Actualitate

Personalități ale Ținutului Neamț (XXVIII). Mihail Diaconu, inginerul doctor de talie mondială

Publicat

pe

S-a născut la 14 noiembrie 1923, la Grumăzești, într-o familie de vrednici gospodari ai satului. După primele clase în satul natal, și mai apoi la Scoala Domnească din Tîrgu Neamț, urmează cursurile Școlii Normale Gheroghe Asachi din Piatra, absolvite ca șefe de promoție în 1941. La îndemnul profesorului universitar Ștefan Bârsănescu, urmează cursurile Liceului Petru Rareș absolvite în 1945 tot ca șef de promoție.[1]

În timpul războiului a urmat cursurile Școlii de ofițeri de rezervă de la Inău (1942-1944), participând la luptele pentru eliberarea Transilvaniei din toamna lui 1944. Imediat după război a urmat cursurile Facultății de Construcții din Iași, absolvită în 1949 tot ca șef de promoție, fiind încadrat imediat ca și asistent la catedra de mecanica construcțiilor. În 1969 ți susține doctoratul în domeniul rezistenței materialelor și teoria elasticității, devenind în 1972 profesor titular plin.[2]

În perioada 1973-1976, a predat la Universitatea Mahomed al V-lea din Rabat, Maroc, publicând în această perioadă șase lucrări în limba franceză. Între 1983 și 1985 a fost șeful catedrei de Mecanica Construcțiilor iar din 1990, a fost conducător de doctorat la secția inginerie civilă.[3] A publicat de-a lungul întregii sale cariere didactice șiștiințifice peste 110 lucrări în română, engleză și franceză colabărând cu Politehnica din Milano, Paleromo, Institutul de cercetări experimentale diun Aachen, Liege și Rabat.[4]

Activitatea profesorului este concretizată în numeroase cărţi universitare şi lucrări ştiinţifice de prestigiu publicate în ţară şi străinătate, dintre care menţionăm: Rezistenţa materialelor, 4 volume, Probleme de rezistenţa materialelor, 2 volume, I.P. Iaşi; Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii, I.P. Iaşi; Resistance des Materioux et Theorie de l’elasticite, Ed. Universităţii Mohamed V din Rabat, Lucrări de laborator la rezistenţa materialelor, ş.a., consumând peste 3000 de pagini.[5]

A fost distins cu numeroase premii dintre care amintim: International Cultural Diploma of onor-SUA 1988 sau Man pf the year-1990. A trecut la cele veșnice pe 27 februarie 2006. Personalitatea sa se defineşte prin calităţi intelectuale, morale şi umane însoţite de o conştiincioasă şi susţinută muncă care i-au adus o înaltă recunoaştere ştiinţifică şi didactică.

Prof. Emanuel Bălan

 

[1] Constantin Tomșa, Personalități ale culturii din județul Neamț, Editurile Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, p. 171.

[2] Vasile Vrânceanu, Oameni de altădată care au trudit pe plaiurile nemțene, Suceava, 2011, p. 14-17.

[3] Tomșa, op. cit., p. 171.

[4] http://www.ce.tuiasi.ro/ro/despre-fci/informatii-generale/in-memoriam/mihail-diaconu_m27/.

[5] Ibidem.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version