Actualitate

,,Peisajul cultural monahal Vânători-Neamț”, expoziție organizată la Palatul Parlamentului

Publicat

pe

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, pregăteşte un eveniment de promovare a unei zone aparte a Ținutului Neamţ. În atenţia organizatorului se află peisajul monahal şi cultural din Vânători-Neamţ. Schituri, mănăstiri, tradiţii, meşteşuguri, portul oamenilor care trăiesc aici, toate acestea vor fi prezentate într-o amplă expoziţie care va avea loc marţi, 11 mai 2021, în interiorul Parlamentului României. 
,,Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Neamţ mizează, pentru a pătrunde în sufletul celor care vor fi prezenţi, pe ateliere meşteşugăreşti, unde se distinge meşterul popular Ionela Lungu, precum şi pe câteva momente artistice susţinute de dansatorii şi orchestra Ansamblului folcloric Floricică de la munte, la care se adaugă grupul vocal nemţean Sânzienele, coordonat de Georgina Şerban-Axinte, profesor de canto tradiţional la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ”, potrivit organizatorilor evenimentului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version