Personalități ale Ținutului Neamț (XIII). Dumitru Vacariu, profesor și prozator

Născut în comuna Pipirig, judeţul Neamţ, la 21 sept. 1931, într-o familie de țărani, după terminarea şcolii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului pedagogic din Piatra-Neamţ în perioada 1946-1952 și cursurile universitare (Facultatea de filologie-istorie) la Iaşi, în cadrul Universităţii „Al.I. Cuza”, în perioada 1953-1957. După terminarea facultăţii a fost numit profesor la Liceul nr. 2 din Vaslui şi director al Casei raionale de cultură.[1]

Acuzat că a organizat, împreună cu alţi colegi de studenţie, în anul 1957, sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, a fost condamnat la 8 ani de detenţie politică. A suferit rigorile închisorilor comuniste în perioada 1958-1964.

Ieşit din detenţie, a fost o perioadă şomer, apoi muncitor la o Staţiune de Maşini şi Tractoare din Vaslui, funcţionar la Centrul de librării Iaşi şi, începînd din anul 1969, salariat al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, pînă în anul 2003, cînd s-a pensionat. Din anul 1971 pînă în 1988 a condus toate obiectivele Muzeului Literaturii Române din Iaşi, participînd direct la organizarea şi deschiderea mai multor obiective muzeale: „Casa Dosoftei”, casele memoriale M. Codreanu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, sediul central al muzeului din Casa V. Pogor, cu secţiile de literatură română modernă şi contemporană, casa memorială O. Cazimir ş.a.[2]

Activitatea literară şi-a început-o cu piese de teatru pentru copii şi tineret (Aventuri în pădurea vrăjită sau Bing-Bang-Bing, Comoara, Cele trei domniţe, Dincolo de singurătate), prezentate la peste 10 teatre de profil din ţară şi cu turnee în India, Pakistan, Franţa, Germania ş.a.[3] Din 1990 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Lucrări editate (beletristică): Dincolo de poveste, 1979, Bărzăunul şi restul lumii, 1984, Vornicul Ţării de Sus, 1984, Poteci fără întoarceri, 1987, Comoara, 1988, Aventură dincolo de timp, 1990, Ochii viperei, 1995, Planeta lui Crim, 1999, Templul amăgirii, 2000, Casa cu iederă, 2000, Cerbul de lumină, 2001, Praznicul orbilor, 2001, Porumbeii albaştri, 2003.

Lucrări de cercetare literară: Junimea şi junimiştii, 1975 (cu I. Arhip), Focul cel mare, 1977 (cu I. Arhip), Din cronica unui veac, 1978 (cu I. Arhip), Georgetta, 2001 (cu Lucian Vasiliu), Cina de taină, 2002 (cu L.Vasiliu) ş.a.. A mai îngrijit diverse ediţii de opere ale unor scriitori români şi străini (Delavrancea, Topîrceanu, O. Cazimir, Cezar Petrescu, I. Teodoreanu, Rovagnolli, Gîrleanu, concomitent cu editarea unor albume ale Iaşului, antologii de lirică românească şi universală etc.[4]

A murit la 26 mai 2017, iar în semn de recunoștință din noiembrie 2018, biblioteca comunală din Pipirig îi poartă numele celui care declara într-un din romanele sale: „Aici, în satul de la izvoarele Ozanei, pădurile și apele toate, într-un glas, aduc laude lui Dumnezeu, pentru că a creat în aceste locuri inima frumuseții universale. Aici s-au născut dorul, dragostea și fericirea”.

Prof. Emanuel Bălan

[1]Constantin Tomșa, Personalități ale culturii din județul Neamț, Editurile Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, p. 142; http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr47DumitruVacariu.html.

[2] https://edituradoxologia.ro/autor/dumitru-vacariu.

[3] http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/in-memoriam-dumitru-vacariu/.

[4] http://revistatimpul.ro/leonard.relea/dumitru-vacariu-si-primul-meu-autograf/.