Actualitate
Bogdan Tanasa a reuşit să cumpere un aparat pentru depistarea coronavirusului, în valoare de 55.000 de euro, destinat Spitalului din Iași
Fondatorul Asociaţiei Casa Share a cumpărat un dispozitiv medical care efectuează teste de laborator pentru depistarea coronavirusului, pe care îl va dona Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi în momentul în care acesta va ajunge în ţară.
Fondatorul Asociaţiei Casa Share, Bogdan Tănasă, a declarat că în prealabil s-a consultat cu specialiştii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi şi pentru achiziţionarea dispozitivului a plătit 55.000 de euro, dublul sumei pe care o preconizase iniţial, conform Agerpres.ro.
„Vești pozitive. Am zis că fac și am făcut! Vorbele mele sunt faptele. Aparatul de testare, care o să facă 450 teste pe zi, a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase. Fără ajutorul vostru, al tuturor, acest lucru nu ar fi fost posibil! Așa că primul lucru pe care-l fac, este să vă MULȚUMESC VOUĂ tuturor!Acum, vreau să le spun mulțumesc și celor de la DHL, care chiar prin Directorul General, au adus aparatul la Iași. Celor de la Vamă le mulțumesc și lor că au fost operaționali și ne-au ajutat.
Vă mulțumesc că ați avut încredere în mine, DAR sunteți conștienți că implicându-vă, ne protejăm inclusiv pe noi și famiile voastre cu acest aparat de testare. ACUM și nu mâine trebuie să-i suținem pe Doctori, Asistente, Ambulanțieri și toți cei din linia întâi!
Să ne țină Dumnezeu sănătoși pe toți și NU uitați: evitați contactul cu alte persoane, stați acasă! Sunt fericit.
Casa Share salvează vieți!❤️🇷🇴🙏”
SURSA:
Actualitate
A vrut să își pregătească o cafea în rulotă, însă butelia a explodat
Cristian C. de 45 de ani din comuna Vânători Neamț (Nemțișor) a fost gasit de catre pompieri cu arsuri de gradul II și III pe 90% din suprafața corpului, a fost preluat și transportat de echipajul SMURD TIM (de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț) la UPU Piatra-Neamț.
Actualitate
Accident la Oglinzi
Eveniment rutier în afara localității Târgu-Neamț
La data de 6 noiembrie a.c., ora 15:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieșirea din localitate Târgu-Neamț spre Răucești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe DN15C, în afara localității Târgu-Neamț, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism care se deplasa pe același sens, care la rândul lui s-ar fi angajat într-o manevră de depășire a unui autoturism.
Pentru a evita impactul, femeia ar fi efectuat viraj la stânga, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând într-un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei minore, în vârstă de 4 ani, pasager în același vehicul.
Ambii conducători auto au fost testati alcoolscopic rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
insp.pr. Ciofu Ramona




Actualitate
Top 10 cei mai ieftini furnizori de energie, la trei luni de la liberalizarea pieței
Clasamentul furnizorilor de energie electrică după prețul final plătit de români s-a schimbat față de iulie, prima lună de liberalizare a pieței. Deși Hidroelectrica rămâne cea mai avantajoasă opțiune, marii furnizori și-au redus și ei tarifele față de perioada imediat următoare liberalizării, iar topul nu mai este ocupat predominant de firmele de tip trader.
Aceste schimbări au loc pe piața de energie electrică, care a fost deschisă complet începând cu 1 iulie 2025. Până atunci, prețurile la energie erau plafonate: 0,68 lei/kWh pentru un consum de până la 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 300 kWh și 1,3 lei/kWh pentru consumul ce depășește 300 kWh. Diferența dintre prețul real al pieței și aceste plafoane a fost acoperită de bugetul de stat.
Începând cu 1 iulie, toți consumatorii plătesc integral prețul de piață. De la 1 septembrie, o componentă reglementată a facturii – tariful pentru serviciile de sistem – a înregistrat o ușoară majorare, dar impactul acesteia asupra valorii finale a facturii va fi nesemnificativ.

SURSA: hotnews.ro
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 5 aniZbor lin, prieten drag!








