Actualitate

Personalități ale Ținutului Neamț (XXXV). Dumitru A. Cornelson, renumit medic și profesor de igienă

Publicat

pe

Dumitru A. Cornelson s-a născut la Tîrgu Neamț, la 25 octombrie 1901, într-o familie de intelectuali. A urmat cursurile liceale la Galați și cele universitare la Facultatea de Medicină din București unde obține titlul de „Doctor în medicină” în anul 1927. După o specializare în malariologie realizată în Franța și SUA (19271929) se întoarce în țară și, începând cu 1927 și până în anul 1946, desfașoară o activitate de cercetare la Institutul de Igienă din București concomitent cu o activitate didactică la Facultatea de Medicină.[1]

În 1946 este numit profesor la Catedra de Igienă a Facultății de Medicină din Iași, ocupând și postul de director al Institutului de Igienă din același oraș, funcții pe care le va ocupa până la încetarea din viață în 1962.[2] Numele lui este legat de organizarea tuturor acţiunilor epidemiologice întreprinse în Moldova.[3] A contribuit activ la studiul, combaterea şi eradicarea malariei din România. Dumitru A. Cornelson a făcut parte din Comisia de malarie organizată de academicianul Mihai Ciucă. A reorganizat activitatea Institutului de Igienă din Iași, contribuind la toate acțiunile de combaterea a unor boli transmisibile în Moldova precum tifosul exantematic, febra recurentă, febra tifoidăpoliomielita, etc. Alături de profesorul Paul Pruteanu a contribuit la formarea studenților și cadrelor de specialitate în domeniile igienei, medicinei preventive și sănătății publice.

Profesorul Cornelson a fost președintele Secției de igienă și sănătate publică a Societății de Medici și Naturaliști.[4] A decedat la 13 aprilie 1962, la Iași.

 

Prof. Emanuel Bălan

 

[1] Stavri G., Le professeur dr. D.A. Cornelson, „Rev Med Chir Soc Med Nat Iașiˮ, 1970, oct-dec, nr. 74(4), p. 987-990.

[2] Personalităși ieșene. Aniversări și comemorări, 2017, Editura Asachiană, Iași, 2017, p. 122.

[3] http://zch.ro/calendar-24-30-octombrie-2014/.

[4] Stavri G, op. cit.,  p. 987-990; Maftei I., Medicul Dumitru A. Cornelson, un secol de la naștere”, Evenimentul, 10 octombrie 2001.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version