Actualitate
Coronavirus: Comuna Păstrăveni a intrat în zona ROȘIE
Potrivit unei raportări emise de Prefectura Neamț, ieri, 9 mai, comuna Păstrăveni a intrat în zona roșie, înregistrând o incidență de 3,52 cazuri la mia de locuitori. Alături de Păstrăveni, orașul Bicaz și alte trei localități din județ (Ceahlău, Farcașa, Poiana Teiului) au înregistrat cele mai multe cazuri noi de infectare cu COVID-19, fiind în zona roșie.
În ultimele 14 zile, în județul Neamț au fost înregistrate alte 33 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus.
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.066.111 cazuri de persoane infectate, iar 1.013.666 de pacienți au fost declarați vindecați.
În perioada 8-9 mai au fost raportate 63 de decese (26 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu COVID-19, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 887 de apeluri la numărul unic de urgență 112.