Actualitate
(FOTO) Incendiu la o hală din Târgu-Neamț! Militarii au intervenit cu patru autospeciale de stingere
Aseară, în jurul orei 23:25, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o hală a unui operator economic, producător de lemn termotratat, din orașul Târgu Neamț. Din fericire, nu au fost victime. Potrivit ISU Neamț, intervenția a avut un grad ridicat de risc, în interiorul halei existând o conductă de gaz, ce se afla în imediata apropiere a locului producerii incendiului, dar și din cauza fumului degajat.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
,,La ajungerea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la materialul lemnos din interiorul unui cuptor tehnologic și la acoperișul halei, cu posibilitatea propagării la materialul lemnos depozitat în incinta halei. Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars aproximativ 24 mc de material lemnos, 160 mp din acoperișul construcției (construit din astereala din lemn cu învelitoare din tablă) și s-au deteriorat 200 mp din acoperiș”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, ca urmare a unei erori produse în sistemul de monitorizare a cuptorului tehnologic.