Vasile Conta-marele filosof

Inaugurăm astăzi un serial dedicat personalitășilor născute țn ținutul Neamțului (actualele comune Crăcăoani, Bălțătești, Ghindăoani, Agapia, Grumăzești, Petricani, Pipirig, Vînători, Timișești, Brusturi, Drăgănești, Răucești și Tîrgu Neamț). O incursiune în lumea culturală și științifică prin intermediul marilor personalități de talie națională și internațională. Astăzi despre marele filosof român  Vasile Conta, născut la Ghindăoani.

S-a născut în satul Ghindăoani, comuna Crăcăoani, județul Neamț, la 15 noiembrie 1845, fiind descendent al unei familii de preoți.[1] Până în preajma celor 7 ani a trăit și s-a jucat împreună cu copii din sat, pe dealurile și văile împădurite din preajma satului natal. La vârsta de 7 ani, se mută cu părinții la Tîrgu Neamț unde urmează cursurile Școlii primare, unde îl are coleg pe Ion Creangă, iar mai apoi Academia Mihăileană sau Gimnaziul Central din Iași, unde a luat bacalaureatul în 1868. În 1862, întrerupe studiile și însoțește o trupă de actori prin întreaga Moldovă, timp în care scrie o piesă de teatru jucată la Botoșani, iar în 1875 traduce piesa Miss Multon de Ad. Belot. În 1864, reia studiile liceale, terminate patru ani mai târziu, în 1868. După absolvire, funcționează ca profesor suplinitor la Catedra de filosofie. În același an, 1868, se înscrie la Facultatea de Drept din Iași.

În octombrie 1869 obține o bursă din partea „Societății pentru încurajarea junimii române la învățătură” („Pogor–Fătu”) și este trimis pentru studii comerciale în Belgia, unde urmează cursurile Institutului de Comerț din Anvers, pe care le încheie în 1871. După obținerea diplomei, în 1871, studiază și dreptul, dobândind, după numai un an, titlul de doctor în drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară, Vasile Conta va practica avocatura și va obține, prin concurs, Catedra de Drept Civil a Universității din Iași.

Din 1873, frecventeaza Societatea Junimea, introdus propabil de Vasile Pogor, ocazie cu care incepe sa publice in Convorbiri Literarea iar Titu Maiorescu il considera „filosoful Junimii”.

În data de 17 august 1876 face cerere de înscriere în Baroul avocaților din Iași, depunând în aceeași zi și jurământul. În paralel cu avocatura, desfășoară o activitate importantă în traducerea și adnotarea legislației.[2]

În 1875-1876, publică în revista ieșeană Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică, Teoria fatalismului, studiu ce apare, în 1877, și în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulației universale (1877),  Încercări de metafizică (1878). Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv Introducere în metafizică.

El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național, pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii. In acest sens a fost și un mare iubitor și apărător al Basarabiei. Tatăl său, preot de meserie, a început să-și desfășoare cariera preoțească în satul Ghindăoani din județul Neamț. Între anii 1865–1869, pe când era elev în ultimele clase ale Liceului Național din Iași, și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul, unde tatăl său, preotul Grigore Conta, era protoiereu, (aici a ajuns dupa ce a plecat de la Ghindăoani – Neamț). La vremea respectivă, sud-vestul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) aparținea României. Părintele Grigore își începuse cariera preoțească în satul Ghindăoani (com. Balțătești) din județul Neamț. Dar pentru că îi îndemnase pe țărani să-l dea în judecată pe arendașul moșiei la Divanul din Iași, acesta, uzând de prevederile Regulamentului Organic, pe atunci în vigoare în Țările Române, l-a surghiunit din sat. Stabilit la Târgu Neamț, ajunge protoiereu al acestui ținut, apoi, în 1865 a fost numit protoiereu la Cahul. În urma Războiului Crimeii, în 1856 s-a încheiat la Paris pacea prin care, printre alte prevederi favorabile, României i s-au restituit trei județe din sudul Basarabiei. Între acestea era și Cahul. Acestea sunt împrejurările datorită cărora adolescentul Vasile Conta, născut în Ghindăoani din ținutul Neamțului, a avut posibilitatea să-și petreacă vacanțele la Cahul, care era atât de îndepărtat de plaiurile copilăriei sale. La finele acestor vacanțe, petrecute în aceste locuri de câmpie, se simțea atât de bine încât credea că a scăpat definitiv de boala crudă ce-l chinuia (TBC). Conta n-a folosit aceste vacanțe numai în scopul întremării sale fizice ci a desfășurat o remarcabilă activitate culturală din care menționez Culegerea de poezii populare din împrejurimi, pe care le-a strâns într-o colecție intitulată „Cântece basarabene”.

Între anii 1870-1872 Eminescu se afla la studii în Viena. Aici Vasile Conta îi trimite Cântecele basarabene. Mihai Eminescu îi răspunde :

„Mi-ai trimis, domnule Conta, un prieten sincer ca să mă iau în ceasuri lungi și plictisitoare. A fost o revelație pentru mine „Cântecele basarabene”. Multe din ele samănă cu cele din Moldova de sus. Ah!, cum aș dori să văd această parte înstrăinată …”

Conta își va arăta în mod public dragostea pentru Basarabia. După cum se știe, imediat după războiul din 1877, rușii și-au manifestat intenția de a răpi din nou cele trei județe din sudul Basarabiei. Conta, acum profesor universitar și filozof de renume european, își folosește condeiul în apărarea Basarabiei și scrie în acest scop trei articole : Basarabia, Chestia Orientului și Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu. Toate trei, dar mai ales ultimul, au avut un mare ecou, fiind reproduse în toate ziarele.

A susținut „prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile Junimii, intitulate: Materialismul, Fetișismul, Starea economică etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al Curierului de Iași și membru al Junimii. Deși participant la ședințele Junimii, și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La Facultatea de Litere, în proiect figura și predarea unui curs de istorie critică a religiilor. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, efectuează o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri la 21 aprilie 1882, la vârsta de 37 de ani. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale.[3]

Lucrările sale filosofice s-au tipărit și în limba franceză la Paris, Bruxelles și Iași, bucurându-se de apreciere dincolo de granițele țării. Filosofia materialistă a lui Vasile Conta, ideile lui ateiste au avut un ecou în țară, în cercurile progresiste ale vremii, găsind adepți printre oamenii de știință, ca și în rândurile tinerilor; pentru unii dintre aceștia ea a constituit o punte de trecere spre concepția marxistă. Operele sale filosofice principale, publicate în timpul vieții sau postum, au apărut atât în românește cât și în franceză, mai toate bucurându-se de prefețe sau recenzii elogioase ale unor mari gânditori români și străini. Astfel, Teoria fatalismului, apărută în românește în anii 1875-1876, va fi tradusă în limba franceză de D. Rosetti-Tescanu, cu o prefață de L. Büchner, va apărea la Paris în 1895; Originea speciilor, apărută în Convorbiri literare în anul 1877, va fi tipărită în limba franceză în 1888, la Iași; Încercări de metafizică (1879) va apărea și în franceză, la Bruxelles, în 1880 cu titlul Introduction a la Métaphysique . Postum vor apărea: Bazele metafizicii (în limba franceză, în traducerea lui D. Rosetti-Tescanu cu titlul Les fondaments de la métaphysique, Paris, 1890); Întâiele principii care alcătuiesc lumea (în limba franceză cu titlul Premiers principes composant le monde , 1888, Iași) ș. a. Prima ediție a operelor complete ale lui Vasile Conta apare în 1914, coordonată de Octav Minar, la editura C. Sfetea, București, și cuprinde, pe lângă operele menționate, scrisori, acte și manuscrise inedite (poezii, cugetări, discursuri parlamentare, articole politice, studii juridice, proiecte de lege și regulamente, însemnări, note explicative). Sunt publicate, în această ediție, scrisorile primite de Vasile Conta de la L. Büchner. Ch. Darwin, E. Haeckel, O. Liebmann, E. Tylor, E. Zeller, H. Ulvici, E. Reich, J. Lubbock, B. Müller, N. Morisson, H. Delboeuf, Eltlruh. Între edițiile operelor filosofice ale lui Vasile Conta se numără: Opere filosofice (Editura Cartea Românească, București, 1922, ediție îngrijită de Nicolae Petrescu); Opere filosofice (ediție îngrijită de N. Gogoneață, Editura Academiei, 1967); Scrieri filosofice alese (ediție îngrijită de Nicolae Gogoneață, Editura Minerva, București, 1975) ș.a. Lucrările lui V. Conta au fost recenzate de numeroase reviste străine de prestigiu printre care: Revue Philosophique, La Critique Philosophique, La Revue de Belgique, Athaeneum, Menschentum, Journal d’Hygiene ș.a. De o mare atenție se vor bucura în țară operele filosofului român din partea lui Mihai Eminescu, Iacob Negruzzi, I. Nădejde etc. care vor puncta elogios realizările lui V. Conta nu numai în filosofie, dar și în conferințe publice, articole și discursuri parlamentare.[4]

În istoria filosofiei românești, opera lui Vasile Conta a înscris o pagină memorabilă, aducând din nou – după lucrările lui Dimitrie Cantemir și Nicolae Bălcescu – cultura noastră pe arena științifică europeană. Scrierile lui Vasile Conta prezintă un moment important în evoluția gândirii românești. Materialismul său este o expresie a ideologiei elementelor radicale ale burgheziei românești din deceniul al VIII-lea și al secolului al XIX-lea. Gândirea sa filosofică s-a format, în condițiile orientării materialiste a științelor naturii în România, sub influența materialismului francez, a materialismului vulgar și a cuceririlor științelor naturii, în special a darwinismuli.

Vasile Conta a încercat să realizeze o sinteză materialistă a marilor descoperiri făcute de științele naturii în secolul al XIX-lea, elaborând o teorie generală a evoluției pe care a intitulat-o „Teoria ondulațiunii universale”. Evoluționismul lui Vasile Conta are, în ansamblu, un caracter mecanicist, dar cu toate acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice. În domeniul sociologiei, Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic „teoria organicistă”.

A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul, francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune „mișcării ondulatorii”, care apare astfel ca o „lege fatală”, adică necesară, a universului.

Ca filosof determinist, afirmă că toate fenomenele de care se ocupă'”științele pozitive” sunt „regulate de către legi inflexibile”. Respingând liberul arbitru, exclude deplina , libertate a voinței. („Prin urmare, nu există nimic din tot ceea ce s-a numit voință liberă omenească sau dumnezeiască”).

În concepția sa, există un determinism universal, care se manifestă în toate domeniile: natură, conștiință, economie și viața socială. Determinismul social este explicat prin apelul la datele istoriei, economiei și ale statisticii. Istoria este o știință care ne arată „legătura de cauză și efect sau legătura de evoluțiune ori metamor­fozare ce există între faptele sociale ce se succedă în curgerea vremii”. Ea a încetat de a mai fi „o poveste a faptelor eroice ale unor oameni de seamă”, care acționau „după bunul lor plac”, istoria căutând acum legi, legăturile dintre „faptele sociale”. Dezvoltarea, progresul sunt rezultat al mișcării ondulatorii, care se înfăptuiește prin apariția și dispariția formelor materiale deosebite calitativ unele de altele; pe calea înlăturării vechilor forme materiale și a apariției unor forme noi, mai perfecte, pe calea luptei noului cu vechiul, în succesiunea permanentă din procesul evoluției formelor materiale, fiecare fenomen dispare odată co apariția altui fenomen mai perfect, exemple fiind luate din dezvoltarea ideilor sau procesul adevărului. Izvorul dezvoltării se află în interiorul fenomenelor, „în fiecare ființă vie, evoluțiunea complexivă rezultă mai cu seamă din echilibrul și lupta forțelor interne, adică a acelor forțe care se nasc din interiorul forțelor ce evoluează”.

Vasile Conta este de asemenea reprezentantul uneia dintre cele mai virulente și devastatoare forme de naționalism și xenofobie. Este pentru revizuirea celebrului articol 7 care garanta cetățenia română etniilor conlocuitoare, în special evreilor, și susține teorii rasiste pentru purificarea națiunii de elementele alogene. În 4 septembrie 1879 ține un discurs în camera deputaților în care cere oferirea cetățeniei române doar acelor ”elemente” care se amestecă cu etnia română (excluzându-i aici pe turci și pe evrei). Tot el afirmă că „dacă nu vom lupta contra elementului jidovesc, vom pieri ca națiune“ și reprezintă una dintre cele mai cunoscute influențe rasiste asupra gândirii lui Zelea Codreanu.[5]

Copilul de la Ghindăoani, elevul de la Școala Domnească din Tîrgu Neamș, și de la Academia Mihăileană din Iași, studentul și doctorul în drept de la Bruxelles, VASILE CONTA, a revoluționat cu gândirea sa școala filosofică românească și europeană.

[1] In privinta originii sale vezi lucrarea istoricului iesean Florin Cîntec,  Memorie si uitare în cultura româna. Cazul Vasile Conta, Iași, Rd. Timpul, 2003.

[2] Laurian Ante, O antologie a literaturii nemțene,  Ed. Mușatinia, Roman, 2006, p.79-82.

[3] Vasile Vrînceanu, Școala Domnească, de la Grigore Ghica Vodă până în zilele noastre, Editura Eurotipo Piatra Neamț, 2003, p. 178-180.

[4] Constantin Prangati, Oameni politici și de stat din Județul Neamț (1864-2003), Editura Babel, Bacău, 2004, p. 112-114.

[5] În acest sens, vezi studiul lui Natasa Maxim, Publicistica lui Mihai Eminescu si Miscarea Legionara, în revista Ateneu, Bacău, 2011, (http://www.ateneu.info/2011/06/eminescu-legionari/), accesat la 26 iulie 2016.