Conform unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), aproximativ 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze naturale au dreptul de a-și renegocia până la 1...
✈️Un anunț extrem de important al Guvernului României pentru toți cei care plănuiesc să călătorească între 🇬🇧UK și 🇷🇴România! ❗❗Suspendarea zborurilor între România și Regatul Unit...
Prin anularea probelor de competențe decisă în această seară de către Guvern prin Ordonanță de Urgență, Bacalaureatul 2020 se va susține doar pentru probele scrise. Potrivit...
„Hristos a Înviat! Iubiți credincioși, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, începând de Duminică 17 mai, vom relua Sfintele Slujbele cu credincioși, în aer liber și bineînțeles...
❗️HOTĂRÂRE nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației...
Patriarhia Română a emis un comunicat de presă cu privire la regulile care vor fi impuse odată cu redeschiderea bisericilor în fața credincioșilor. Vârstnicii, dar...
Un nor de praf saharian va ajunge deasupra României, joi şi vineri. Depunerile de praf în România vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu...
Structura anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial. Școala va începe în data de 14 septembrie 2020, iar vacanța de Paște va fi formată...
Ghișeele de la Direcțiile de Permise și Înmatriculări se redeschid de luni. Vor fi luate unele măsuri care să permită distanțarea socială, iar prefecturile din fiecare...
Institutul Național de Statistică: în martie 2020 au murit, la nivelul țării, cu 298 de oameni mai puțin decât în martie 2019 Cei 22.591 de români...