Actualitate
ALEGE VIAȚA! Oamenii legii au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere
Săptămână trecută, oamenii legii au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere. Au fost aplicate peste 1.300 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute peste 180 de permise de conducere și retrase aproximativ 80 de certificate de înmatriculare.
În perioada 5 – 11 aprilie 2021, sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului Rutier Neamț (alături de polițiști de ordine publică) au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
,,Astfel, pentru neregulile rutiere depistate în trafic, au fost aplicate 1.321 de sancțiuni contravenționale. Din totalul acestora, 407 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 134 pentru abateri săvârșite de pietoni, 31 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 26 pentru abaterile săvârșite de căruțași, 24 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 14 pentru depășiri neregulamentare, 11 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 10 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 644 pentru alte abateri rutiere. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 183 de permise de conducere.
Dintre acestea, 112 au fost pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 24 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, 14 pentru depășiri neregulamentare, 11 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 10 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 12 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.
Totodată, au fost retrase 82 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale. În această perioadă, polițiștii rutieri au constatat 17 infracțiuni, din care 15 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și 2 de altă natură.
Dintre infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice, 8 au fost fapte de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 7 au reprezentat fapte de conducere fără permis”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Actualitate
A vrut să își pregătească o cafea în rulotă, însă butelia a explodat
Cristian C. de 45 de ani din comuna Vânători Neamț (Nemțișor) a fost gasit de catre pompieri cu arsuri de gradul II și III pe 90% din suprafața corpului, a fost preluat și transportat de echipajul SMURD TIM (de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț) la UPU Piatra-Neamț.
Actualitate
Accident la Oglinzi
Eveniment rutier în afara localității Târgu-Neamț
La data de 6 noiembrie a.c., ora 15:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieșirea din localitate Târgu-Neamț spre Răucești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe DN15C, în afara localității Târgu-Neamț, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism care se deplasa pe același sens, care la rândul lui s-ar fi angajat într-o manevră de depășire a unui autoturism.
Pentru a evita impactul, femeia ar fi efectuat viraj la stânga, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând într-un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei minore, în vârstă de 4 ani, pasager în același vehicul.
Ambii conducători auto au fost testati alcoolscopic rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
insp.pr. Ciofu Ramona




Actualitate
Top 10 cei mai ieftini furnizori de energie, la trei luni de la liberalizarea pieței
Clasamentul furnizorilor de energie electrică după prețul final plătit de români s-a schimbat față de iulie, prima lună de liberalizare a pieței. Deși Hidroelectrica rămâne cea mai avantajoasă opțiune, marii furnizori și-au redus și ei tarifele față de perioada imediat următoare liberalizării, iar topul nu mai este ocupat predominant de firmele de tip trader.
Aceste schimbări au loc pe piața de energie electrică, care a fost deschisă complet începând cu 1 iulie 2025. Până atunci, prețurile la energie erau plafonate: 0,68 lei/kWh pentru un consum de până la 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 300 kWh și 1,3 lei/kWh pentru consumul ce depășește 300 kWh. Diferența dintre prețul real al pieței și aceste plafoane a fost acoperită de bugetul de stat.
Începând cu 1 iulie, toți consumatorii plătesc integral prețul de piață. De la 1 septembrie, o componentă reglementată a facturii – tariful pentru serviciile de sistem – a înregistrat o ușoară majorare, dar impactul acesteia asupra valorii finale a facturii va fi nesemnificativ.

SURSA: hotnews.ro
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 5 aniZbor lin, prieten drag!



