Personalități
Personalități ale Ținutului Neamț (XXIII). Ernest Grinţescu, agronom cu doctorat în Franța și la București
Încă din 1933 devine preşedinte al Societăţii de Horticultură. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1910 de Ion Haşeganu, Dumitru I. Ştefănescu şi fraţii Faraudo. El rămâne în continuare preşedinte şi după fuzionarea societăţii cu „Asociaţia Naţională de Horticultură“. Pe această linie, în 1941, era primit ca membru al Academiei de Agricultură. Profesor la Şcoala Superioară de Horticultură, a fost director general în Ministerul Agriculturii şi al Cadastrului si autor a numeroase studii şi articole de economie agrară. A condus pagina agrară a cotidianului „Universul” şi a înfiinţat Biblioteca Agricolă Populară.[3] Cele mai importante lucrări ale sale sunt: Manual elementar de economie politică și rurală, drept, legislație și contabilitate (1929), Noile legi rurale (1931), Le probleme du redressement agricole en Roumanie (1931), Mijloace pentru mărirea recoltei la hectar (1933), Probleme agrare (1934), Cadastrul, cartea funciară și comasarea (1936), Consolidarea proprietății agricole ca mijloace de ridicare a agriculturii (1937), Organizarea gospodăriei plugarului (1937), Sporirea producției (1939) și Agricultura practică vol. I-II (1944).[4] Ernest Grinţescu a încetat din viaţă în anul 1972.
Prof. Emanuel Bălan
[1] http://www.arhiva.lumeasatului.ro/vizualizare.php?articol=738.
[2] Constantin Tomșa, Personalități ale culturii din județul Neamț, Editurile Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, p. 82.
[3] http://www.slineamt.ro/apostolul/lectia-de-istorie/rememorari-nemtene-mai-2016/.
[4] Oameni de seamă economiști, Editura Mica Valahie, București, 2013, p. 235.