Connect with us

Actualitate

,,Tabăra din satul meu”- La Parohia Sfânta Parascheva din satul Țolici

Publicat

pe

,,Tabăra din satul meu”, ediția I, 25-26.08.2025

La Parohia Sfânta Parascheva din satul Țolici, comuna Petricani, protopopiatul Târgu-Neamț, s-a desfășurat timp de două zile ,,Tabăra din satul meu” o acțiune inițiată de preotul paroh Ioan Nemțanu cu o echipă de profesori, preoteasa Ioana Nemțanu și enoriașii Adriana și Costantin Mantea.

Cu ajutorul a șase voluntari (elevi și studenți din grupul catehetic ,,Bucuria”), cei treizeci și șase de copii participanți, cu vârste între trei și cincisprezece ani, au participat la activități diverse, antrenante și relaxante care le-au pus în valoare creativitatea, puterea, istețimea, demonstrând că rugăciunea și jocul se pot împleti armonios.

Prima zi a fost extrem de dinamică, a cuprins rugăciune, cântec, jocuri sportive, de creație, de perspicacitate, într-o succesiune care a permis tuturor să se exprime și să se pună în valoare.

Rugăciunea împreună a deschis și a doua zi, care a schimbat dinamica primei zile prin incursiuni în aspecte ale creștinismului pe care copiii ar trebui să le cunoască: Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie, Rugăciunea, Sfinții, au fost pașii jocului ,,Drumul spre comoară prin credință” care a provocat pe fiecare participant. ,,Comoara” a fost simbolică (mesajul fiind iubirea, prietenia, dragostea creștinească) și la final fiecare copil a înțeles că  rugăciunea curată este calea  spre  mântuire și va purta mereu crucea ocrotitoare.  În același timp, s-au desfășurat și activități de creație, ateliere educative pentru diferite categorii de vârstă, jocuri de echipă și concursuri de care s-au bucurat copiii participanți din satul Țolici, din Târpești, din Târgu-Neamț și din Piatra-Neamț. 

La încheiere, părinte Sofian Costea de la Mănăstirea Sihăstria a transmis grupului gândul cel bun și învățătură cu mult folos duhovnicesc, a îndrumat la rugăciune, post, spovedanie și euharistie, la iertare și iubire. Copiii au interpretat la sfârșit ,,Tânărul în căutarea libertății”, cântecul ,,Taberei din Țolici, satul meu” și au fost recompensați de coordonatori, spre amintirea zilelor din curtea Bisericii Sfânta Parascheva. 

Astfel de activități apropie pe copii de Sfânta Biserică și îi ajută să înțeleagă învățăturile creștine.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Reducerile de vară ajung la Aurora Multimarket cu discounturi de până la 60%

Publicat

pe

De

În perioada 6–19 iulie, te așteptăm în magazinele Aurora Multimarket cu reduceri de până la 60% la sute de produse.
 
 Odată cu sezonul vacanțelor, magazinele vin în întâmpinarea clienților cu oferte speciale la articole esențiale pentru concedii și activități în aer liber. Ochelari de soare, șepci și pălării, loțiuni de protecție solară, prosoape de plajă, jucării pentru nisip sau accesorii pentru picnic se regăsesc printre produsele incluse în campanie.

Fie că pregătești bagajele pentru mare, plănuiești o escapadă la munte sau vrei pur și simplu să te bucuri de zilele însorite alături de familie, acum este momentul potrivit pentru cumpărături avantajoase.

E timpul să ne pregătim pentru conservare!

Luna iulie marchează și începutul sezonului de conservare a fructelor și legumelor. Pentru cei care pregătesc dulcețuri, compoturi sau conserve de casă, Aurora Multimarket pune la dispoziție o gamă completă de produse dedicate acestui proces: borcane, capace, pâlnii, site, condimente și numeroase accesorii practice.

Fie că te pregătești de vacanță sau de sezonul conservelor, la Aurora Multimarket găsești produsele de care ai nevoie, la prețuri accesibile.


 

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.

Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
 👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 
 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Actualitate

După două ediții pline de zâmbete, povești și bucurii împărtășite,„Oborul Copiilor” revine cu forțe proaspete!

Publicat

pe

De

Un loc în mijlocul naturii, unde copiii nu doar se joacă… ci cresc, creează și învață să fie ei înșiși.

Curioși. Creativi. Liberi.

Mici artiști și meșteri aiviitorului.

Anul trecut am trăit povești magice alături de păpușari, artiști, frați din Bucovina, din Ținutul Dornelor, din Hangu și Pipirig… și mulți oameni frumoși care au adus viață în comunitate.
Anul acesta ne întoarcem la simplitate. La esență. La lucrurile care contează cu adevărat.
Locuri de creație.
Meșteri și artiști populari din Ținutul Zimbrului.
Atelier de gătit cu un bucătar păstrător de rădăcină.
Vânătoarea de comori, organizată de tinerii OptimEasti din Târgu Neamț, revine și rămâne alături de noi pentru a crea acele experiențe care ne duc înapoi în timp, în lumea jocului și a descoperirii.
Copiii învață să creeze, să vândă, să ajute cauze nobile, să se bucure… și să ducă mai departe rădăcinile creației și ale bucuriei.

Continua sa citesti

Actualitate

13 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu. Peste 3.000 de pelerini la Mănăstirea Petru Vodă, Neamț.

Publicat

pe

De

Pe 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu a plecat la Domnul. Astăzi, la 13 ani de la acest moment, mănăstirea din județul Neamț a adunat peste trei mii de credincioși veniți din toată țara să se roage la mormântul duhovnicului pe care mulți îl venerate deja ca pe un sfânt, chiar înainte de canonizarea oficială.

Cei prezenți la parastas, mărturisesc că nu a văzut niciodată atâta lume la o asemenea slujbă.

Cine a fost Părintele Iustin Pârvu? Un om care a trăit aproape tot ce poate fi trăit într-o singură existență.

S-a născut în 1918, în Poiana Largului. La 17 ani era frate la Mănăstirea Durău. La 22 de ani — preot. Între 1942 și 1944 a fost preot militar pe frontul de est, până la Odesa și Don. La 30 de ani, a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție — Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, închisoarea Pitești. A refuzat să-și lepede credința. A primit alți patru ani. A ieșit din închisoare în 1964 cu trupul zdrobit, dar cu credința neatinsă.

În 1991, la 73 de ani, a pus temelia Mănăstirii Petru Vodă — pe care a închinat-o martirilor români ai închisorilor comuniste. A mai construit un schit de maici, un azil de bătrâni și un centru de plasament pentru copii.

Chilia lui era, după cum se spunea, „îngropată în popor”. Oamenii veneau de pretutindeni. Vin și astăzi.

https://www.facebook.com/reel/1632339834487276

„Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor și martirilor, cu atât și viața noastră se va ușura și vom fi într-o conviețuire cu cei de pe pământ și cu cei din ceruri.”

Veșnică să-i fie pomenirea.

Continua sa citesti

Popular