Actualitate
Incendiu la o locuință din Târpești
Astăzi, 26 martie, pompierii au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Târpești, comuna Petricani. Din fericire, nu au fost victime.
La locul solicitării s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale de stingere și voluntari din cadrul SVSU Petricani.
,,Incendiul se manifesta la o locuință, la nivelul acoperișului și în interiorul unei camere. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars acoperișul locuinței (construit din astereală lemn și învelitoare din azbociment) pe o suprafață de aproximativ 50 mp și bunurile materiale din interiorul unei camere (obiecte de mobilier, materiale textile etc). Din interiorul locuinței pompierii au evacuat o butelie”, a comunicat Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații închise.