Mesaj pentru absolvenții generației 2016-2020 Dragi absolvenți, deși suntem convinși că nu v-ați obișnuit cu acest statut, date fiind vremurile, cu emoție și cu puține cuvinte...
Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii la cele veșnice, astăzi în jurul orei 12:00, la vârsta de 64 de ani, a colegului nostru Florin Pîclea,...
❗️Măsuri dispuse începând cu data de 1 iunie ⚠️HOTĂRÂRE nr. 26 din 28.05.2020 privind propunerea de modificare / completare / relaxare a măsurilor de prevenire și...
Ministerul Educației vine cu noi precizări în ceea ce privește încheierea mediilor în semestrul al doilea, cu aproximativ două săptămâni înainte de finalul anului școlar 2019-2020....
Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să...
Regulile de mobilitate pentru cadrele didactice, precum și calendarul cu termene pe care fiecare școală și fiecare cadru didactic trebuie să le urmeze au fost publicate...
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că în intervalul 18 mai, de la ora 22, până la 21 mai, ora 09.00 se vor înregistra manifestări...
Comunicat de presă, în legătură cu viețuitorii Mănăstirii Putna internați la Spitalul Județean Suceava În urma știrilor apărute în presă despre 31 de viețuitori din obștea...
Conform unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), aproximativ 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze naturale au dreptul de a-și renegocia până la 1...
✈️Un anunț extrem de important al Guvernului României pentru toți cei care plănuiesc să călătorească între 🇬🇧UK și 🇷🇴România! ❗❗Suspendarea zborurilor între România și Regatul Unit...