Actualitate
Exclusivități din zona Neamțului. Naționale, europene și mondiale (XX)
Știați că, cel mai mare lac de baraj natural din Europa se află în Neamț?
Este vorba despre lacul Cuejdel, sau lacul Crucii, situat în Munții Stânișoarei, în bazinul superior al râului Cuejdi, mai exact pe cursul mijlociu al Cuejdelului, unul din afluenții săi de stânga. Lacul s-a format în mai multe etape ca urmare a alunecărilor de teren în urma ploilor abundente. Formarea a avut loc în perioada 1978-1991, când mase mari de pământ surpându-se pe versantul stâng al pârâului Cuejdel, au obturat cursul pârâului, formând un baraj natural. Prin opturarea cursului pârâului, în decursul timpului, apele s-au acumulat formând lacul pe care îl vedem și noi astăzi. Astăzi suprafața acestui lac depășește 150 de hectare, adâncimea medie este de aproximativ 10 m iar volumul de apă reprezintă aproximativ 1.000.000 m³ de apă. Inventarul floristic al zonei cercetate cuprinde 144 specii de plante superioare, aparţinând la 48 familii.
Fauna de nevertebrate este reprezentată prin viermi, moluşte şi dintre artropode: arahnide, crustacee, miriapode şi insecte. Din clasa peşti, în lacul Cuejdel se regăsesc reprezentanți ai subclasei Osteichthyes, reprezentativi fiind Salmo trutta fario specie introdusă, Carassius carassius, specie invazivă, Phoxinus phoxinus și Gobio gobio.
Avifauna Rezervației Naturale Lacul Cuejdel este una specifică pădurilor de amestec, fiind identificate un număr mare de specii caracteristice acestora, peste 10 specii, în timp ce fauna este specific pădurilor de amestec, întâlnindu-se specii precum Erinaceus europaeus, Sorex alpinus, Lepus europaeus, Sciurus vulgaris, Microtus agrestis, Sus scropha, Ursus arctos, Canis lupus.
Din 2004 este rezervație naturală
Prof. Emanuel Bălan
Sursa: http://www.muntesiflori.ro/lacul-cuejdel/
Sursa imaginii: Florin Anegroaei
Știați că, cel mai mare lac de baraj natural din Romania si din Europa este Lacul Cuejdel, având o suprafață de circa 150 ha, o adâncime medie de aproximativ 10 m şi un volum de aproximativ 1 000 000 m³ de apă, fiind declarat din 2004 rezervație naturala!