Actualitate
ATENȚIE! Cod galben de caniculă până mâine, în județul Neamț
Meteorologii au emis un cod galben de caniculă în județul Neamț. Astfel, astăzi și mâine (24 și 25 iunie) valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Muntenia, Dobrogea, Moldova și estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade.
Notă: În zonele montane și pe arii mai restrânse în restul țării, mai ales după-amiaza și seara, vor mai fi perioade cu instabilitatea atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.