Actualitate
Stareța de la Mănăstirea Slatina s-a născut și a învățat la Târgu –Neamț- HUMULEȘTI
Mănăstirea Slatina are din octombrie 2024, o nouă stareță, monahia Serafima Gherasim. Aceasta a primit noua slujire în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva în prezența Episcopul vicar Damaschin Dorneanul care a hirotesit-o stavroforă, la eveniment fiind prezenți arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, clerici de la Centrul Eparhial Suceava și preoți din împrejurimi.
Noua stareță, stavrofora Serafima Gherasim, pe numele de mirean Ela Gherasim s-a născut în Humuleștiul lui Creangă, unde a urmat și cursurile gimnaziale iar apoi pe cele liceeale la Colegiul Tehnic „Ion Creanga” Târgu- Neamț, absolvite în 2008. Urmează cursurile universitare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de istorie și geografie, specializarea Relatii Internationale si Studii Europene în perioada 2008-2011, apoi Masteratul de Ştiinţe Politice – Politici Publice şi Mangement Instituţional, în cadrul Facultății de Filosofie și Știinte Social-Politice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași, între 2011-2013. Între 2010 și 2011 a fost președintele Asociației Studenților din Universitatea Suceava.
Mănăstirea Slatina a fost ctitorită în perioada 1553-1564 de domnul Alexandru Lăpușneanu, fiind prima ctitorie dintr-o listă care mai cuprinde, între altele, Mănăstirile Tazlău, Bistrița și Pângărați (Neamț), Bogdana (Rădăuți) și Dochiariu (Muntele Athos).
Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 14 octombrie 1558 de mitropolitul Grigorie Roșca, în prezența unui sobor de 116 preoți și diaconi, potrivit cronicarului Grigore Ureche. Chiliile monahilor, casa domnească, zidul de incintă și alte clădiri au fost construite ulterior, sub îndrumarea starețului Iacob Molodeț (cel Vrednic). În urma Decretului 410/1959, Mănăstirea Slatina a fost desființată, iar călugării au fost alungați. În august 1962, viața monahală a fost reluată aici, dar cu obște de călugărițe. Conform unor surse, se pare că scriitorul Mihail Sadoveanu a intervenit pentru redeschiderea mănăstirii.