Actualitate
De Duminică se reiau slujbele religioase la Schitul Icoana Nouă

„Hristos a Înviat! Iubiți credincioși, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, începând de Duminică 17 mai, vom relua Sfintele Slujbele cu credincioși, în aer liber și bineînțeles cu normele prevăzute din această perioadă. Vă așteptăm cu drag. Arhim. Calinic Proca – Schitul Icoana Nouă”
Sfânta Liturghie şi slujbele liturgice din timpul săptămânii vor fi săvârşite în aer liber, lângă lăcaşul de cult, la ele putând participa şi credincioşii mireni, care vor purta obligatoriu măşti de protecţie, bisericile urmând a fi deschise zilnic, astfel încât preoţii să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, transmis aseară Agerpres, având în vedere că, din 15 mai, încetează starea de urgenţă şi aplicabilitatea Ordonanţelor militare care au limitat importante aspecte ale vieţii religioase publice a credincioşilor, în urma consultării cu Guvernul, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unităţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din ţară, privind accesul credincioşilor ortodocşi în lăcaşurile de cult, în cimitire şi participarea acestora la sfintele slujbe:

* Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult
Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 metri, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 metri între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.
Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârşite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăşi cu Sfintele Taine, în lăcaşul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.
Persoanele având COVID-19, persoanele care prezintă simptome de infecţie, persoanele aflate în carantină, precum şi cele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtăşirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.
De asemenea, nu se permite accesul în lăcaşul de cult al persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
Ordinea, disciplina, igiena şi respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnaţi ai bisericii respective.
La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârşite în aer liber, lângă lăcaşul de cult, pot participa şi credincioşii mireni, distanţa între credincioşi fiind de 2 m în orice direcţie.
Folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.
Spovedania credincioşilor şi citirea unor rugăciuni pentru aceştia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane.
‘Atât preotul duhovnic, cât şi credinciosul care se spovedeşte vor utiliza mască de protecţie şi vor menţine distanţa fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorităţii bisericilor şi caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul şi penitentul. Dezlegarea oferită de preotul duhovnic se pronunţă de la distanţă, fără atingerea penitentului’, precizează sursa citată.
Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei se vor săvârşi în lăcaşul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, primitorii Tainei, părinţii acestora şi naşii). ‘Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Taina Cununiei, paharul comun (‘paharul mântuirii’) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii)’, precizează Patriarhia.
Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică – cu un număr de maximum 16 persoane – sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţa de 2 metri şi alte prevederi legale în vigoare.

Credincioşii ortodocşi români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.
Credincioşii bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi Împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.
* Folosirea spaţiului liturgic
La intrare şi ieşire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor.
La intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit, iar la intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, fiecare credincios care intră în biserică urmând a-şi dezinfecta mâinile.
În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se va arăta printr-o închinăciune, însoţită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.
Până la normalizarea situaţiei, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.
La pangarul bisericii va sta o singură persoană, care va purta mască de protecţie şi mănuşi. ‘Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară’, precizează Patriarhia.
Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanţei.

* Desfăşurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii
Numărul slujitorilor Sfântului Altar trebuie să fie relativ mic (de pildă, un ierarh, doi preoţi, doi diaconi şi doi paracliseri), pentru a se putea păstra o anumită distanţă de 2 m între ei, iar cântarea liturgică se va realiza de către maximum 3 cântăreţi la parohii şi 6 cântăreţi la catedrale, care vor păstra între ei distanţa fizică sanitară.
Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăţi înainte şi după terminarea slujbelor, iar stranele şi pardoseala vor fi de asemenea curăţite.
‘Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriţei comune, la împărtăşirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriţei de unică folosinţă pentru împărtăşirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii. În acest sens, cu aprobarea majorităţii membrilor Sfântului Sinod, consultaţi în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtăşire comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe’, precizează Patriarhia Română.
*Accesul în cimitire
În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanţă de 2 metri între persoane, cu excepţia membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeaşi locuinţă.
Totodată, activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.
‘Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra şi cultiva cu responsabilitate permanentă’, se mai arată în Îndrumările bisericeşti pentru starea de alertă transmise de Patriarhia Română. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)
Actualitate
Sâmbătă, 2 mai, slujba de înmormântare pentru Viorel Măstăcăneanu, la Biserica Sfântul Ioan
Viorel Măstăcăneanu
Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a domnului Viorel Măstăcăneanu.
Ne alăturăm celor care l-au cunoscut și apreciat și transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor îndurerați.
Programul funeraliilor:
- Depunerea corpului neînsuflețit a avut loc azi, joi, la Capela Bisericii Sfântul Ioan din cartierul Mărăței.
- Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 2 mai 2026, la Biserica Sfântul Ioan.
- Înurmarea va avea loc în jurul orei 13:00 la Cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din cartierul Vânători.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Actualitate
Cinci ani de memorie și măiestrie: Expoziția „ACRRO, președinte Petronela Fotea” la Târgu-Neamț
Târgu-Neamț, 30 aprilie 2026 – Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu-Neamț, parte a prestigiosului Complex Muzeal Național Neamț, invită publicul larg să redescopere farmecul ascuns al restaurării, începând cu data de 1 mai 2026. Timp de patru luni, până pe 1 septembrie 2026, vizitatorii vor putea explora expoziția temporară intitulată „Cinci ani de amintiri ACRRO – președinte Petronela Fotea”.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România (ACRRO), ICOM România și Muzeul Național al Țăranului Român, reunind pentru prima dată la Târgu-Neamț o colecție impresionantă de 41 de postere științifice și artistice.
Memoria gestului care salvează istoria
Posterele expuse sunt semnate de experți în restaurare, conservatori și restauratori din diferite centre muzeale ale țării. Acestea ilustrează cu lux de amănunt procese complexe de restaurare a bunurilor culturale pe suporturi variate: ceramică, sticlă, textile, lemn, metal, os, pictură, carte și document etc.
Fiecare poster este mai mult decât o simplă prezentare tehnică – este o poveste vizuală despre cum un obiect aflat în pragul pierderii își recapătă gloria. Vizitatorii vor putea urmări, pas cu pas, călătoria fascinantă a artefactelor din atelierele de conservare și până în vitrinele muzeelor.
O retrospectivă a „Mâinilor de aur”
Expoziția se înscrie în linia tematică a proiectului cultural național „Mâini de aur” – Semicentenarul restaurării românești, oferind o retrospectivă valoroasă asupra activității specialiștilor din laboratoarele muzeale din România. Este subliniată contribuția esențială a acestora la păstrarea identității culturale, adesea nevăzută de ochiul publicului larg.
Titlul expoziției aduce un omagiu celor cinci ani de mandat ai președintelui Petronela Fotea la conducerea ACRRO, perioadă în care asociația a consolidat școala românească de restaurare și a promovat dialogul interdisciplinar.
Actualitate
1 Mai începe cu super reduceri la Aurora Multimarket: până la -80% la sute de produse
Se apropie 1 Mai – momentul perfect pentru relaxare, ieșiri în natură și, bineînțeles, tradiționalul grătar alături de cei dragi.
Pentru ca pregătirile să fie cât mai simple și accesibile, Aurora Multimarket vine cu o gamă variată de produse esențiale, la prețuri care chiar fac diferența.
Tot ce ai nevoie pentru un picnic reușit
De la grătare și ustensile, până la bețe pentru frigărui, sticle portabile și accesorii practice, clienții pot găsi rapid tot ce le trebuie pentru o zi perfectă în aer liber.
În această perioadă, produsele dedicate sezonului sunt disponibile cu reduceri de până la 50%, valabile până pe 3 mai, în limita stocului disponibil.

Distracția continuă și după mini-vacanță
Promoțiile nu se opresc aici, în perioada 4 – 17 mai, Aurora Multimarket pregătește două campanii speciale dedicate sezonului:
- Frumusețe la superlativ – reduceri de până la 80% la produse de machiaj și îngrijire
- Reduceri de primăvară – până la 60% discount la articole pentru casă și grădină
Suntem mai aproape de tine
Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.
Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.
Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:
- Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 5 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



