Actualitate

Un agent de poliție din Neamț a fost reținut pentru trafic de influență

Publicat

pe

Un agent de poliție din județul Neamț a fost reținut pentru trafic de influență, potrivit unui comunicat emis de Direcția Generală Anticorupție (DGA). Reținerea s-a făcut ca urmare a unui denunț formulat de o persoană la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.

,,Astfel, din verificările efectuate de poliţiştii anticorupţie din cadrul DGA Neamţ, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins şi primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică peste limita legală, suma totală de 3.200 lei pentru a interveni pe lângă personalul medical de la Serviciul de Medicină Legală Neamţ”, notează Agerpres.

Conform sursei citate, scopul intervenţiei era acela de a determina personalul medical să reţină o concentraţie alcoolică mai mică în sânge, astfel încât fapta săvârşită să fie calificată drept contravenţie. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore,  urmând să fie dispuse măsuri în consecință.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version