Connect with us

Personalități

Constantin „Bâzu” Cantacuzino

Publicat

pe

Constantin „Bâzu” Cantacuzino, asul aviației românești din Al Doilea Război Mondial, absolvent de drept și comerț la Paris și Strasbourg, a fost jucător profesionist de hochei și tenis de câmp.

Constantin „Bâzu” Cantacuzino s-a născut în noiembrie 1905, la București. Despre familia sa s-ar putea scrie volume întregi și, foarte pe scurt, printre strămoșii săi se numărau împărați bizantini sau domnitori ai țărilor române.
A învățat să conducă autoturisme încă de la vârsta de 13 ani și tot pe atunci a învățat să tragă cu arma. A terminat liceul în Elveția, la Geneva. După obținerea bacalureatului a studiat și Dreptul și Comerțul, la universitățile din Paris, respectiv Strasbourg. Pe când era în străinătate, a început să practice hocheiul. Mai mult de atât, Constantin Cantacuzino a fost căpitanul echipei naționale de hochei a României, care a participat la Campionatul Mondial din 1933.
A fost și campion național la tenis de câmp și în plus, a participat la numeroase raliuri de automobilism și motociclism. Tot la jumătatea anilor 30 și-a obținut brevetul de pilot și, într-o primă fază, a participat la numeroase concursuri de acrobații.
Începând cu 1937 a fost pilot în cadrul LARES, dacă vreți, un fel de precursor al TAROM-ului actual.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost de departe cel mai bun pilot de vântătoare al României și istoricii spun că a doborât cel puțin 50 de avioane inamice. Numărul ar putea fi considerabil mai mare, pentru că „Bâzu” Cantacuzino își lasă de multe ori coechipierii să dea lovitura de grație.
În acest fel, mulți au fost medaliați sau înaintați în grad.
În august 1944, după ce România a întors armele împotriva Germaniei Naziste, Constanin Cantacuzino a decolat de la București cu destinația Foggia, Italia. Pilota un avion de vântătoare și ascuns în fuselaj se afla un locotenent-colonel american. Era unul dintre cei peste 1000 de piloți luați prizonieri de Armata Română, după ce, evident, au fost doborâți în timpul misiunilor. Multumită lui “Băzu” Cantacuzino, ofițerul american a luat legătura cu restul forțelor Aliate și toți prizonierii americani sau britanici au fost evacuați din București, înainte de venirea Armatei Sovietice.
Chiar dacă a primit numeroase decorații pentru faptele sale, Cantacuzino nu a scăpat de “curățenia” pe care comuniștii au făcut-o în toate domeniile, inclusiv în aviație. Evident, averea familiei i-a fost confiscată și cu greu, a reușit să fugă din țară. Într-un final, s-a stabilit în Spania, unde a colaborat cu o firmă aeronautică. Cu ajutorul lui “Bâzu” Cantacuzino, au fost îmbunătățite mai multe modele de avioane. În plus, asul aviației românești participa în mod frecvent la spectacole aeronautice în Spania, Franța sau Marea-Britanie.
S-a stins în mai 1956, din cauza unei complicații apărute după ce a fost operat de ulcer. Avea 51 de ani.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Talent încurajat de la o vârstă fragedă: inițiativa Danielei Rotariu

Publicat

pe

De

Un gest care inspiră: Daniela Rotariu susține copiii talentați prin artă și implicare

Daniela Rotariu continuă să fie un sprijin real pentru copiii talentați, în special pentru cei pasionați de desen. Prin implicarea sa, îi încurajează să își dezvolte talentul artistic, ghidându-i spre activități creative precum realizarea de desene pentru cărți dedicate copiilor sau chiar pictarea de icoane.

Un exemplu emoționant este colaborarea cu Nicole Manea, o fetiță din clasa a V-a, care a ilustrat cea de-a patra carte pentru copii a Danielei Rotariu, destinată copiilor din comuna Răucești. Prin acest gest, Daniela și-a dorit nu doar să promoveze talentul unui copil, ci și să ofere un impuls și o motivație tuturor celor mici, arătându-le că pot reuși atunci când sunt susținuți.

Pentru Daniela, desenul nu este doar o formă de exprimare, ci și o modalitate prin care copiii își pot descoperi sensibilitatea, răbdarea și încrederea în propriile forțe. Ea crede că, prin muncă și încurajare constantă, fiecare copil talentat poate evolua și își poate transforma pasiunea într-o direcție de viitor.

Pe lângă susținerea copiilor talentați, Daniela Rotariu se implică activ și în sprijinirea centrelor pentru copiii cu probleme, dorind să aducă lumină, speranță și bucurie în viețile celor care au cea mai mare nevoie de atenție și grijă.

Prin aceste inițiative, Daniela nu doar că susține talentul, ci contribuie la formarea unor caractere puternice, oferind copiilor șansa de a crește frumos, atât artistic, cât și uman.

Continua sa citesti

Actualitate

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class vă pregătesc surprize de Ziua Națională

Publicat

pe

De

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class pregătesc, cu emoție și lumină, surprize de Ziua Națională. În micul atelier al muzicii, unde visele se împletesc cu armoniile, cei mici lucrează la un omagiu adus României. Inițiativa își propune să le deschidă copiilor poarta către valorile adevărate ale neamului, pentru ca prin artă să descopere sensul adânc al unității și farmecul inconfundabil al identității noastre.

Muzica devine firul magic al acestei călătorii: cântecele românești, pline de căldură și duioșie, ridică poduri nevăzute între trecut și viitor, sădind în sufletele tinere mândria de a purta mai departe o moștenire luminoasă.

Elena Ioniță mărturisește că aceste activități modelează, încet și frumos, viitori adulți nu doar talentați, ci și profund legați de rădăcinile lor.

Continua sa citesti

Actualitate

O seară de „MELANCOLII DE TOAMNĂ” – Corala „Bazil Anastascescu” și invitații săi speciali

Publicat

pe

De

Vă așteptăm să vă părăsiți zilnicul și să vă lăsați cuiburți de emoțiile unei anotimpuri pline de farmec! Corala „Bazil Anastascescu” a orașului Târgu-Neamț, sub bagheta dirijorului prof. Eugenia Tiugea, vă invită la spectacolul „MELANCOLII DE TOAMNĂ”.

Seara promite să fie una deosebită, pe placul sufletului, cu un program muzical bogat și atmosferic. Pe scenă vor urca, alături de cor, și invitați noștri speciali:

  • Corul „Vânătorii lui Ștefan cel Mare” din Vânători-Neamț.
  • Un șir de mini-recitaluri de excepție, cu:
    • Mara Matasă la pian
    • Mădălina Ferariu la nai
    • Margareta Mihăilescu cântând folk
    • Ana Dragu interpretând lieduri, acompaniată la pian de prof. univ. Radu Oțel.

Vă așteptăm cu drag, duminică, 23 noiembrie 2025, de la ora 17:00, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, pentru a împărtăși împreună frumusețea melancolică a toamnei, prin muzică și reverie.

Intrare liberă.


Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Târgu-Neamț.

Continua sa citesti

Popular