Connect with us

Actualitate

Ziua Vânătorilor de Munte, sărbătorită la Târgu-Neamț

Publicat

pe

Vineri, 1 noiembrie 2024, la ora 10:30, la Monumentul Vânătorilor de Munte din Târgu-Neamț va avea loc o ceremonie dedicată Zilei Vânătorilor de Munte, organizată de Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, în colaborare cu Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc și Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” din Vatra Dornei.

Programul evenimentului include momente solemne și ceremoniale, începând cu primirea invitaților la ora 10:30. La ora 11:00 va avea loc prezentarea onorului și salutul Drapelului de Luptă, urmată de intonarea Imnului Național al României. Apoi, între 11:20 și 11:50, vor fi rostite alocuțiuni ce vor sublinia semnificația acestei zile pentru comunitatea militară și civilă.

Un moment emoționant al ceremoniei va fi depunerea de coroane la Monumentul Vânătorilor de Munte, la ora 11:50, în semn de respect și recunoștință pentru sacrificiile făcute de militarii acestei arme de elită.

De la ora 12:30 până la 12:40, detașamentele de onoare vor defila pe traseul din Piața „Adormirea Maicii Domnului” – BCR, unde va avea loc o prezentare a onorului, un moment așteptat de locuitorii orașului.

Ziua Vânătorilor de Munte reprezintă o ocazie deosebită pentru a onora tradițiile și valorile acestei unități militare și pentru a aduce un omagiu eroilor care au luptat de-a lungul timpului pentru țară. Evenimentul de la Târgu-Neamț reunește militari activi și veterani, dar și cetățeni care doresc să își arate respectul față de cei ce servesc patria.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Apel umanitar: ”În loc de joacă și zâmbete, perfuzii și lacrimi” – Drama lui Alexie, un băiețel de doar 2 ani

Publicat

pe

De

Sunt Lavinia, o mamă singură cu sufletul frânt…😭😭😭

Acum doi ani, când băiețelul meu Alexie avea doar 4 luni, soțul meu – sprijinul nostru, tatăl copiilor mei – a murit într-un cumplit accident de mașină. De atunci încerc să fiu și mamă, și tată pentru cei doi copii ai mei, Ștefania (aproape 4 ani) și Alexie (2 ani). Încerc zi de zi să umplu golul din sufletele lor mici, să le dau puterea de a merge mai departe…

Dar viața ne-a lovit din nou. La un simplu control medical, pentru o banală răceală, am aflat vestea care mi-a sfâșiat inima: băiețelul meu Alexie suferă de cancer – neuroblastom stadiul 4, cu metastaze osoase. Simt cum mi se prăbușește din nou lumea și cum pământul fuge de sub picioare.😭😭😭

Singura noastră șansă este un tratament în Italia, unde medicii îi pot oferi lui Alexie o nouă speranță la viață. Dar această luptă înseamnă costuri uriașe – drumuri, analize, tratamente, cazare – pe care singură nu le pot acoperi. Sufletul meu va fi împărțit în două: Ștefania va rămâne acasă, iar eu voi pleca doar cu Alexie, încercând să-l salvez. 😭😭😭😭

Cu inima strânsă, vă rog din suflet: fiți alături de noi. Orice sprijin financiar, oricât de mic, poate fi diferența dintre disperare și o șansă la viață pentru copilul meu.

Titular conturi :Cîlța Lavinia

Lei: RO31BTRLRONCRT0343366101

Euro: RO78BTRLEURCRT0343366101

Revolut : @lcilta

Vă rog ajutați-mă 😭😭😭😭

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Primul episod de iarnă în zona montană a Moldovei

Publicat

pe

De

Ploile din cursul zilei de ieri, 3 octombrie, s-au transformat în lapoviță și ninsoare odată cu venirea nopții și răcirea accentuată dea vremii, până spre pragul de îngheț.

Precipitațiile au avut însă loc doar in zona montană a județelor Suceava și Neamț, fără depuneri consistente pe carosabil și fără a crea blocaje în trafic.

Pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au intervenit cu 11 autoutilaje (5 – SDN C-lung Moldovenesc și 6 – SDN Piatra Neamț) și au răspândit 51 tone de material antiderapant, pe DN 17, DN 17A, DN 17B, DN 18, DN 2E (județul Suceava) și DN 12C, DN 15, DN 15C (județul Neamț).

În acest moment, circulația pe toate drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, cu precipitații sub formă de ploaie și temperaturi pozitive în toate județele regiunii (2°C zona C-lung Moldovenesc, 9°C Iași).

De asemenea, județul Botoșani este sub atenționare Cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă. Circulați cu atenție!

SURSA: DRDP Iasi Oficial

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship Valea Bistriței – Ediția a II-a, Farcașa

Publicat

pe

De

Sâmbătă 27 septembrie , în comuna Farcașa, s-a desfășurat a doua ediție a Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship, o manifestare sportivă de înaltă ținută , care a reunit 10 cluburi din întreaga țară , precum și un club invitat din Republica Moldova .
Acest eveniment a reprezentat nu doar o competiție, ci și o adevărată sărbătoare a spiritului karate-ului , un prilej de întâlnire și de creștere pentru tineri, sub semnul disciplinei, respectului și prieteniei.

Continua sa citesti

Popular