Actualitate

O nouă stație de pompieri și SMURD la Târgu-Neamț

Publicat

pe

Orașul Târgu-Neamț va avea o nouă stație de pompieri și SMURD. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Neamț pe pagina de facebook. Proiectul cu viitoarea stație de pompieri și SMURD va fi finalizat până la data de 31 decembrie 2022, finanțarea fiind asigurată de la bugetul județului.
Proiectul va fi supus aprobării consilierilor județeni, care se va realiza în Humulești.
Scopul demersului nostru este de a asigura spațiile necesare pentru a fi adăpostită tehnica de intervenții existentă la acest moment la subunitatea de pompieri Târgu-Neamț: 5 autospeciale de atingere a incendiilor cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 2 ambulanțe SMURD (din care una de rezervă), o autospecială de descarcerare, o autofreză multifuncțională, un camion de intervenție cu motopompă remorcabilă, o ambarcațiune de intervenție, un microbuz de transport personal și un autoturism de serviciu.
Noua clădire va avea un regim de înălțime de parter și etaj. De asemenea, îmi doresc să realizăm la Târgu Neamț și un heliport, astfel încât să fie posibil transferul pacienților în alte zone ale țării în cel mai scurt timp“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version