Connect with us

Actualitate

Cumpără titluri de stat prin Programul „Tezaur”

Publicat

pe

Ministerul Finanțelor Publice lansează noi emisiuni de titluri de stat pentru populație în cadrul Programului „Tezaur”. Perioada în care persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat este 10-31 august 2020.

Programul are următoarele caracteristici:

  • Scadențe pe 1, 2, 3 și 5 ani;
  • Dobândă neimpozabilă foarte avantajoasă comparativ cu alte instrumente de economisire: 1 an – 3,5%; 2 ani -4%; 3 – 4,25%; 5 – 4,75%;
  • Valoare nominală de 1 leu;
  • Venituri neimpozabile;
  • Costuri 0% în procesul de subînscriere;
  • Fără plafon individual de subînscriere.

Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subînscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunile anterioare.

Titlurile pot fi achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului și subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română – S.A.

În perioada de subînscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moștenitori.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro (secțiunea Tezaur), www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

BREMAD NEAMȚ SRL – Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

Publicat

pe

De

BREMAD NEAMȚ SRL prin BREABĂN MIHAIL, cu sediul în satul Drăgănești, str. Principală nr.223, comuna Drăgănești, jud. Neamțanunţă publicul interesatasupraluării deciziei etapei de încadrare, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “Construire bloc de locuințe colective P+3E”, propus a fi amplasatîn str. Veronica Micle, nr. 18C, bloc R7, pe terenul identificat cu NC 59727, orașul Târgu-Neamț, județul Neamț.

Proiectul deciziei etapei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț din mun. Piatra Neamț, P-ța 22 Decembrie nr.5 în zilele de luni – joi, între orele 8,00 – 14.00 şi vineri între orele 8,00-12,00, tel. 0233/219.695, precum şi la următoarea adresă de internet https://djmnt.anmap.gov.ro/anunturi-de-incadrare-solicitari-de-acord-de-mediu-2026/

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei etapei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a Direcției Județene de Mediu Neamț.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț.

16.04.2026

    Titular,

                                                      BREMAD NEAMȚ SRL

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO „Roagă-te și crede” – Un îndemn din suflete curate, în Săptămâna Patimilor

Publicat

pe

De

În mijlocul Săptămânii Patimilor, când cerul se lasă mai aproape de pământ, iar inimile credincioșilor bat în ritmul jertfei Mântuitorului, un nou videoclip priceasnă aduce o rază de liniște și speranță.

Lansat într-una dintre cele mai încărcate duhovnicește perioade din calendarul creștin, videoclipul cântării „Roagă-te și crede” vine ca un îndemn la reflecție și rugăciune. Cu un mesaj profund emoționant, priceasna devine mai mult decât o simplă interpretare muzicală – ea este o mărturisire de credință.

Glasuri îngerești, inimă curată

Interpretarea aparține copiilor din Elly’s Music Class, grupurile de canto coordonate cu dăruire de Elena Ionița. Glasurile lor curate și sincere redau o sensibilitate aparte, transmițând ascultătorului acea pace sufletească atât de căutată în aceste zile de tânguire și așteptare.

Fiecare notă este pătrunsă de smerenie și speranță. În loc de ostentație, copiii aleg simplitatea, iar în loc de virtuozitate de dragul ei, ei oferă rugăciune curată. Tocmai această nevinovăție reușește să redea esența credinței: pocăința, încrederea în Dumnezeu și lumina Învierii care se întrezărește dincolo de patimă.

O echipă din Târgu Neamț și un loc binecuvântat

Piesa a fost înregistrată la studio-ul din Târgu Neamț, sub bagheta tehnică și artistică a lui Florin Anegroaei, iar imaginile videoclipului au fost surprinse la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Humulești – locul de cult ce poartă pecetea sfințeniei și a tradiției românești autentice.

Filmările au fost realizate de aceeași echipă profesionistă și unită prin credință, formată din:

  • Gheo Damian
  • Giani Pralea
  • Florin Anegroaei

Aceștia au reușit să imortalizeze cadre care îmbină armonios solemnitatea bisericii, prospețimea copiilor și intensitatea duhovnicească a Săptămânii Patimilor.

Mai mult decât o cântare – un îndemn la introspecție

„Roagă-te și crede” nu este doar o priceasnă. În aceste zile sfinte, ea devine un îndemn la întoarcerea către valorile spirituale autentice. Credincioșii sunt chemați să își deschidă inima, să lase deoparte grijile lumești și să regăsească liniștea interioară.

Într-o lume adesea zgomotoasă și grăbită, un astfel de demers artistic amintește că adevărata frumusețe vine din rugăciune. Iar când această rugăciune este îmbrăcată în glasuri de copii, ea devine și mai puternică, mai curată, mai apropiată de Dumnezeu.

„Roagă-te și crede” rămâne, astfel, o mărturie vie a faptului că, în Săptămâna Patimilor, nevoia de speranță și lumină este mai profundă ca oricând – iar răspunsul vine prin credință.


Echipa Elly’s Music Class și toți cei implicați în realizarea acestui proiect oferă, prin această lansare, un dar duhovnicesc întregii comunități. Un dar care ne amintește că, oricât de grea ar fi calea, acolo unde este rugăciune, acolo este și mântuire.

Continua sa citesti

Actualitate

Programul de colectare – Sărbători Paște 2026

Publicat

pe

De


AUDIO

Pentru a evita ca zona Târgu-Neamț să fie sufocată de gunoi chiar în zilele de sărbătoare, SC ROSSAL SRL Tg Neamț anunță un program special de colectare a deșeurilor municipale pentru Zona 3, valabil în perioada Paștelui. Măsura este necesară pentru a asigura continuitatea serviciilor și pentru a preveni disconfortul creat de acumularea deșeurilor în zilele libere legale.

Colectarea deșeurilor reziduale programată inițial pentru data de 13 aprilie 2026 (luni, a doua zi de Paște) se modifică astfel:

Orașul Târgu Neamț

Colectarea va avea loc în data de 10 aprilie 2026, pentru următoarele zone:

str. Daciei
str. Prundului
str. Vânătorului
str. Gheorghe Doja
str. Vadului
str. Viitorului
Primărie

Aleea Eternității
str. B.P. Hașdeu
str. Eternității
Spital
str. Radu Teoharie până la Liceul Vasile Conta
str. Cuza Vodă – Spicu – Pizzerie

str. Uzinei
str. Radu Teoharie până la Inco
str. Abator
str. Gloriei


Comune arondate

  • Comuna Tupilați – colectare pe 10 aprilie 2026
  • Comuna Drăgănești – colectare pe 10 aprilie 2026
  • Comuna Răucești – sat Oglinzi – colectare pe 14 aprilie 2026
  • Comuna Țibucani – colectare pe 14 aprilie 2026

Duminică, 12 aprilie, este prima zi de Paște. În doar câteva zile, orașul trece de la tumultul pregătirilor de sărbătoare la realitatea resturilor menajere. Dacă programul nu este respectat, disconfortul apare rapid: containere pline, mirosuri, imagine neplăcută.

De aceea, operatorul face apel la cetățeni să scoată deșeurile conform noului calendar.

SC ROSSAL SRL mulțumește locuitorilor pentru sprijin și înțelegere și îi invită să respecte programul actualizat pentru a contribui împreună la menținerea unei zone curată și bine gospodărită.

Continua sa citesti

Popular