale în toate magazinele Aurora Multimarket. În această perioadă, clienții sunt invitați să descopere campanii dedicate Zilei Îndrăgostiților, cu reduceri atractive și idei de cadouri pentru toate gusturile și bugetele.
Promoții speciale pentru momente trăite în doi
Pentru că unele lucruri sunt mai frumoase atunci când sunt împărtășite, Aurora Multimarket vine cu o ofertă dedicată cuplurilor. Până pe 15 februarie, clienții pot beneficia de 50% reducere la a doua cană sau farfurie din colecția de Valentine’s, o ocazie perfectă de a alege un cadou pentru tine și unul pentru persoana iubită.
Și surprizele nu se opresc aici. În perioada 9 – 22 februarie, parfumurile selectate beneficiază de reduceri de până la 70%, fiind o alegere inspirată pentru cei care doresc să ofere un cadou elegant.



Idei de cadouri pentru Ea și pentru El pe care le găsești în magazinele Aurora Multimarket
Pentru cei romantici, Ziua Îndrăgostiților începe cu o cină la lumina lumânărilor și o masă pregătită cu grijă. Lumânările parfumate, cănile și farfuriile tematice, alături de baloane decorative, creează cadrul perfect pentru momente petrecute în doi.
Pentru clipele de relaxare, serile cozy acasă capătă un plus de confort cu pături pufoase și accesorii pentru momente de liniște, răsfăț și timp de calitate împreună.
Pentru iubitorii de dulciuri, găsești ciocolată, praline și alte atenții dulci, perfecte pentru a completa orice cadou și a transforma ziua într-un moment memorabil.
Pentru iubitoarele de gătit, dragostea se exprimă prin deserturi făcute în casă. Formele de copt cu tematică romantică, accesoriile pentru decorat prăjituri și esențele aromate, sunt toate disponibile la Aurora Multimarket gata să transforme fiecare rețetă într-un gest plin de afecțiune.
Aurora Multimarket rămâne destinația ideală pentru cumpărături inteligente, cu prețuri accesibile, o gamă variată de produse și promoții constante, adaptate fiecărei perioade din an.
Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale pentru cele mai recente oferte și promoții exclusive!
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
Aurora Multimarket – Produse accesibile pentru casa și sufletul tău!
Unde ne găsești?
Aurora Multimarket este mai aproape de tine ca oricând, cu 64 de locații în toată țara! Vino în magazinul nostru din Târgu Neamț:
- Strada Mihai Eminescu, Bl. M7 (lângă magazinul Marcel)
Program:
- Luni – Duminică: 07:00 – 20:00
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 2 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



