Actualitate

Alocații mai mari din septembrie

Publicat

pe

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat Guvernului o propunere ce vizează majorarea alocațiilor cu 20% din 1 septembrie.

“Prima mărire va fi în luna septembrie, aferentă lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei între 0-2 ani, precum și copiii cu dizabilități până în 18 ani vor primi 369 de lei”, a declarat Violeta Alexandru.

Astfel, începând cu luna septembrie, copiii până în 2 ani şi cei cu dizabilităţi vor primi 369 de lei, lunar, iar cei între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, lunar, alocaţie de stat.

Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

  • 185 de lei pentru copiii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani şi copiii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani, începând din 1 septembrie 2020.
  • O nouă creştere de 20% se va aplica în februarie 2021, iar o alta, tot de 20%, în august 2021.
  • Creşterea va fi similară şi în 2022 – de 20% la începutul anului şi de 20% în luna august.
  • Copiii vor primi alocaţiile dublate începând cu luna iulie 2022. Atunci, alocatiile vor ajunge la 300 de lei pentru copiii între 2 si 18 ani si la 600 de lei pentru copiii până în 2 ani și cei cu dizabilități.

Violeta Alexandru a spus că impactul bugetar, pentru acest an, este de 500 de milioane de lei, iar pentru anul viitor, se adaugă sumelor încă 3 miliarde de lei. În 2022, impactul va mai cuprinde încă 2,8 miliarde. ”Vom ajunge la 14 miliarde de lei, la finalul anului 2022”, a mai spus ministrul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version