Actualitate
Se organizează selecție pentru ocuparea funcțiilor vacante de director/director adjunct
Inspectoratul Școlar Județean Neamț ne informează cu privirea la organizarea selecției pentru ocuparea funcției de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din județ, în anul școlar 2020-2021.
La selecție pot participa cadre didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- Au absolvit cu diplomă de licență/absolvire de studii universitare;
- Sunt membre ale corpului național de experți în management educațional;
- Sunt titulare în învățământul preuniversitar, având contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II în învățământ sau a dobândit titlul științific de doctor în domeniul în care se desfășoară activitatea;
- Dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate cu calificativul ,,Foarte bine” acordat în ultimii 4 ani școlari;
- Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării selecției.
Cererile de înscriere însoțite de CV (model europass) se depun online pe adresa office@isjneamț.ro până vineri, 14 august 2020, ora 12.00.
Sunt 37 de posturi vacante în unitățile școlare din județ: 23 de director și 14 de director adjunct.


Actualitate
A vrut să își pregătească o cafea în rulotă, însă butelia a explodat
Cristian C. de 45 de ani din comuna Vânători Neamț (Nemțișor) a fost gasit de catre pompieri cu arsuri de gradul II și III pe 90% din suprafața corpului, a fost preluat și transportat de echipajul SMURD TIM (de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț) la UPU Piatra-Neamț.
Actualitate
Accident la Oglinzi
Eveniment rutier în afara localității Târgu-Neamț
La data de 6 noiembrie a.c., ora 15:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieșirea din localitate Târgu-Neamț spre Răucești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe DN15C, în afara localității Târgu-Neamț, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism care se deplasa pe același sens, care la rândul lui s-ar fi angajat într-o manevră de depășire a unui autoturism.
Pentru a evita impactul, femeia ar fi efectuat viraj la stânga, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând într-un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei minore, în vârstă de 4 ani, pasager în același vehicul.
Ambii conducători auto au fost testati alcoolscopic rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
insp.pr. Ciofu Ramona




Actualitate
Top 10 cei mai ieftini furnizori de energie, la trei luni de la liberalizarea pieței
Clasamentul furnizorilor de energie electrică după prețul final plătit de români s-a schimbat față de iulie, prima lună de liberalizare a pieței. Deși Hidroelectrica rămâne cea mai avantajoasă opțiune, marii furnizori și-au redus și ei tarifele față de perioada imediat următoare liberalizării, iar topul nu mai este ocupat predominant de firmele de tip trader.
Aceste schimbări au loc pe piața de energie electrică, care a fost deschisă complet începând cu 1 iulie 2025. Până atunci, prețurile la energie erau plafonate: 0,68 lei/kWh pentru un consum de până la 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 300 kWh și 1,3 lei/kWh pentru consumul ce depășește 300 kWh. Diferența dintre prețul real al pieței și aceste plafoane a fost acoperită de bugetul de stat.
Începând cu 1 iulie, toți consumatorii plătesc integral prețul de piață. De la 1 septembrie, o componentă reglementată a facturii – tariful pentru serviciile de sistem – a înregistrat o ușoară majorare, dar impactul acesteia asupra valorii finale a facturii va fi nesemnificativ.

SURSA: hotnews.ro
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 5 aniZbor lin, prieten drag!



