Actualitate

FOTO – Accident cu 4 victime la Izvoare, comuna Dumbrava Roșie

Publicat

pe

Patru persoane printre care și un copil de 6 ani, au fost rănite duminică, 19 iulie 2020, într-un accident rutier petrecut la Izvoare, comuna Dumbrava Roșie, în intersecția denumită ”La papuc”. Este vorba despre o coliziune intre doua autoturisme, produsă pe fondul neacordării de prioritate. ”Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 18.22, trei echipaje de pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA la un accident rutier produs în localitatea Izvoare, comuna Dumbrava Roșie.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme, au rezultat patru victime, neîncarcerate (două fete de 17 ani și respectiv 6 ani, un bărbat de 58 ani și o femeie de 31 ani). Victimele au primit îngrijiri medicale la locul accidentului de la paramedicii ce încadrau ambulanțele SMURD, după care au fost transportate la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, transmite ISU Neamt.

Potrivit IPJ Neamț, o femeie de 37 de ani din Mărgineni care conducea un autoturism pe direcția Izvoare- Mărgineni, la intersecția cu drumul județean Girov- Roznov, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus pe direcția Roznov, de un bărbat de 32 de ani din Buhuși. În urma impactului, a fost ranită o fată de 18 ani din Mărgineni, pasagera în autoturismul condus de femeie și 3 persoane din autoturismul condus de bărbatul din Buhuși: tatăl acestuia, de 59 de ani, soția și fiica lui de 30 de ani, respectiv 7 ani. Pe numele femeii din Mărgineni a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Niciunul dintre șoferii implicați în accident nu era sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version