Actualitate
Daniel-Vasilică Harpa a fost instalat oficial ca noul Președinte al Consiliului Județean Neamț
Daniel-Vasilică Harpa a fost instalat oficial ca noul Președinte al Consiliului Județean Neamț, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate în sala „Calistrat Hogaș”. La acest eveniment au participat oficialități locale, reprezentanți ai bisericii, primari, senatori și deputați, dar și membri ai mass-media, subliniind importanța momentului pentru județul Neamț.
Ședința de constituire a Consiliului Județean a adus în prim-plan emoția și responsabilitatea începutului unui nou mandat. În discursul său, Harpa a ales să transmită un mesaj de unitate și determinare, evidențiind obiectivul său de a conduce fără diferențe de partid și punând accentul pe colaborare pentru binele județului.
„Astăzi este o zi importantă nu doar pentru mine, ci și pentru întreg județul Neamț. Mă simt onorat și copleșit de responsabilitatea pe care o preiau în acest moment”, a declarat Harpa, exprimându-și dorința de a realiza promisiunile făcute în campania electorală. El a subliniat că fiecare consilier județean, indiferent de partid, va avea aceeași valoare în cadrul Consiliului Județean, punând pe primul loc politica pentru dezvoltarea județului.

Daniel Harpa a adus mulțumiri celor prezenți și și-a manifestat recunoștința față de susținerea comunității și a preoților, evidențiind valorile sale de om credincios și familist. Mesajul său a fost unul optimist, promițând transparență și deschidere prin întâlniri periodice cu presa, astfel încât cetățenii să fie informați cu privire la activitățile Consiliului Județean.
În continuare, au depus jurământul consilierii județeni, care vor lucra alături de noul președinte pentru a îndeplini obiectivele asumate.
Acatrinei Dumitru,
Aciocîrlănoae Andrei,
Ardeleanu Silviu-Bogdan,
Asaftei Ion,
Blaga Lucian,
Boroș Ciprian,
Chitic Dragoș-Victor,
Crețu Gheorghe-Laurențiu,
Florescu-Purcariu Liviu,
Gorghiu Mircia,
Grădinaru Marius-Cristi,
Grigorean Vlad,
Hopșa Florin-Adrian,
Isciuc Mihaela-Elena,
Istrate Mihăiță,
Iștoc Alexandru,
Lazăr George,
Matasă Constantin,
Meraru Ioan,
Mocanu Mihai-Andrei,
Neacșu Andreea-Firuța,
Oanea Cătălin,
Păduraru Răducu-Adrian,
Popescu Vasile,
Radu Raluca,
Stavarache Valentin-Constantin,
Stoica Mihai-Doru,
Teodorescu Alexandru,
Tudosă Valerică,
Țapu-Nazare Vlad-George.
Actualitate
VIDEO AvaDol și Fereastra ADF s-au mutat într-un sediu nou, cu un SHOWROOM mai mare și parcare generoasă pentru clienți
Lucrurile frumoase nu cer grabă, vor spațiu, loc să fie admirate și confort pentru a ni le imagina puse în valoare. Tocmai de aceea și mai ales din respect pentru clienți și frumos, Fereastra ADF Târgu-Neamț și AvaDol își deschid larg porțile într-un spațiu nou, menit să aducă în fața clienților splendoarea lemnului. Noul showroom se află în Humulești, pe strada Ion Creangă și așteaptă pe toată lumea dornică să admire măiestria lucrurilor care nu se demodează niciodată.
Spațiul actual este unul mult mai mare, mai spațios și oferă posibilitatea de a alege inspirat. Aceasta nu este doar o altă adresă. Face parte din povestea care zi de zi se clădește cu răbdare, respect și pentru lucrul bine făcut.






Ieri a avut loc sfințirea noului spațiu, iar de pe data 16 februarie noul showroom va fi deschis pentru publicul larg.
Actualitate
Video – Concert caritabil pentru Ionuț
Piatra-Neamț s-a mobilizat pentru a-l ajuta pe Ionuț. Vineri, 6 februarie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură, a avut loc concertul umanitar „Cu dragoste, pentru Ionuț”, eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru tratamentul copilului de 13 ani.
Pe scena concertului au urcat mai mulți artiști care au răspuns fără ezitare acestui demers caritabil: trupa ATN, Bee Patrol, Amily, Mihaela Costan, Tibi Ioniță, dar și cunoscutul artist Mircea Rusu, care a decis să se alăture evenimentului din dorința de a sprijini această inițiativă.

Actualitate
Ținutul Neamțului, în Top 10 destinații turistice pentru 2026
Ținutul Neamțului a fost inclus pe locul patru în clasamentul celor mai bune destinații turistice din România pentru 2026, realizat de Clubul Presei de Turism – FIJET România. Destinația a fost apreciată pentru patrimoniul cultural, peisajele naturale și experiențele autentice. Premierea oficială va avea loc la Târgul de Turism al României, în perioada 12-15 februarie 2026.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 2 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



