Actualitate

Expoziția „Candele vii – Trăitori și Mărturisitori ai Ortodoxiei Românești Contemporane” la Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu-Neamț

Publicat

pe

Asociația Părinți pentru Ora de Religie Suceava, în parteneriat cu Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, organizează în perioada 1 februarie – 28 februarie 2025 expoziția de artă plastică „Candele vii – Trăitori și Mărturisitori ai Ortodoxiei Românești Contemporane”. Evenimentul cuprinde o serie de lucrări realizate de artistul plastic Aida Șușter Boțan și oferă vizitatorilor o incursiune vizuală în spiritualitatea ortodoxă românească.

Lucrările, realizate în tehnica graficii de cărbune și pastel, surprind momente și chipuri ale unor personalități care au influențat profund istoria societății românești din secolul XX. Printr-o abordare sensibilă și expresivă, artistul aduce în prim-plan mărturii vizuale despre figuri marcante ale culturii, spiritualității și rezistenței ortodoxe din perioada comunistă.

„Dacă nu ne cunoaştem înaintaşii, nu vom şti să ne construim viitorul şi astfel putem repeta greşelile trecutului. Sunt sute de oameni de cultură, monahi care au murit în închisorile comuniste pentru a apăra credinţa ortodoxă. Aceşti martiri au reuşit să transforme închisorile comuniste în adevărate mănăstiri”, afirmă Aida Șușter Boțan, subliniind astfel importanța memoriei și recunoștinței față de cei care au păstrat credința în vremuri de restriște.

Expoziția „Candele vii – Trăitori și Mărturisitori ai Ortodoxiei Românești Contemporane” este un eveniment de suflet, încărcat de emoție și spiritualitate, ce își propune să aducă mai aproape de public o parte din istoria recentă a neamului nostru. Vizitatorii sunt invitați să descopere aceste lucrări remarcabile în Sala de Expoziții a Casei Culturii „Ion Creangă”, intrarea fiind gratuită pe întreaga perioadă a expoziției, între 1 și 28 februarie 2025.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version