Actualitate
Tânăr, independent și cu inițiativă – Vlad Peiu candidează la Primăria Târgu Neamț – INTERVIU
„În perioada 2001 – 2006 am urmat studiile Seminarului Teologic Liceal “Veniamin Costachi” de la Mânăstirea Neamț. Am făcut apoi facultatea de teologie la Universitatea Andrei Șaguna din Sibiu (2006-2010), apoi masteratul în Teologie și Istorie (2010-2012).
Am revenit acasă în 2012 și am început să mă implic în afacerea familiei prin preluarea activității pe numele meu și să lucrez în paralel ca instructor auto. Tot atunci m-am apropiat prima dată și de zona politică, îndemnat fiind de grupul de prieteni din jurul meu.”
Întrebare: Ce te recomandă pentru funcția de primar?
Vlad Peiu: „Îmi place să cred că sunt un om corect, modest, bine înrădăcinat și devotat oamenilor și orașului în care m-am născut și am crescut. Sunt o persoană energică și foarte implicată în tot ceea ce înseamnă viața comunității. Pentru că administrez o activitate într-un domeniu greu care cere multă precizie și atenție la detalii, mintea mea s-a format în felul acesta de-a lungul anilor, motiv pentru care observ cu ușurință neregulile din jurul nostru. Faptul că am călătorit destul de mult prin țări mult mai dezvoltate și am vizitat orășele mici sau chiar comune unde administrația era foarte performantă față de ceea ce se întâmplă la noi, mi-a deschis orizonturile și m-a făcut să realizez că soluții există, că putem face și noi mai mult și mai bine la noi acasă. Un primar nu trebuie să fie și economist și inginer și doctor. Nu trebuie să știe să facă munca tuturor celorlalți. Dar trebuie să aibă o viziune de ansamblu foarte bună și să știe ce să ceară oamenilor cu care lucrează.”
Î: Cum te-a influențat experiența ta de viață să candidezi pentru această funcție?
V.P.: „Administrarea unei localități, fie ea municipiu, oraș sau comună, nu este foarte diferită de administrarea unei activități private, domeniu în care am acumulat deja ani mulți de experiență. Analizezi situațiile, te consulți cu specialiști, apoi iei decizii, respectând legile. Analizezi, te consulți și iei decizii. Permanent. Sigur, în administrație regulile sunt specifice. Legile sunt specifice. E mult de citit, de studiat, de învățat. Dar în principiu, nimeni nu ajunge acolo gata pregătit pentru asta. Există școli de administrație publică, dar nu există „școală de primari”. Și tot ce înveți la un masterat spre exemplu, poate fi depășit cu ușurință de experiența în viața reală. La bază, un administrator e administrator, oriunde ar activa. În privat, dacă greșești, te costă. La stat, dacă greșești, oamenii își pierd încrederea în tine și nu te mai respectă. Eu cred că aș intra în pământ să-mi adreseze lumea pe stradă vorbe grele. Îmi plac provocările și administrarea unui oraș e una dintre cele mai frumoase provocari posibile. Pe mine nu mă interesează să trec pe cartea de vizită „Vlad Peiu – primar”, doar ca să mă uit la ea și să o admir. Și eu ca toata lumea îmbătrânesc și vreau să las ceva memorabil în urma mea. Să se vorbească frumos despre mine când nu voi mai fi. Copiii mei să meargă cu fruntea sus pe stradă în orașul lor, nu să se mute în alte zone ale țării sau peste hotare.”
V.P.: „Sunt independent, dar nu sunt niciodată singur. Politica asta de care mulți fug scârbiți, poate fi curată și poate propulsa o comunitate spre dezvoltare, dacă respecți câteva reguli de bun simț. Poți porni chiar de la cele 10 porunci creștine, care pot fi o piatră de temelie, mai ales într-un orășel cu credință cum e al nostru. Din păcate partidele politice pierd foarte ușor din vedere asta. Oamenii se „înhăitează” în jurul unor valori discutabile și a posibilităților de a face bani rapid, pentru ei și ai lor, fără foarte multă muncă și fără să le pese prea mult de ceea ce lasă în urma lor. Aud foarte des expresii ca „singur nu vei reuși să faci nimic. Independenții n-au nicio șansă”. Oare ce valorează mai mult, 2000 – 3000 de voturi sincere ale unor oameni care cred în tine, sau 15-20 de oameni așezați în jurul unei mese, reprezentanți ai unor grupuri de interese? Eu pariez mereu pe cetățeni, care dacă vor simți că au pe cineva la vârful primăriei de partea lor, vor prinde mai mult curaj și vor învăța să le ceară socoteală celorlalți. Și cred că într-un orășel ca al nostru, un număr mare de voturi, presupunând că ajungi acolo, trebuie să îți dea și ție curaj ca primar sau consilier și să te legitimeze peste orice altă grupare de interese. Iar dacă vom ajunge în punctul în care să îmi fie blocate proiecte benefice pentru oraș sau voi constata abateri ale aparatului administrativ de la bunele practici, tentative de a „dedica” lucrări la suprapreț unora sau altora, nu voi ezita să îi expun pe acești oameni public, din calitatea de primar și să cer sprijinul presei naționale, autorităților și cetățenilor care mi-au acordat încrederea lor direct, pe persoană fizică, fără partid sau grupuri de interese. Cu o politică transparentă și transmisii live de la toate deciziile, vă asigur că orașul și cetățenii care vor ști în orice moment ce se întâmplă cine lucrează în favoarea lor și cine nu, vor avea doar de câștigat.”
Î: Faptul că ești un candidat tânăr este un avantaj sau un dezavantaj pentru aceasta funcție?
V.P.: „Sunt tânăr și nu sunt chiar atât de tânăr în același timp. În anii 20 ai vieții încă mai încerci să descifrezi lumea. După pragul de 30, lucrurile încep să se așeze. Bagajul de cunoștințe și experiență se sedimentează. Cred că între 30 și 40 de ani e momentul ideal să faci un pas în față, pentru că poți empatiza ușor cu toată lumea. Îți vezi părinții și alte cunoștințe cu care ai crescut încărunțind, le înțelegi problemele, înțelegi către ce te îndrepți și tu la rândul tău și vrei să îi ajuți. Înțelegi destul de ușor prin ce trec familiile tinere, cu vârste și preocupări apropiate de ale tale, cu copii, nevoia unei locuințe, a unui venit stabil. E destul de ușor să privești și către cei care vin din urmă și termină școli, pentru că nu a trecut foarte mult timp de când erai ca ei. Și nu în ultimul rând, privesc la copiii mei. Și vreau să îi văd crescând aici fericiți, construindu-și propria lor poveste, nu să îi văd de 2 ori pe an, așa cum îmi văd spre exemplu sora, stabilită peste hotare. Cred că părticele mici din povestea mea de viață se regăsesc în fiecare din cetățenii acestui oraș. Iar eu la rândul meu, cred că mă regăsesc acolo unde se intersectează poveștile tuturor. De asta am decis să fac pasul în față, chiar conștient fiind că nu va fi deloc ușor.”
Î: Care e cel mai important proiect pe care vrei sa îl dezvolți pentru orașul Târgu Neamț?
V.P.: „Așa cum am spus deja, campania mea nu va fi una bazată pe promisiuni, chiar cu riscul de a pierde teren în fața altor candidați care promit diverse minunății. Când vii după o administrație netransparentă, este foarte dificil să știi exact ce vei găsi acolo și care vor fi limitele. Bănuiala mea și nu doar a mea, este că problemele sunt numeroase, așa cum parțial ele rezultă și de prin rapoarte de la Curtea de Conturi, din cheltuieli discutabile ce pot fi urmărite în SICAP sau din lipsa de transparență a unora atunci când sunt întrebați pe ce se cheltuie banul public. Unii par chiar deranjați. Că orașul e foarte îndatorat în momentul acesta, cred că nu mai e o surpriză pentru nimeni. Dacă eu acum mă apuc să promit că voi face de toate și nu îmi țin promisiunile, nu voi fi cu nimic mai bun față de ei. Pot să vă spun în schimb care este viziunea mea și unde mi-aș dori să ajungem împreună. Proiectul nu e unul singur, deoarece consider că direcțiile în care e necesară o dezvoltare accelerată sunt mai multe.
Îmi doresc să reformăm în primul rând administrația și când spun asta, contrar unor opinii, nu vreau să dau oamenii afară. Da, aparatul bugetar este sufocat, dar îngroșarea șomajului într-un orășel și așa sărac, nu e niciodată o soluție. Răul făcut nu poate fi îndreptat cu un rău și mai mare. Dar vreau să reorganizez administrația pe alte principii în schimb și să o eficientizez. Vreau ca oamenii să lucreze mai eficient, să le facă plăcere să vină la serviciu și să lucreze pentru cetățean. Și pentru asta, în primele săptămâni de activitate, voi realiza un studiu pentru a înțelege din interior, atât necesitățile cetățeanului, cât și nevoia reală a alocării de funcționari pe diverse ramuri.
Un alt plan al meu ține de informatizare. Pornind de la administrație până la diverse alte servicii publice sau private, totul trebuie să fie interconectat și populația să poată rezolva cât mai multe probleme din fața unui PC, pe tabletă, pe telefon sau prin intermediul unor standuri cu touch screen special destinate. Trece și 2020 acuși, nu mai avem nicio scuză să nu ne îmbunătățim și noi viața utilizând tehnologiile disponibile.
Doresc să acord o atenție deosebită felului în care arată orașul. Vreau să arate și să se simtă ca o stațiune. Vreau un trafic fluid, fără blocaje, terase, piatră cubică, grădini pe verticală și copaci cu flori, aer curat, pe străzi să miroasă a curățenie cum miroase a conifere dimineața în Iași când se spală drumurile (nu știu ce soluții pun în apă dar mă voi interesa) și să existe opțiuni multiple de petrecere a timpului liber pentru toți cei care vin să ne viziteze și să cheltuie bani la noi în oraș. Vreau ca atunci când o familie din Bacău, Suceava, Iași sau orice alt județ din jurul nostru se trezește sâmbătă dimineața și se întreabă „unde mergem în acest weekend?”, Târgu Neamț să fie în primele 5 în topul preferințelor. Să fie acea minune de oraș care în cele din urmă a reușit să facă transformarea, în ciuda tuturor obstacolelor de până acum. Asta este ambiția mea. Acolo vreau să ajungem.
Nu în ultimul rând, mă voi implica activ și voi căuta personal să atrag investitori care să creeze locuri de muncă în zona noastră. Este drept că nu intră în obligațiile primarului, dar ca primar dacă ești bine intenționat, nu ai voie să te folosești de scuza asta. E inadmisibil ca după 8 ani să te lauzi cu locurile de muncă oferite la stat (deci prin îngroșarea aparatului bugetar) și 2 supermarketuri care oricum veneau și singure, că expansiunea e parte din planul lor.”
Î: Cine te-a determinat și susținut in a face acest pas important din viața ta?
V.P.:„Așa cum este și normal, decizia a fost a mea. Dar am cântărit mult toate părerile celor din jur, în special ale familiei și ale prietenilor. Nu ascund faptul că am oscilat. Am ezitat. Am analizat cu atenție și situația orașului și îmi este puțin teamă de ce voi găsi odată ajuns în primărie. Aș minți să spun că nu-mi e frică de un eventual eșec. Dar cred că tocmai această frică și preocuparea permanentă ca lucrurile să iasă bine mă vor ține mereu focusat și mă vor împinge în cele din urmă spre performanță. Așa pățesc în activitatea profesională. Așa pățesc și în activitatea sportivă. Văd în jurul meu că unii consideră că au câștigat deja. Și manifestau atitudinea asta chiar cu luni de zile înainte de alegeri, sperând probabil să influențeze nehotărâții să stea acasă, pe modelul „de ce să mai merg eu să îi dau votul lui X, că oricum nu are șanse, tot Y câștigă”. Eu le urez mult succes tuturor, le recomand să fie cumpătați în afirmații, maturi, echilibrați, să dea dovadă de sportivitate și să nu uite că un mandat de primar nu „ți-l iei” ci ți se oferă sau nu, după caz, de către cetățeni, în ziua alegerilor.”
Î: Cum câștigi încrederea oamenilor și prin ce îi convingi să te voteze?
V.P.:„Aș avea câteva argumente în favoarea mea, transparența și sinceritatea fiind printre cele mai importante. Dar înainte de asta,
Î: Și nu în ultimul rând, care sunt cele mai mari probleme ale orașului și ce vei face tu pentru a le rezolva?
V.P.:„Aici ne-ar mai trebui încă vreo 3 interviuri ca să reușim să punctăm tot. Problemele identificate sunt multe, de la infrastructură și aspectul general al orașului, la lipsa locurilor de muncă și a oportunităților de antreprenoriat, de la veșnica problemă a cerșetoriei și mai nou violență stradală la fuga masivă a tineretului din zonă și îmbătrânirea accentuată a populației, de la bătăi generale cu șipca pe sensul giratoriu la spitalul vedetă de can-can sau alte subiecte care nu ne fac deloc cinste în presa națională. Dar cel mai grav mi se pare atunci când văd oameni care ar fi trebuit prin natura activității lor să rezolve toate aceste probleme că ignoră toată critica publicului și mimează că totul este absolut în regulă și trebuie continuat așa, cu mesaje de tipul „Keep calm & continuăm”. În ciuda felului în care încearcă unii să cosmetizeze situația în prag de alegeri, ca să dea bine în campanie, lucrurile nu sunt deloc roz la Târgu Neamț. Și dacă nu ne trezim, dacă nu conștientizăm toată paguba din ultimii ani, dacă alegem să continuăm pe acest drum, îmi este foarte teamă pentru felul în care vor arăta lucrurile peste încă 4 ani. Sau peste 8. Și îmi mai este teamă că atunci va fi prea târziu să mai reparăm ceva. Așadar, îndemnul meu este unul la responsabilitate. Și mesajul meu este simplu: Unica mea promisiune este că voi lucra cu voi și pentru voi. Atunci când administrația e dedicată cetățeanului, pentru toate problemele se găsesc soluții, așa cum vin, atunci cînd vin.”