Ploile din cursul zilei de ieri, 3 octombrie, s-au transformat în lapoviță și ninsoare odată cu venirea nopții și răcirea accentuată dea vremii, până spre pragul...
Premierul Ilie Bolojan: La sediul primăriei din Târgu Neamț, am avut o întâlnire cu reprezentanții administrațiilor locale din județele Neamț și Suceava: prefecții celor două județe,...
La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment...
Dacă iubești muzica bisericească plină de suflet și emoție, videoclipul piesei „Sub o salcie pletoasă”, interpretată cu pasiune de Luca Ana Maria, este un adevărat dar...
IPJ:Poliţiștii nemțeni sunt la datorie în serviciul comunităţii și în perioada 18-21 aprilie a.c., astfel încât oamenii care participă la manifestările prilejuite de Sărbătoarea Pascală, să...
Duminică, 13 aprilie 2025 În preajma sărbătorii Floriilor, comuna Vânători-Neamț a fost gazda unui eveniment spiritual și caritabil de excepție. Artista Paula Seling, alături de Corul...
Astăzi, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au organizat o prezentare a unor echipamente de ultimă oră, destinate să sporească eficiența în...
Festivalul Obiceiurilor și Tradițiilor de Anul Nou, ajuns la cea de-a XII-a ediție, s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare și emoție, adunând începănd din toate colțurile...
Conferința de încheiere a Festivalului de Teatru Piatra Neamț – Ediția 35 Joi, 28 noiembrie 2024, la ora 13:00, în Sala „Rotonda” a Teatrului Tineretului din...
Nu mai este mult și clopoțelul va suna pentru începutul noului an școlar, așa că în magazinele Aurora Multimarket suntem pregătiți să te ajutăm să faci...