Actualitate
Tânără rănită în urma unui accident rutier, în Roman
Astăzi, 18 mai, în jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Bogdan Dragoș, din municipiul Roman.
,,Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto în vârstă de 69 de ani, din Roman, a intrat în coliziune lateral stânga, cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani din aceeași localitate. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 69 de ani a fost proiectat într-un gard.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei tinere în vârstă de 21 de ani, din Roman, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani.
Ambii conducători auto au fost testat alcoolscopic, rezultatele fiind negative”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Tânăra a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Roman. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.