Actualitate
VIDEO Marșul pentru Viață – Parohia Șfânta Parascheva, Țolici, Neamț 2026
Comunitatea ortodoxă din satul Țolici, comuna Petricani, județul Neamț se alătură și în acest an mișcării naționale dedicate celebrării și protejării vieții, prin organizarea evenimentului desfășurat sub conceptul emoționant „O INIMĂ PENTRU FIECARE”
Evenimentul reunește copii, părinți și bunici într-un demers comun de afirmare a valorii fundamentale a vieții, de la primul moment al existenței până la ultima clipă. Indemnul la viață a depășit valoarea de simbol, iar pașii participanților au devenit expresia solidarității, a speranței și a responsabilității față de viitor.
Tema centrală — „Viața este darul care ne leagă pe toți” — evidențiază legătura profundă dintre generații și importanța protejării fiecărei vieți ca fundament al unei societăți sănătoase.
Evenimentul desfăsurat la Biserica din Țolici a debutat cu rugăciunea comunității în Slujba Sfântului Maslu, în sobor de preoți, conferința pr. Petru Ceobanu, inspector la sectorul Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, și lansarea surtmetrajului intitulat „O inimă pentru fiecare”. Mesajul video surprinde emoția autentică a participanților: inocența copiilor, recunoștința vârstnicilor și angajamentul comunității. Mesajele transmise subliniază ideea că fiecare copil merită o șansă și că fiecare viață are o poveste care trebuie trăită.
„O societate care protejează viața își protejează viitorul” – este unul dintre mesajele centrale ale evenimentului, reafirmând necesitatea implicării active a comunității în susținerea valorilor umane esențiale.
Marșul pentru Viață nu este doar un eveniment, ci un apel la conștientizare, unitate și responsabilitate. Este o invitație adresată tuturor de a reflecta asupra valorii vieții și de a susține, prin prezență și implicare, cultura vieții.
„O INIMĂ PENTRU FIECARE”
Tolici, 26 martie 2026