Personalități ale Ținutului Neamț (XXXVI). Vasile G. Ispir, profesor universitar, deputat și senator

S-a născut la 28 decembrie 1886, la Tîrgu Neamț, Absolvă seminarul „Veniamin Costachi” din Iași, în 1906, iar mai apoi în 1910, Facultatea de Teologie de la București, urmând studii de specializarea la Berlin și Oxford, unde obține titlul de Bachelor of science.

Își ia doctoratul în teologie la București. Ofiţer combatant în primul război mondial, profesor la Liceele „Mihai ViteazuI” şi „Spiru Haret” din Bucureşti (1918-1922), docent (1920), apoi profesor titular la noua catedră de Îndrumări misionare şi Sectologie (1922- 1938 şi 1942-1946), un timp la catedra de Catchetică şi Pastorală socială (1938-1942), de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, decan al Facultătii (1944-1946), secretar general în Ministerul Cultelor şi Artelor (1922-1926), deputat.[1]

A înfiinţat Asociaţia Misionară Ortodoxă, Institutul de îndrumări misionare, Cercul social-creştin „Solidaritatea” organizând cursuri de vară în mănăstirile Neamţ şi Cozia, a susţinut şi întemeiat atenee populare, biblioteci parohiale, şcoli duminicale în diferite localităti din țară.

Deputat, membru în Congresul național bisericesc și director la revistei „Misiunea creștină”. Participă la lucrările Congresului mondial pentru înfrățirea  popoarelor prin biserică-Copenhaga 1922, ale Conferinței internaționale a creștinismului –Stockholm, 1925 și ale Congresului profesorilor de teologie ortodoxă-Atena 1936. [2]

Este senator numit de regele Carol al II-lea, în 1939, A publicat mai multe lucrări din domeniul istoriei religiilor şi misiologiei, fiind un adevărat „părinte” al acestei ultime discipline în teologia românescă. Introducere în studiul religiunii comparate, Bucureşti, 1915; Îndrumarea misionară a Bisericilor Ortodoxe Bucureşti, 1922; Curs de îndrumări misionare, Bucureşti, 1929; Sectele religioase din România,  Arad, 1928; Manuale de Religie pentru clasele I-V de fete şi I – IV de băieţi pentru liceele industriale (în colaborare).

Studii, articole, note, recenzii, în “Neamul Românesc”, “Viitorul”, “Revista Ortodoxă”, “Biserica Ortodoxă Română”, “Raze de Lumină”, “Solidaritatea”, “Misiunea Creţtină”, revista de cultură spirituală şi socială (din 1939, întemeiată şi condusă de el) etc.[3]

A murit la 5 iulie 1947 la București.[4] Înmormântarea a avut loc la Biserica „Radu Vodă” din Bucureşti (Internatul Teologic), în prezenţa reprezentanţilor Bisericilor şi a reprezentanților diplomatici, a Ministerelor Educaţiei Naţionale şi al Cultelor, a Universităţii şi a corpului profesoral de pe lângă Facultatea de Teologie din Bucureşti. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Episcopul Antim Nica.[5]

Prof. Emanuel Bălan

[1] C. Prangrati, Oameni politici și de stat din județul Neamț (1864-2003), Editura Babel Bacău, 2004, p. 192-193.

[2] Pr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1996, p. 215-216.

[3] http://biserica.org/WhosWho/DTR/I/VasileIspir.html+.

[4] http://basilica.ro/18-decembrie-1886-s-a-nascut-in-targu-neamt-vasile-ispir-profesor-la-facultatea-de-teologie-din-bucuresti/.

[5] Profesorul dr. Vasile G. Ispir, în revista „Biserica și școalaˮ, nr. 31, 27 iulie 1947, p. 231.